Timpul memoriei şi memoria timpului, la Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ

0

Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ vă invită joi, 27 octombrie 2011, ora 17.00, în Sala „Atelier”, la o reîntâlnire cu istoria, prin intermediul volumului „Războiul Sfânt pentru Eliberarea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului Herţa (1941) – contribuţii nemţene”, semnat de prof. Gheorghe Radu şi apărut la Editura „Cetatea Doamnei” din Piatra-Neamţ.

Rezultat al unei îndelungate şi minuţioase activităţi de cercetare, prezentul volum vine în continuarea altor şapte volume în care sunt reunite mărturii documentare ce acoperă, din perspective diferite, dar complementare, reţeaua şi ramificaţiile raporturilor dintre spaţiul nemţean şi cel de dincolo de Prut. Profunzimea analizei scoate la suprafaţă realităţi, adesea emoţionante, menite a configura un tablou autentic al istoriei trăite de românii despărţiţi de barierele vremelniciei, dar mereu aproape unii de alţii.

Francheţea datelor oferă cărţii certitudinea întâlnirii cu istoria, ca o încununare a neobositei căutări a arhivistului care, cu acribia-i caracteristică, reconstituie din fragmente un întreg, asigurând astfel o bună şi fidelă receptare a fenomenului istoric.

Despre felul cum ne putem raporta la istorie prin intermediul volumului semnat de prof. Gheorghe Radu, vor vorbi în seara lansării criticul literar dr. Lucian Strochi şi ing. Viorel Nicolau – directorul Editurii „Cetatea Doamnei”.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate