Trebuie să avem încredere în autorități, dar și ele trebuie să …

1

La început ni s-a spus că nu e ceva grav și că importante sunt alegerile anticipate, iar noi am avut încredere în autorități și nu ne-am protejat așa cum ar fi trebuit.

Mai apoi ni s-a spus că cine are COVID trebuie izolat total și cărat cu izoleta și cu mașini speciale. Din nou noi am avut încredere în autorități și ne comportam față de cei care aveau COVID de parcă ar fi fost radioactivi.

După „faza izoleta” a venit cea cu carantina obligatorie în care autoritățile au băgat cu japca în carantină prin toate pensiunile și căminele o mulțime de oameni și noi am avut iarăși încredere în autorități mizând pe faptul că știu ele ce fac.

Din nou am avut încredere când autoritățile au declarat starea de urgență și am stat încuiați în case inutil căci s-a dovedit că pandemia a evoluat – deși specialiștii ne spuneau că asta este soluția.

Am avut din nou încredere în autorități când ni s-a povestit cum e cu dezinfectarea și am consumat dezinfectanți de ni s-au încrețit mâinile. Dezinfectam totul de la preșul de la ușă până la străzi. Asta ni se spunea că este soluția să terminăm cu virusul dar iată că nu a fost.

Au venit apoi și au spus că trebuie să se închidă școlile, teatrele, piețele și să nu mai umblăm noaptea pe stradă și iar am avut încredere dar pandemia nu a dat înapoi ci din contra, numărul infectărilor a crescut.

Acum autoritățile ne spun că trebuie din nou să avem încredere și să ne vaccinăm cu toții pentru că aceasta este unica soluție pentru a scăpa de pandemie.

Credem totuși că a venit vremea ca autoritățile să fie cinstite și să recunoască faptul că încă nu au nicio soluție și acum încercăm varianta cu vaccinul. Ar fi mai corect să spună că nu există o soluție garantată nicăieri în lume și că toate țările încearcă acum varianta cu vaccinul care nu se știe clar dacă va duce sau nu la terminarea pandemiei.

E foarte important să avem încredere în autorități în astfel de momente doar că și autoritățile trebuie să înțeleagă necesitatea transparenței și să ne spună adevărul.

În momentul de față cel mai mare pericol în lupta cu pandemia în constituie pierderea încrederii în autorități. Suntem în etapa în care comunicarea transparentă și prezentarea reală a stărilor de fapt sunt esențiale. Dacă autoritățile din toată lumea bâjbâie disperat după soluții, oamenii trebuie să știe acest lucru – în caz contrar vor câștiga teren conspiraționiștii și totul va deveni un haos.

Oamenii trebuie să știe că se caută soluții, că se experimentează variante, că se face tot ce se poate. Dacă doar li se ordonă „faceți așa ca să fie bine”, se vor plictisi și într-un final se vor revolta.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Leo Taxil spune

    Nu e nevoie să fii superinteligent ca să-ți dai seama și singur că nici un doctor de pe planeta asta n-a învățat ceva despre acest virus în facultate; așa că nu avem altă soluție decît să ascultăm de specialiști și să-i evităm pe conspiraționiști.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate