Un nemțean a furat peste 5.000 de litri de combustibil din autoturisme

0

Un tânăr din Roznov, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile germane, a fost depistat de polițiștii nemțeni.

La data de 8 iulie a.c., în baza activităților investigativ-operative efectuate, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Neamț împreună cu polițiști din cadrul Formațiunii de Investigații Criminale din cadrul Poliției orașului Roznov au depistat pe raza județului Bacău, un tânăr de 26 de ani, căutat la nivel internațional pentru comiterea infracțiunii de furt. Pe numele acestuia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Germania.

În fapt, în cursul anului 2018, tânărul, împreună cu o altă persoană, a sustras peste 5.000 de litri de combustibil din autoturisme, în valoare de aproximativ 8.000 de Euro.

Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Bacău.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Curţii de Apel Bacău cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate