Un adolescent din Piatra Neamț și-a aniversat ziua de naștere alături de polițiștii de la rutieră

0

Polițiștii nemțeni au primit în weekend o solicitare mai puțin obișnuită din partea unui cețățean al orașului Piatra Neamț. Părintele unui adolescent a trimis un mesaj Ministerului Afacerilor Interne în care şi-a exprimat dorința ca pe 18 noiembrie, când fiul său urma să împlinească 16 ani, poliţiştii să-i ofere posibilitatea de a participa la o activitate împreună cu aceştia, întrucât este un admirator al maşinilor de poliţie.

“Bună ziua, pe data de 18 noiembrie fiul meu va împlini 16 ani şi dacă se poate să primească o zi cu un echipaj de poliţie rutieră ar fi foarte frumos pentru el. Vă mulțumesc anticipat!” – așa a sunat rugămintea adresată de pietrean oamenilor legii.

Misiunea a fost îndeplinită de polițiștii de la rutieră care au petrecut duminică alături de tânărul aniversat. Băiatul și polițiștii au patrulat pe principalele artere rutiere din Municipiul Piatra Neamţ, fiindu-i totodată prezentată autospeciala de poliţie şi aparatul radar.

Astăzi, 18 noiembrie a.c., de ziua aniversară,  un tânăr de 16 ani, din Piatra Neamţ a patrulat împreună cu poliţiştii rutieri. Conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Neamţ îi urează succes la învăţătură şi îi transmite un călduros ,,La mulţi ani” ! a declarat IPJ Neamț.

Poliţiştii i-au oferit în dar tânărului un tort şi revista Poliţia Română în care sunt desluşite câteva din tainele muncii de poliţist. În timpul activității, adolescentul a precizat că  şi-ar dori să îmbrace haina militară şi că se va pregăti intens în acest sens.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate