Tinerii ambasadori de la CNCH – „PROMOTORI PENTRU DEMOCRAȚIE”

0

Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț este una dintre cele două unități școlare din județul Neamț care au primit titlul de Școală Ambasador a Parlamentului European.

Proiectul câștigător, „PROMOTORI PENTRU DEMOCRAȚIE”, a avut ca scop realizarea unei informări eficiente pentru elevii din liceele din Piatra-Neamț în privinţa cadrului general al valorilor europene, însoţită de speranţa că Europa poate să rămână unită sub semnul solidarităţii şi al valorilor democratice doar prin eforturile comune de ordin educaţional, întărind prestigiul şcolii şi al comunităţilor cărora le aparţin elevii antrenați în proiect, valorificând inteligențele multiple și promovând competențele secolului al XXI-lea.

Mulțumim factorilor de decizie din Primăria Piatra-Neamț, dlui. primar Dragoș Chitic, pentru modul în care s-au implicat în susținerea și promovarea strategiei proiectului „PROMOTORI PENTRU DEMOCRAȚIE” propusă de tinerii ambasadori de la CNCH şi pentru disponibilitatea de a fi partenerii noștri în demersurile de a îmbunătăți cunoștințele elevilor despre Europa și democrația parlamentară europeană în rândul tinerilor prin familiarizarea lor cu posibilitățile pe care cetățenia europeană le oferă.”, transmite Nadia Cîrcu, profesor la Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț.

În luna august, ambasadorii juniori și seniori au efectuat o vizită la Bruxelles, având ca scop cunoașterea mai indeaproape a instituțiilor Uniunii Europene precum Parlamentul European și Comisia Europeană pentru ca tinerii să se familiarizeze cu funcţionarea acestor instituţii. Grupul a fost condus de prof. Nadia Cîrcu și prof. Viorica Rusu, ambasadori EPAS seniori, care au dorit, alături de reprezentanți ai acestor instituții, să le prezinte tinerilor cum funcţionează instituțiile europene şi importanţa Parlamentului European, instituţie responsabilă cu luarea deciziilor care devin lege pentru toate statele membre ale Uniunii Europene. Aici, ambasadorii junior, Miruna Munteanu, Ana Maria Miruna Vicu, Viviana Budis Nechita, Vlad Gubendreanu, Silviu Florian, Ioana Alexandra Corduneanu, Sara Ioana Agavriloaia, Sabina Păduraru, Raluca Elena Irimia, au participat la o activitate cu tema „România valorilor europene” organizată în contextul scenariilor propuse de Consiliul European privind viitorul Uniunii Europene. Prezentarea acestuia a fost realizată de către responsabili pentru sectorul românesc al Unității de Vizite la Parlamentul European și reprezentanți ai României în Comitetul Economic si Social European, iar discuțiile pe diferite teme juridice au fost extrem de constructive si atractive pentru calistrații participanți. Programul a continuat cu vizitarea Hemiciclului, locul unde se întrunesc comisiile şi se desfăşoară o parte din sesiunile Parlamentului.

Cea de a doua zi s-a concretizat într-o vizită la Muzeul Parlamentului European: Parlamentarium, unde elevii au avut ocazia sa observe și să-și consolideze cunoștințele despre Uniunea Europeană într-un mediu plăcut și interactiv.

Vizita a continuat cu activitățile rezervate la Casa Istoriei Europene și atelierele organizate de experți în domeniul educațional, care au durat două ore și jumătate. având ca teme:

  • Ce credem despre noi înșine? – Identitatea, care a explorat natura multidimensională a identității și a oferit exemple din trecut și din prezent, determinându-ne să ne întrebăm ce ar putea însemna identitatea europeană în secolul al XXI-lea.
  • Toți egali? – Drepturile omului, unde,utilizând exemple europene și mondiale, contemporane și istorice, pentru îndrumarea elevilor în explorarea acestui subiect, i-a determinat să își raporteze răspunsurile la scenarii etice complexe.

Participarea la aceste activități a reprezentat o oportunitate de a avea acces la o experiență completă și complexă, extrem de utilă în procesul de dezvoltare al elevilor, care va avea un impact pozitiv asupra percepției elevilor privind rolul și valorile instituțiilor europene. În acest sens, ne exprimăm convingerea că foarte buna colaborare dintre instituțiile reprezentative ale municipiului Piatra-Neamt și instituțiile educaționale va continua, și chiar se va intensifica, în interesul elevilor ca viitori cetățeni europeni, beneficiarii comuni al activitaților pe care le desfășurăm.”, a mai precizat prof. Nadia Cîrcu.

sursa foto: prof. Nadia Cîrcu, Colegiul Național „Calistrat Hogaș” Piatra-Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate