Polițistului erou de la Neamț i s-a acordat Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne

0

Agentului șef principal de poliție Busuioc Ovidiu i-a fost acordată Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne pentru devotamentul și profesionalismul cu care și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu.

Ieri, 16 iulie, în cadrul unui eveniment prelejuit de Ziua Ministerului Afacerilor Interne, sărbătorită pentru al doilea an consecutiv, ministrul Afacerilor Interne, doamna Carmen Dan, a acordat cele mai importante distincții pentru profesionalismul și actele de eroism cu care și-au îndeplinit atribuțiile polițiștii, pompierii, jandarmii, piloții și polițiștii de frontieră.

Unul dintre polițiștii premiați în cadrul ceremoniei este agent șef principal de poliție Busuioc Ovidiu, din cadrul Biroului de Ordine Publică al Poliției orașului Tîrgu-Neamț. Acestuia i-a fost acordată Emblema de onoare a Ministerului Afacerilor Interne.

Polițistul s-a evidențiat în mod deosebit la data de 5 iulie 2018, în urma intervenției pentru aplanarea și restabilirea ordinii și liniștii publice, când a folosit în mod preventiv armamentul din dotare și a acționat pentru limitarea escaladării conflictului izbucnit între mai multe persoane. (click aici pentru articol)

Mai multe detalii despre cariera polițistului Busuioc puteți citi aici.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate