Taxă de circulație pe autostrada Târgu Neamţ – Iaşi

5

Autoritățile au fixat taxa de circulație pentru Autostrada Târgu Neamţ – Iaşi

Potrivit libertatea.ro, Comisia Națională de Prognoză a publicat pe site-ul oficial Studiul de fundamentare pentru autostrada Târgu Neamț – Iași. Acest segment de autostradă, în lungime de 61 km, care face parte din drumul de mare viteză Târgu Mureş – Ungheni, va costa 1,2 miliarde de euro şi va fi realizat în parteneriat public – privat.

Taxele ce vor fi percepute sunt între 6,3 euro, pentru autoturisme şi vor ajunge la 12,6 euro pentru autocamioane şi autobuze pentru fiecare 100 km parcurşi pe autostradă. 

Pe acest prim tronson al „autostrăzii Moldovei”, cum a fost supranumit de mai multe ori, se vor instala sisteme de taxare la Târgu Neamţ, Paşcani, Târgu Frumos şi Iaşi, iar taxa de utilizare a autostrăzii va fi percepută pe măsură ce diverse sectoare vor fi finalizate şi vor deveni operaţionale. Studiul are în vedere posibilitatea de a fi instalate puncte automate de plată a taxei.

Aproape în același timp, Jeff Bezos (Blue Origin) a decis să ceară între 200.000 de dolari şi 300.000 de dolari pe un bilet în spaţiu cu modulul New Shepard care este conceput să transporte un număr de 6 pasageri la o altitudine mai mare de 100 de kilometri deasupra nivelului mării, pe orbita joasă a planetei. Zborul ar trebui să fie suficient pentru ca turiştii să experimenteze câteva minute de imponderabilitate şi să vadă Pământul în ansamblu, până ce New Shepard va reveni la sol folosindu-se de paraşutele din dotare. De asemenea, capsula dispune de şase ferestre de observare, care sunt de trei ori mai mari decât cele convenţionale, folosite în cazul avioanelor.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. Lili Botezatu spune

    Uf …nu mai pot Vin de la P Teiului. MI-AU SARIT TOTI DINTII DIN GURA De la susaua d n 15 ….

  2. razesul spune

    Hai sa ajungem sa avem posibilitatea de a plati o taxa pentru o autostrada si mai vedem dupa. In momentul de fata nu avem nimic, nici taxa nici autostrada, dar ne facem calcule pentru cioara de pe gard…….

  3. xx spune

    Mult timp Moldova nici nu intra in calcul pentru construirea vreunei bucati de autostrada,dar oamenii s-au miscat,au facut miting,mars,presiuni pe parlament sa dat o lege si au aprobat sa o faca in 4 ani dar deocamdata numai in Moldova se face cu taxare,in zona cea mai saraca a UE.Cine ne poarta simbetele si ne pune bete in roti de fiecare data cind se vrea sa se faca ceva aici,ministru a fost si este inca un Bacaoan

  4. George spune

    Aici e o șmecherie. Se caută motiv pentru a nu se face această autostradă. Va veni momentul când guvernanții vor spune ceva de genul că sunt nevoiți să nu o construiască pentru că lumea se opune acestei taxe. Acum ințelegeți? Eu aș zice să o facă prin fonduri europene, că se dau(dar nu se pot fura) și apoi vedem noi care-i treaba cu taxa. În plus dacă noi plătim deja rovinietă e absurd să mai plătim și taxă de autostradă. Nicăieri în lume nu se plătește și una și alta.

  5. Tudor spune

    Grabă că în RO ,i ar au pus carul înaintea ,, boilor,, Acum la modul Realistic , Ea autostrada nici nu e începută , dat , pus vre o lopata , cupă de excavator pe undeva ? După vor am citit sa facă punct de Taxare la TG NT , au stabilit ,văd că spune-ți taxa de 6 , 5 euro Ptr 100 km Acum vin și întreb pe D vstra ori altcineva , de la Grințieș , Ceahlău , Bistricioara, Călugăreni , pe unde se presupune că va trece autostrada și până la TG NT NU sunt 100 km , ori de la Poiana Largului sunt 2 direcții de mers ,; una la TG NT și alta la P NT , pentru care se plătește rovigneta și în prezent , Deși Drumul DN 15 F e așa cum e , Rovigneta când o achiți , o plătești Ptr tot drumul Nu pe Segmente , CUM ar fi Firesc , Drumul e același de la Bicaz la Piatra , dar are cu totul alta stare, Am citit deunăzi că Anul acesta , întreg Județul va fi un Șantier OK , Dar atunci Nu vor Ei sa taxeze după. ce termina lucrările , Nu de alta , DAR la Noi in RO au mai fost situații când la 72 ore după ce au dat spre folosință sa Surpat , degradat Și apropo pe P Vodă au săpat lăsat glodul pe drum , tot pe o bandă se circula pe o bucată din drum , Deci dacă la fel au în vedere să facă și cu autostrada , Mai Bine Nu . Pentru că presupune să Strice ceva Bun , ori care a fost Bun , Ptr a face ceva Rău ,

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate