Putem depăși pandemia urii în 2022?
S-a încheiat al doilea an al pandemiei, o perioadă care a schimbat profund societeatea românească și modul în care membrii comunității interacționează între ei. Distanțarea socială impusă a permis migrarea vieții din offline în online.
Și de aici a început o pandemie a urii greu de stăvilit. Un virus care nu poate fi văzut cu ochiul liber a împărțit România în două, iar falia a devenit din ce în ce mai mare. Un bun prilej să îi aruncăm la groapa de gunoi din falie pe cei cu care nu suntem de acord, deși în urmă cu doi ani îi numeam prieteni, membri de familie, profesioniști în diverse domenii cărora le puneam în mâini, cu încredere, sănătatea și viața noastră.
Dincolo de ceea ce se află în spatele pandemiei, dincolo de morți, dincolo de suferință, dincolo de colapsul sanitar, educațional, social, ura semănată în stânga și în dreapta nu va naște decât ură. Pentru că mai devreme sau mai târziu, ceea ce oferim vom primi înapoi sub o formă sau alta.
Putem învăța din aceste greșeli pentru ca în 2022 să fim mai toleranți, să învățăm să iertăm și să cerem iertare, să spunem o vorbă bună când ne mănâncă limba sau tastatura să transmitem un gând negativ sau o înjurătură. Dacă liderii au eșuat, asta nu înseamnă că trebuie să le urmăm pașii. Putem schimba lucrurile în bine schimbându-ne mai întâi pe noi.
Putem face din 2022 un an al empatiei, al iubirii, al iertării, al reunirii cu cei pe care i-am transformat din prieteni în dușmani doar pentru simplul fapt că gândim diferit. O problemă sanitară nu trebuie să divizeze societatea, ci, dimpotrivă, e un apel la solidaritate, la ajutor, la fapte și gânduri bune. Divizați vom ajunge să cădem în falia creată chiar de noi și nu va mai fi nimeni pe margine să ne salveze. Împreună, uniți, vom trece prin toate, așa cum o facem de mii de ani, ca popor.
Putem învăța din istoria recentă și să schimbăm paradigma de gândire și de comportament sau putem să ignorăm falia dintre noi și să fim condamnați să cădem în ea. 2022 e șansa noastră să lăsăm în urmă divergențele de opinie și să ne dăm reciproc o mână de ajutor când suntem în necaz.
Un An Nou cu înțelepciune, iubire și mai multă toleranță!