ULTIMA ORĂ: Accident în miez de noapte, în Neamț

0
FOTO: ISU NEAMȚ

În această noapte, ISU Neamț transmite că pompierii intervin în urma producerii unui accident rutier. Evenimentul s-a produs în satul Bradu, comuna Grințieș.

Din primele date, se pare că a fost implicat un singur autoturism în care se aflau 3 persoane.

ACTUALIZARE:

La data de 12 martie, în jurul orei 23.30, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Național 15, în localitatea Bradu.

Din primele cercetări a reieșit că în timp ce un tânăr de 20 de ani, din Grințieș, conducea un autoturism pe Drumul Național 15, în localitatea Bradu, din direcția Tulgheș spre Grințieș, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se pe partea carosabilă.

În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto și a altor două pasagere, în vârstă de 16 ani, ambele din județul Harghita.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0, 67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.

a declarat Sinsp. Ciofu Ramona – IPJ Neamț

La ora 23:17, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui accident rutier în localitatea Bradu din comuna Grințieș. Un autoturism în care se aflau trei persoane s-a răsturnat.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Gărzii 2 de intervenție Poiana Teiului și un echipaj cu ambulanță de la SAJ.
Până la sosirea forțelor de intervenție,  cele trei persoane aflate în autoturism erau evacuate.
O femeie de 17 ani a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SAJ, ulterior fiind transportată la CPU Târgu Neamț.
Alte două persoane (un bărbat de 21 ani și o femeie de 17 ani) au primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD dar au refuzat transportul la spital.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și pentru curățarea carosabilului de elementele rezultate în urma accidentului rutier.

a transmis ISU Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate