Titularizare în Neamţ: zeci de cadre didactice au absentat la proba scrisă

0

Un număr de 527 de cadre didactice au fost admise pentru a susține astăzi, 17 iulie, proba scrisă a concursului de titularizare în învăţământ.
Centrele de concurs au fost la Piatra-Neamţ: Colegiul Tehnologic „Spiru Haret ” și Colegiul Tehnic Forestier. Din cei peste 500 de candidați admiși, 62 nu s-au prezentat deloc la examen, 52 s-au retras invocând motive personale, iar 21 din motive medicale.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afişate în data de 23 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare şi pe site-ul titularizare.edu.ro. Contestaţiile se depun în zilele de 23-24 iulie, la sediile inspectoratelor şcolare. Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul menţionat anterior în data de 30 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.


whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate