Toți papagalii sunt acum experți în consumul și traficul de droguri de la Piatra-Neamț

2

După ani de zile în care nu au suflat o vorbă despre traficul de droguri din Piatra-Neamț, vedem acum, după acțiunea DIICOT (click aici), o mulțime de papagali care știau unde se consumă droguri, cine le vindea, cine oferea protecția, cum se făcea treaba și care erau fiefurile drogurilor din Piatra-Neamț.

În realitate, băieții aceștia cu pene care vă spun acum că știau ei ceva, până la acțiunea DIICOT le tremurau izmenele pe ei și nu vorbeau nici în șoaptă pentru că le era frică de traficanți. Singurul adevăr este acela că e vorba de o activitate a DIICOT la care s-a lucrat cel puțin jumătate de an și meritele pentru lovitura dată traficului de droguri din Piatra-Neamț este a DIICOT, nu a papagalilor care povestesc ei acum despre unde se consuma și dau indicii de toată jena. Niște papagali care nu au deranjat niciodată băieții cu drogurile. Niște papagali care cerșesc acum atenție, cățărându-se pe succesul DIICOT.

După cum bine vedem, cei care se dau acum eroi după război nu vorbesc decât de ce a descoperit și probat DIICOT-ul. Nu au curaj să pronunțe nume de traficanți care se află încă în libertate, nu au curajul să indice locuri unde se vinde încă, nu au curajul să spună unde se consumă sau poate habar nu au și așteaptă următoarele descinderi ca să vă spună după aceea că știau și ei.

Lupta cu traficul și consumul de substanțe halucinogene la Piatra-Neamț e departe de a se fi terminat. Cei de la DIICOT au dat o lovitură incredibil de mare traficanților și consumatorilor, dar războiul continuă și e unul foarte dur pentru că cei deranjați sunt extraordinar de agresivi și periculoși. În războiul acesta, papagalii și izmenarii nu au ce căuta. Ei de fapt nu au stat de vorbă cu vreun traficant vreodată, nu au deranjat cu întrebări zonele de consum, ei ies din găurile unde stau ascunși și vin doar să își facă selfie pe câmpul de luptă după câte o bătălie.

De ce acest articol? Pentru că s-a umplut internetul de papagali, unii chiar cu pretenții de jurnaliști, care vă spun tot felul de aberații pentru care nu au nicio dovadă și creează impresia că la Piatra-Neamț situația e în favoarea traficanților și consumatorilor, lucru absolut fals. E un război contra drogurilor, e greu, e foarte dur, nu credem că se va termina vreodată, dar nici pe departe frăția între traficanți și autorități nu este generalizată. Adevărul este că Poliția și DIICOT-ul chiar se luptă și rezultatele se vad, doar că drogații și furnizorii sunt la un nivel de tupeu greu de descris în cuvinte. Dacă te lupți cu ei din partea civilă, din presă, ONG-uri și așa mai departe și ajungi să deranjezi cu adevărat zona de trafic și consum, primești niște amenințări și ești supus la niște presiuni care ar lăsa imediat fără pene orice papagal.

Din păcate, singura zonă care e scăpată de sub control din cauza legislației prea permisive este zona de consum de etnobotanice care este de fapt pepiniera de unde se nasc viitorii distribuitori și consumatori de droguri serioase, dar și cu aceștia războiul continuă.

Concluzia? Nu vă mai luați după ce spun toți papagalii care sunt experți în orice se întâmplă, dar sunt experți doar după ce se întâmplă.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. sdfws spune

    tipic romanesc, la momentul la care sunt martori (chiar și neparticipanti) la consumul de droguri nu au nici o poziție (opinie) dar în momentul în care „organele” încep arestările au și ei o opinie și ceva de zis

    1. UnOm spune

      Ok.. Foarte bine ca se face ceva. Asta nu’i rau deloc. Dar! DAR De ce Diicot’ul nu’i vede pe cei care fac trafic ca la piata???? Sunt omuleti care vand in oras la fel cum vinde o femeie venita de la Roznov sa i’si vanda zarzavatul si nimeni nu vede nimic. Ce inseamna asta? Inseamna ca acesti omuleti fac vanzari fara ca cineva sa le poarte grija. Ok… Nici asta nu ar fi cea mai mare problema sa zicem. Dar unde putem noi cetateni de rand sa ii turnam pe cei care vand chimicale si otravuri pe strazi? Chimicale care o sa distruga noile generatii de copii! Rog organele sa faca un site unde oamenii pot da indicii despre astfel de oameni si asta sa fie facut intr un mod cat mai decent, anonim pentru ca nimeni nu vrea sa isi puna in cap dealerii. Atentie si la tiganii condusi de fiul unui patron de club cunoscut din oras. Sunt foarte periculosi si distrug copii. DACA VA PASA..FACETI CEVA!!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate