Testarea Anti Covid-19 ANALĂ – mai precisă „dar de o umilinţă extremă”

0

Dacă până acum făceam glume neserioase pe seama testelor Covid-19 sau ne plângeam că testarea e incomodă, iată că se poate și mai rău. În China s-au introdus testele anale pentru cetăţenii care au risc mai ridicat de a se infecta cu coronavirus.

Medicii spun că procedura poate fi mai eficientă în detectarea virusului. Oficialii au prelevat astfel de teste de la locuitorii din unele cartiere din Beijing. Totodată şi cei aflaţi în instituţiile de carantinare au fost testaţi cu aceeaşi metodă.

Focarele apărute, în ultima perioadă, în mai multe oraşe din nordul Chinei au determinat lansarea unei campanii de testare în masă. Până acum, testele au fost efectuate folosind beţişoare cu tampon de vată pentru gât şi nas. Dar metoda testelor anale „poate creşte rata de detectare”, deoarece virusul persistă mai mult în anus decât în tractul respirator, a declarat Li Tongzeng, un medic de la spitalul You’an din Beijing.

Reacțiile persoanelor testate au fost împărțite, unele persoane făcând haz de necaz, altele simțindu-se umilite de noua formă de testare: „Sunt norocos că m-am întors în China mai devreme”, a scris un utilizator. „Nu atât de dureros, dar de o umilinţă extremă”, a spus altul.

Surse: alephnews.ro și dailymail.co.uk

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate