ULTIMA ORĂ: Persoană înecată într-un iaz din Neamț – Intervin pompierii

0

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț a transmis o informare de ultimă oră cu privire la o tragedie produsă în satul Soci, localitatea Borca.

Din primele informații se pare că o persoană s-ar fi înecat într-un iaz. Potrivit surselor noastre, este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 52 de ani, din satul Soci. Pompierii sunt la fața locului.

Surse neoficiale ne-au transmis faptul că bărbatul a fost găsit și preluat de ambulanță în curs de resuscitare.

UPDATE: Din păcate, eforturile medicilor au fost în zadar, viața bărbatului nu a mai putut fi salvată.

Comunicat Oficial ISU Neamț:

În jurul orei 21:20, prin apel la 112,  pompierii au fost înștiințați despre faptul că o persoana se află într-un iaz în localitatea Soci din comuna Borca.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la SVSU Borca, SAJ Borca și Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului (o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, un autoturism de serviciu cu o barcă și o ambulanță SMURD).
Persoana a fost scoasă din apă de voluntarii din cadrul SVSU. Imediat au fost executate manevre de resuscitare de către echipajele de la SAJ și SMURD. Bărbatul în vârstă de 53 de ani a fost preluat de echipajul SAJ pentru a fi transportat la CPU Târgu Neamț (cu manevre în curs de resuscitare).

Drum lin către Ceruri… Sincere condoleanțe familiei…

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate