Topul parlamentarilor din Neamț

3

Publicația noastră a făcut un studiu asupra percepției comunității despre parlamentarii din Neamț. Studiul a luat în calcul mai multe caracteristici de notorietate, simpatie, interacțiune, impact negativ și altele. Cea mai vizibilă parte a acestei cercetări a fost solicitarea utilizatorilor de Facebook din Neamț să își exprime opinia despre fiecare parlamentar în parte. Impactul cumulat al acestui ultim sondaj a fost de aproximativ 300.000 persoane. Relevantă este însă interacțiunea cu întrebările despre parlamentari, interacțiune care a fost de 29.758 persoane. Așadar, aproximativ 30.000 de nemțeni au interacționat cu întrebările legate de parlamentarii de Neamț. Un număr foarte mare de interacțiuni care ne permite să emitem un top susținut real de opiniile nemțenilor.

Pe primul loc se află detașat deputatul AUR, Mitrea Dumitrina.
Nerodată politic de participarea AUR la vreo guvernare, simpatia adunată de acest deputat de care nu se prea discută în media locală este una cu mult peste așteptări. În fapt, simpatia în acest caz este în mai mare parte la adresa partidului său care-i transferă simpatia, politic, și acestei doamne.
Deși nu se pot nota în dreptul deputatului AUR realizări în județ sau contribuții legislative în Parlament, aprecierile reale adunate o plasează pe primul loc. Când spunem aprecieri reale ne referim la mulți factori luați în calcul, nu la numărul de like-uri. Deci excludem din start din studiile noastre tot ce e suspect a fi gherilă de partid.
Ce este îngrijorător la acest deputat este virulența cu care se mobilizează gherila AUR. Chiar din punctul de vedere al postării în care am solicitat nemțenilor părerea despre deputatul AUR, Mitrea Dumitrina, aceasta a fost singura postare în care am fost nevoiți să moderăm agresiv și chiar să îi blocăm pe unii care comentau pozitiv în mod agresiv din partea gherilei online AUR.

Pe locul doi se află senatorul PSD, Răzvan Cuc.
Fost ministru al Transporturilor care și-a legat numele de câteva lucrări importante de infrastructură din Neamț, Răzvan Cuc are la această oră cea mai bună notorietate dintre toți parlamentarii nemțeni.
Analizând comentariile moderate, putem spune că la notorietatea neașteptat de mare a senatorului Răzvan Cuc în Neamț au contribuit și atacurile agresive ale PNL din perioadele electorale, atacuri pline de acuzații spectaculoase care s-au dovedit a fi doar invenții.
Ca reproșuri din partea nemțenilor, Răzvan Cuc se confruntă în continuare cu tema apartenenței lui la un alt județ și cu faptul că este PSD-ist.

Pe locul trei se află deputatul PSD, Ciprian Șerban.
Ciprian Șerban este surpriza topului, deoarece îl devansează pe Laurențiu Leoreanu, un politician cu mare notorietate și cu multe realizări legate de numele lui.
Tot în mod neașteptat pentru noi, Șerban Ciprian, este parlamentarul pentru care am fost nevoiți să moderăm cele mai puține comentarii injurioase la postarea unde am cerut nemțenilor părerea despre el. Asta înseamnă că are un potențial de creștere semnificativ din punct de vedere politic.
Ca reproș principal în zona de opinii negative exprimate de nemțeni la adresa sa este apartenența la PSD, un partid care încă mai este ținta atacurilor injurioase. Tot ca minus ar putea fi notat și faptul că cetățenii nu pot nominaliza un proiect de care să fie legat numele lui.

Pe locul patru se află deputatul PNL, Leoreanu Laurențiu.
Fost vârf de lance al PNL Neamț în trecut, Laurențiu Leoreanu are o bună notorietate în zona Romanului, dar se pare că lipsa de interacțiune directă cu alegătorii l-a coborât foarte mult ca simpatie politică.
Acum doi ani, Leoreanu era singura soluție fiabilă a PNL pentru consiliul județean, dar se pare că jocurile politice din interiorul PNL au consumat potențialul politic al acestui deputat. Chiar și noi, înainte de a cere părerea nemțenilor, ne așteptam la Leoreanu să fie pe unul dintre primele trei locuri în topul parlamentarilor, dar iată că oamenii își schimbă foarte repede simpatiile politice.
Principalul și cel mai apăsat reproș adus lui Leoreanu Laurențiu de alegători este că a abandonat conducerea Romanului și a lăsat romașcanii pe mâna unora care sunt mai slabi administratori, ca să se ducă pe un loc călduț în Parlament. Mulți dintre foștii simpatizați ai deputatului Leoreanu s-au considerat trădați de acesta mișcare politică.

Pe locul cinci se află senatorul PNL, Eugen Țapu
Deși opiniile nemțenilor consultați de noi nu sunt pozitive, notorietatea de care se bucură Eugen Țapu este una de nivel județean prin prisma vechimii sale în zona parlamentară și a noii poziții de lider al PNL Neamț.
Principalul reproș adus senatorului Eugen Țapu este faptul că nu a făcut nimic concret pentru județul Neamț, ci doar pentru interesele sale personale.

Pe locul șase se află deputatul PSD, Remus Munteanu
Cu un impact negativ redus în zona de opinii, Remus Munteanu se bucură de o simpatie născută din confuzie. O confuzie între actualul deputat PSD Munteanu și fostul deputat PSD Munteanu de numele căruia se leagă multe realizări politice.
Impactul negativ redus indică un potențial de creștere care are trebui fructificat până nu se pierde, căci pe zona de reproșuri mulți nemțeni spun că nu au auzit niciodată că acest om ar fi parlamentar de Neamț.

Pe locul șapte se află deputatul PSD, Oana Bulai
Deși de regulă politicienii femei sunt mai puțin țintele comentariilor negative, deputatul Oana Bulai a reușit să atragă cele mai multe antipatii, fiind parlamentarul la care am fost nevoiți să ștergem cele mai multe comentarii.
Ca notorietate, deputatul PSD Oana Bulai nu se poate plânge că nu este cunoscută, doar că reproșurile din partea nemțenilor sunt în ideea că e cunoscută doar din pozele postate excesiv pe grupurile de Facebook.
Cele mai multe aprecieri la adresa deputatului PSD Oana Bulai sunt legate de aspectul său fizic, mulți nemțeni apreciind că este o femeie frumoasă.
Ca reproșuri, multe opinii moderate au fost legate de excesul cu care își promovează imaginea pe grupurile și paginile de Facebook și faptul că ar fi rudă cu Iulian Bulai, lucru absolut fals.

Pe locul șapte se află deputatul USR, Iulian Bulai.
De la locomotiva USR, Iulian Bulai a reușit să devină în doar un an de zile vagonul fără roți al USR care frânează constant acest partid în Neamț.
Cu o notorietatea foarte mare, dar și foarte negativă, Iulian Bulai nu pare a fie deloc pe placul nemțenilor. El a jucat un joc periculos prin ieșiri publice pe subiecte foarte sensibile pentru a crea notorietate, doar că subiectele au fost mult prea sensibile pentru electoratul nemțean.
Lipsa realizărilor pentru Neamț, prezența la guvernare alături de PNL și faptul că una a spus USR Neamț în campanie și alta a făcut după alegeri fac parte din setul de reproșuri aduse de nemțeni lui Iulian Bulai, iar cel mai strident este cel legat de interpretarea sa dată unei sărbători ortodoxe.

Pe locul opt se află deputatul PNL, Mugurel Cozmanciuc.
Subiectul unui dosar penal și mazilit de toți liberalii pe care el i-a ajutat la Neamț, Mugurel Cozmanciuc aproape că nu mai există pentru nemțeni.
Interacțiunea sa reală cu electoratul din Neamț a dispărut, rămânând doar postările pe pagina de Facebook.
Lipsa prezumției de nevinovăție promovată chiar de el la adresa adversarilor politici de la PSD l-a lovit năucitor și l-a terminat din punct de vedere politic în Neamț.
Lista de reproșuri la adresa sa este foarte mare, principalul fiind distrugerea PNL la Neamț.

Pe locul nouă se află deputatul PNL, Mara Calista.
Adusă de undeva și impusă pe listă la PNL Neamț, deputatul Mara Calista a dispărut din atenția opiniei publice imediat după alegeri, majoritatea nemțenilor neștiind că există acest deputat de Neamț.
Mai mult ca sigur nemțenii nici nu vor mai auzi de acest nume la următoarele alegeri, el fiind doar o combinație politică nefericită, marca PNL. Sau, cine știe, poate până la următoarele alegeri se termină iar liberalii de calitate din Neamț și aduc din nou ceva să le tragă lista înapoi.

În urma acestei sondări a nemțenilor vă putem spune fără nicio urmă de îndoială că peste jumătate din cetățenii acestui județ nu dau doi bani pe niciun parlamentar și trăiesc cu convingerea că niciunul nu face nimic bun pentru ei.
Această repulsie față de clasa politică locală nu este una deloc bună pentru democrație, deoarece duce implicit la absenteism electoral și ulterior la alegerea unor politicieni care nu pot fi reprezentativi.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Remus. J spune

    Sunteti siguri ca erau simpatizanți AUR comentatorii violenți cer al? Exista o campanie de denigrare la adresa AUR, apar tot felul de vorbe puse n gura lor deși nu le aparțin.

  2. Ptruptrucan spune

    Toți o apă și un pământ… măcar dl Leoreanu are o doză de bun simț și experiență politică

  3. vasile r spune

    concret ce au facut pentru judetul neamt acesti parlamentari ai judetului neamt????
    concret ce au facut impreuna pentru judetul neamt????in afara de bani pentru case comemorative

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate