Un grup de activiști vegani, manifest la Turn în solidaritate cu marșul oficial pentru drepturile animalelor din întreaga lume

5

Un eveniment solidar cu Marșul oficial pentru Drepturile animalelor la nivel global a avut loc sâmbătă, 25 august, între orele 17-20 la Turnul lui Ștefan cel Mare din Piatra-Neamț.

În 2016 gruparea Surge a înființat Marșul Oficial pentru Drepturile Animalelor în Londra și a strâns laolaltă aproape 3000 de activiști în ceea ce a fost una dintre cele mai emblematice zile din istoria acestei lupte pentru justiție, eveniment la care s-au alăturat în 2017 multe alte orașe din întreaga lume. Anul acesta, mai multe orașe din România s-au alăturat inițiativei pentru a arăta că sunt din ce în ce mai mulți oameni dedicați în a salva animalele.

Manifestarea tinerilor vegani la Piatra-Neamț care au transmis mesaje de compasiune pentru toate animalele a stârnit pe de o parte mirarea și indignarea trecătorilor și, pe de altă parte, curiozitatea, mai ales a celor mai tineri și a copiilor. Cei mai mici s-au oprit și au pus întrebări despre ce înseamnă să fii vegan și ce înseamnă cu adevărat să fii iubitor de animale. Adulții s-au arătat mai sceptici și au încercat să ofere tinerilor manifestanți argumente legate mai ales de impactul negativ al dietei vegane asupra organismului.

România este în continuare o țară conservatoare care respinge la nivel de mental colectiv orice formă de abordare etică a societății și a mediului în care trăim. Suntem oameni care am fost învățați de mici copii cu acele ritualuri de sacrificare a animalelor din curți cu prilejul sărbătorilor creștinești, Crăciun sau Paști, și, de mici copii, am fost educați că rolul câinelui e să „bată”, al vacii să dea lapte, al găinii să dea ouă, al porcului să dea carne, al calului să tragă etc., toate acestea pentru binele și prosperitatea omului.

Cu un astfel de trecut bazat pe tradiții care pun viața animalelor în mâna omului, discuțiile despre etică în industria alimentară și protecția animalelor se izbesc de un zid puternic. Nu e ușor să convingi o populație tradiționalistă că viitorul ar trebui să fie o abordare etică a ceea ce mâncăm sau a modului în care ne purtăm cu animalele, dar nici imposibil. Cu siguranță trecătorii care au văzut mesajele transmise de acești tineri au mers acasă și și-au pus măcar întrebări. S-a declanșat o dezbatere. Și de aici începe schimbarea.

Fiecare este liber să aleagă adevărul lui, modul lui de a-și trăi viața și a aborda ceea ce se întâmplă în jurul său. Cu toate acestea, într-o lume în care avem atât de ușor acces la informații este absurd să punem din prima secundă bariera lui ”NU!” în fața unui mesaj care ne arată că putem fi mai iubitori, că putem avea compasiune și că putem face lucrurile conștient, cu discernământ, nu pentru că așa am fost educați, ci pentru că la această concluzie am ajuns noi.

Cercetați, informați-vă, puneți-vă întrebări, empatizați, dați dovadă de compasiune și fiți cea mai bună versiune a voastră. Alegeți singuri ce fel de om vreți să fiți.

Și nu uitați că în aceeași țară în care porcii sunt tăiați de Crăciun și mieii de Paști, practicanții ortodocși devin vegani de cel puțin două ori pe an.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. Doina spune

    Felicitari si respect pentru organizatori si participanti.
    Desi traditia este foarte puternica, numarul vegetarienilor si veganilor este in crestere; si multi dintre acestia au ca motivatie o atitudine ETICA fata de animale si EMPATIA fata de acestea – trasaturi care definesc adevarata CIVILIZATIE si SUPERIORITATE a omului mileniului trei

  2. Bogdan spune

    Felicitări tuturor activiștilor ! Felicitări pentru ca faceți cunoscut un adevăr atât de dur ! Daca se reușește, câtuși de puțin, atragerea atenției oamenilor asupra fiintelor pe care le ucid fără motiv și pe care le țin în sclavie manifestul este un mare plus!

  3. mickey999 spune

    Atit de putini sint in Piatra Neamt cei care nu maninca „tot ce vaca ne da noua: lapte, piine,care, oua”??

    🙂 🙂

  4. eu spune

    nu e rau deloc pentru un oras ca piatra neamt .bine ca exista si astfel de tineri

  5. xx spune

    Credeti ca platoul betonat din Curtea Domneasca este cel mai potrivit loc de protest al ierbivorilor? Sint destule alte locuri cu destula vegetatie unde se poate face si o demonstratie pentru un prinz sau o cina vegana direct de la sursa

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate