Teodorescu Constantin renunță la funcția de viceprimar

2

Dragi prieteni, mă adresez în primul rând celor care au avut și au încredere în mine și în ceea ce aș putea face pentru acest oraș. Nominalizarea mea pentru funcția de viceprimar mă onorează și am acceptat-o cu un scop bine definit, acela de a ajuta PNL-ul și echipa de a arăta PSD-ului care este locul lui pe scena politică nemțeană. Mulțumesc celor care m-au susținut și votat, consilierilor care au inima și sufletul curat.
Datorită vouă cetățenii orașului pot privi cu încredere noua echipă PNL care va fi la conducerea lui. Voi susține în continuare proiectele și inițiativele liberale ce vor fi fundamentul unei noi viziuni asupra modului de administrare a orașului nostru. Trebuie schimbat întregul sistem care nu a avut în vedere interesele dumneavostră.
Noua conducere PNL va fi cea care va aduce la normalitate modul de rezolvare a problemelor urbei, fără interese de grup și cu transparență decizională. Personal, conform legii am la dispoziție termenul de 15 zile să accept funcția de viceprimar. După cum știți sunt angrenat în multe proiecte personale în mediul privat și partenerii mei contractuali au fost și vor fi pe primul loc în viața mea. Aici, în mediul privat, mă bucur de o echipă de elită pe care nu o voi părăsi. Colegii mei îmi sunt atât prieteni cât și profesori sau elevi. Lucrez în acest colectiv de 15 ani și nu pot lăsa ”familia” mea de suflet.
Am început prin a vă mulțumi pentru sprijin și încredere și voi încheia prin a vă mulțumi pentru înțelegere. Luni la prima oră voi depune la primărie refuzul meu pentru această funcție.

Cu respect, Teodorescu Constantin.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. sorin spune

    Fantastic! Si eu care te vedeam primar sustinut de Gh Stefan, Udrea si tot PDL-ul vopsit .Asa echipa mai zic si eu1

  2. Radu spune

    Te-am felicitat telefonic pentru funcția asta dar acum mă bucur pentru tine, familia ta și firma pentru care lucrezi ca nu ai ales aceasta cale! Lasa-i cu politica lor și jocurile de boi bani ca n-ai cu cine Teo!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate