Trei jucători de la Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț, convocați la Echipa Națională U19
Federația Română de Fotbal a dat o veste bună clubului din Piatra-Neamț: jucătorii Andrei Crudu, Vasile Pruteanu și Darius Roca sunt convocați la Echipa Națională U19 (sub 19 ani). Cu o istorie de peste 10 ani, Futsal Ceahlăul Piatra-Neamț este una dintre cele mai longevive grupări din futsalul românesc. Principalul scop al clubului este dezvoltarea tinerelor talente, acesta fiind și motivul pentru care echipa de jucători sub 19 ani a avut și are mult succes.
Nemțenii vor lua parte la acțiunea de pregătire organizată la Vaslui în perioada 13-20 ianuarie 2022 sub comanda selecționerului Robert Lupu. Stagiul de pregătire se va încheia cu două meciuri amicale în compania echipei similare a Moldovei în zilele de 18 și 19 ianuarie. Vom reveni cu informații interesante din cantonamentul Echipei Naționale,
au transmis reprezentanții Futsal Ceahlăul.


