Trei mașini implicate într-un accident rutier/Un copil a ajuns la spital
La data de 21 septembrie a.c., ora 16:32, un echipaj al Serviciului Rutier Neamț a fost sesizat, prin SNUAU 112, de către o femeie de 39 de ani, cu privire la faptul că a fost implicată într-un accident rutier, pe DN 15, din localitatea Dumbrava Roșie, soldat cu rănirea unei persoane.
În urma verificărilor desfășurate de polițiști a fost rezultat faptul că, în timp ce un bărbat de 57 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism, pe DN 15, din direcția Piatra-Neamț spre Roznov, ar fi efectuat viraj stânga pentru a pătrunde pe strada Cutului, intrând în coliziune cu un autoturism, condus de o femeie de 39 de ani, din aceeași localitate.
După impact autoturismul ar fi fost proiectat într-un alt autoturism care era oprit pe strada Cutului, la indicatorul rutier STOP.
În urma accidentului rutier a rezultat avarierea celor 3 autoturisme și rănirea unui minor de 12 ani, din autoturismul condus de femeia de 39 de ani, care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital.
Cei 3 conducători auto au fost testați în vederea consumului de alcool, rezultatele fiind negative.
Continuăm cercetările în cadrul unui dosar penal.
Sursa: IPJ Neamț
