Turism românesc: între ouă de răşină în “buricul târgului” şi monumente sortite distrugerii

Presa din Moldova a semnalat de câtva timp intenţiile moştenitorilor Conacului Catargi din com. Tupilaţi, jud. Neamţ  în apropiere de Hanul Ancuţei – de a demola „greaua moştenire” şi totul perfect legal.

Înainte de toate vor convinge onor MCCPN prin Comisia Monumentelor Istorice că respectivul conac nu mai poate fi reabilitat – ce-i drept serios afectat de „vitregia vremurilor de acum” – şi vor obţine declasarea monumentului istoric. De aici până la desfiinţare nu mai rămâne decât obţinerea unei autorizaţii de demolare, dată de primăria comunei. Durerea este că DCCPCN Neamt, prin vocea directorului – de „profesie” poet – se declară în presă resemnat şi afirmă că monumentul este practic inexistent! Despre cât sâmbure de adevăr există în cuvintele domniei sale – probabil, după o deplasare personală la faţa locului – se poate vedea din fotografiile alăturate, executate în cursul anului 2008.

În 1843 familia boierilor Catargi a cumpărat o moşie la Tupilaţi şi a ridicat în mijlocul unei cetăţi de piatră preexistente o superbă casă boierească, cu toate acareturile necesare. Casa s-a păstrat în stare foarte bună până prin 1994, fiind sediu CAP iar după desfiinţarea acestuia a început degradarea obiectivului, astfel încât astăzi o parte din acoperiş şi peretele de est, cu plafoanele, sunt prăbuşite. Cum s-a ajuns în această situaţie? Extrem de simplu: o “nevinovată” fisură a acoperişului a lăsat – în timp – ca apa meteorică pătrunsă în structura zidăriei să urmeze legile nescrise ale naturii. Casa boierească este într-o stare de precolaps, remediabilă totuşi. Deocamdată adăposteşte vitele unor săteni „foarte afectaţi” – ca şi primăria comunei, aflată în vecinătate – de soarta crudă a ceea ce a fost cândva.
De o importanţă aparte este însă cetatea, în stare de conservare nesperat de bună. Judecând după elementele existente, care presupun o perioadă de generalizare a armelor de foc, cetatea ar data din veacul XVI-XVII. Are un plan rectangular cu patru turnuri circulare pe colţuri, cu două caturi, prevăzute cu lacaşe prin care odinioară băteau saneţele. Prin poziţia sa fortificaţia apăra singurul vad peste Moldova, în faţa căruia se deschide o potecă ce străpunge un lanţ de dealuri înalte de nepătruns, între Tg. Neamţ şi Roman.
De asemenea, trebuie precizat că obiectivul în discuţie nu a fost cercetat arheologic, deşi în felul său este rarisim pentru Moldova.
Rămâne de observat aici că degradarea acestei interesante cetăţi, precum şi al atâtor monumente istorice din ţară, se întâmplă într-o vreme în care de ceva vreme se anunţă cu surle şi trâmbiţe „relansarea turistică a României” iar autorităţile locale sunt acuzate de slaba capacitate de absorbţie a fondurilor europene. În acelaşi context, CSAT-ul susţine că protejarea patrimoniului cultural naţional este unul dintre obiectivele prioritare ale ţării… Tot acum s-a creat un Minister al Turismului, care a şi lansat câteva proiecte „turistice” iar autorităţile locale s-au mobilizat cu toată „inspiraţia” de care au putut da dovadă, făcând să apară pe alocuri diverse produse de Guiness Book, gen imensul ou de răşină din jud. Suceava, spre care vor bate în curând toate indicatoarele din zonă! Probabil, vă daţi cu toţii seama de importanţa acestei mari realizări şi câţi turişti vor abandona vizitarea vechilor mănăstiri şi monumente istorice (care mai dăinuie) pentru a vedea un ou! Şi asta în contextul în care – de exemplu – Cetatea de Scaun a Sucevei este ameninţată de o alunecare de teren. Pierdem una dintre emblemele Moldovei medievale dar, cel puţin, rămânem cu un ou!
Este adevărat că situaţia de la Tupilaţi se poate rezolva cu ajutorul proprietarilor şi daca ei citesc aceste rânduri, le sugerez organizarea unui parc dedicat artei militare medievale. Obiectivul se află aproape de Hanul Ancuţei şi Mănăstirea Războieni, lângă o arteră turistică importantă spre monumentele din zona Tg. Neamţ şi a Sucevei. Toate se pot realiza doar în următoarele cazuri:
1. dacă domniile lor ţin cât de cât la biata ţară şi la valorile ei;
2. dacă îşi respectă blazonul familial şi memoria familiei din care îşi trag nobilele rădăcini, o familie care a avut un reprezentant în fruntea guvernului României moderne;
3. dacă vor să câştige ceva mai mult decât din simpla vânzare a terenului sau a cultivării de păpuşoi (de precizat aici că şi în acest caz vor avea destule dificultăţi întrucât dacă monumentul se declasează, rămâne situl arheologic iar pentru scoaterea lui din Lista Monumentelor Istorice vor trebui să suporte costurile cercetărilor arheologice. Pe de altă parte, vânzarea loturilor din aria protejată implică exercitarea dreptului de preemţiune a statului român);
4. dacă – vorba unui duhovnic nemţean – „va da Domnul celor deştepţi înţelepciune”.

Vitalie Josanu