Cu dovada de vaccinare, scapi de carantină în România

1

Prin hotărârea nr. 4 din 18.01.2021 a CNSU s-a aprobat astăzi lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România
din acestea, prevăzută în anexa la prezenta.

Interesant este faptul că persoanele vaccinate nu mai intră în carantină, dovada vaccinării fiind „documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara țării.”

„ Sunt exceptate de la măsura carantinei aplicabilă persoanelor care sosesc în România din țările/zonele de risc epidemiologic ridicat sau persoanelor contact direct ale unei persoane confirmate, acele persoane care au efectuat vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv cea de a 2-a doză și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doză până la data contactului direct sau până la data intrării în România.

Dovada efectuării vaccinului, inclusiv data administrării celei de a 2-a doză se va realiza prin intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara țării., se arată în hotărârea CNSU.

Hotărârea poate fi citită integral aici – click.

Anexa-Lista-State-cu-risc-epidemiologic-ridicat-18.01.2021

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Marius spune

    Cine mai intelege ceva din toate masurile astea?
    1. Dr Streinu Cercel spune ca desi vaccinat trebuie sa porti masca pt ca nu mai faci forme grave dar poti transmite pt ca la nivel de cai respiratorii poti fi purtator deci nu intri in carantina dar poti transmite virusul asa ca nu vad diferenta in comunitate intre purtatorul vaccinat si cel nevaccinat?
    2. Vaccinul invata celula sa produca anticorpi daca am inteles bine. La cei care au avut si chiar au fost asimptomatici corpul a produs anticorpi deci celula stie sa faca si singura ce trebuie. De ce ii mai vaccinezi? Poate ca e chiar mai rau sa inveti celula sa faca altceva dacat face ea si face bine.
    3. Cei care se vaccineaza primesc pasaport si pot circula prin toata lumea iar cei nevaccinati stau acasa. Parca se spunea ca vaccinul creaza o imunitate de pana la 6 luni deci acel pasaport dat de vaccin cam expira dupa acest termen. Ce concluzii sa trag?
    4. Statul cheltuie cu un pacient covid in ATI foarte mult inteleg fata de 282 ron cat costa sa vaccinezi o persoana cu rapel cu tot. Asta inseamna ca inmultind cateva sute sau mii de bolnavi in ATI cu acel foarte multi bani da mai mult decat 282 ron inmultit cu milioane bune de vaccinati?
    5. Inteleg ca UE face cinste din banii uniunii la toate natiile cu acest vaccin dar nu stiu cum de vaccinul este produs de o companie germana si deci toti banii merg acolo. O fi doar coincidenta ca Germania taie si spanzura cand e vorba de bani europeni?
    Nu sunt contra vaccinului dar parca si atitudinea asta de oaie care nu si pune intrebari nu o pot avea. In rest, multa sanatate la toti.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate