Un ciclon activ în Marea Mediterană va afecta și România. Prognoza meteo pentru final de lună

0

Un ciclon activ în Mediterană aduce un cod portocaliu în Italia, unde sunt prognozate furtuni, precipitaţii însemnate şi vânt puternic. Vor fi influenţe şi la noi în ţară, astfel că ciclonul va aduce în România mâine ploi în toate regiunile, ninsori şi vânt la munte.

Sisteme noroase vor traversa teritoriul ţării de la sud-vest către nord-est şi vor determina apariţia ploilor. Acestea vor traversa România începând de mâine după amiază până la mijlocul nopții. În zonele montane vor determina şi apariţia ninsorilor, în zona montană înaltă, a declarat meteorologul ANM Alina Şerban, pentru Antena 3.

În weekend vremea se va încălzi ușor (temperaturile maxime vor ajunge până la 15-16 grade Celsius), însă de luni, un val de aer polar va aduce o răcire semnificativă, chiar şi cu scăderi de 10 grade de la o zi la alta. Astfel, de luni, temperatura ajunge la 4-5 grade Celsius.

De 1 Decembrie vremea va fi rece în aproape toată țara, înregistrându-se și temperaturi negative.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate