„Transfer de cadre” suspect de la Comes la Primăria Piatra-Neamț

7

Comes este o firma din zona Săvinești care se numără printre cei mai mari producători din România de echipamente pentru industria chimică, petrochimică, de petrol și gaze, nucleară și energetică. Această firmă merge foarte bine, salariile sunt atractive și, cu toate astea, în mod ciudat, unii angajați au început să plece și să se angajeze la Primăria Piatra-Neamț.

Până acum, din informațiile pe care le avem, cel puțin 3 persoane au plecat de la Comes la Primăria Piatra-Neamț, unde au ocupat prin concurs, desigur, posturi pe la patrimoniu, juridic etc.

Când din câteva zeci de mii de oameni din zona municipiului se angajează la primărie pe bandă rulantă 3 noi bugetari care vin de la aceeași firmă privată apare o anomalie statistică care atrage atenția și naște suspiciunea că ceva este în neregulă.

Nu vrem să lansăm acuzații nefondate. Poate în pauza de masă, la Comes se discută de ce posturi a mai scos primăria Piatra-Neamț la concurs sau poate vom afla din vreun rechizitoriu detalii la care nu ne gândim. Momentan doar punctăm anomalia statistică care e destul de dubioasă și naște suspiciuni.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
7 Comentarii
  1. Vladuta spune

    și de la Primărie se transfera la ITM Neamt.5 au ieșit la încălzire! și de la Politia locala! în bloc!

  2. Stan Maria spune

    Daca concursul a fost serios de ce va indoiti de pregatirea celor de la COMES,da,acolo au lucrat poate cei mai buni oameni,cu o pregatire profesionala excelenta ,cu niste conducatori care au stiut sa se ocupe de personal,ma refer la cursuri de pregatire atat in tara cat si in strainatate(mai greu cei drept).,dar cei de la primarie ce fac ,ca nu se vede nimic in urma lor,acolo cat si la prefectura se practica nepotismul,sunt oameni angajati care a treia oara au luat bac-cul,au facut o facultate pe bani,si sunt bugetari la primarie si prefectura,pe cand la privat nu esti bun <>Cunosc cazuri de angajati cum am mentionat si vii pot spune cu nume si prenume ….multi …

    ADMIN: Dar nu ne grăbește nimeni. Dacă a fost ceva în neregulă la concursurile de angajare vom afla mai mult ca sigur dintr-un rechizitoriu 🙂

  3. Macarie Gheorghe spune

    In Primarie si in general la bugetari , ar trebui angajati din mediu privat pt ca acolo se produce ceva

  4. Eveline Matei spune

    Și eu, bugetar, îmi doresc asta, pentru că atunci, tu, nebugetar, vei plăti taxe pentru a-ti da copilul la liceu și facultate, ca să afli informații de specialitate, ca să ai acces la orice serviciu din tara asta, mai pe scurt, ai să suporți dublu costurile cu bugetarii, pentru că mintea ta nu înțelege 2 lucruri simple: 1. Cele mai multe servicii oferite de bugetari sunt esențiale, nu ai cum renunța la ele decât dacă le privatizeze, deci .. taxe pentru tine, și 2. Acolo unde aparatul bugetar este supraîncărcat este tot din cauza poporului complice, care votează că ciubota și nu ia atitudine față de marlanii de la conducere, care-si aduc neamurile și sponsorii la bani buni, obținuți ușor, asta însemnând că puține sunt zonele în care vezi aglomerația asta nepotistă.

    1. LEX spune

      Așteptăm cu interes digitalizarea&eficientizarea activității din sectorul bugetar, 99%sunt incompetenți și zac în birouri pe salarii pe care nu le merita !

  5. Eugen spune

    Îmi doresc sa trăiesc ziua când împrumuturile externe se vor termina și sa vad cum vor trai bugetarii…România va fi un stat eșuat total dar ce mai contează? Bugetarii, pensia și PSD-ul vor continua frăția inelelor… Asta dacă nu apasă Putin butonul greșit și spulbera depozitul cu mașinile lui Țiriac….

    1. LEX spune

      Comes-ul este o firma f. serioasa din toate punctele de vedere , nu mai împroșcați cu gunoi în cei care muncesc, produc și contribuie la dezvoltarea economica a județului și tarii, BRAVO/CINSTE LOR!!!

      Dosare penale la Primarie, DA, sunt un MODUS VIVENDI în „administrația publica” din jud. NT!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate