Suspecti de furt depistati la scurt timp de la comiterea faptei
În ziua de 16 februarie 2013, în jurul orei 10.30, Postul de Politie Hangu a fost sesizat despre faptul că trei persoane necunoscute au pătruns în locuinta unei femei, în vârstă de 80 de ani, din comuna Hangu, judetul Neamt, unde, sub pretextul că vor să vândă materiale textile,i-au distras atentia si după ce aceasta a cumpărat astfel de materiale în valoare de 200 lei, i-au sustras suma de 400 lei.
În urma verificărilor efectuate, politistii Sectiei nr. 12 Politie Poiana Teiului, împreună cu cei ai Posturilor de Politie Hangu si Pipirig au identificat suspectii ca fiind P. Cristian, de 39 de ani, R. Georgeta, de 36 de ani si V. Ecaterina, de 29 de ani, toti din comuna Motca, judetul Iasi, care se deplasau cu un autoturism, înmatriculat în Bulgaria. Asupra lor au fost găsite suma de 600 lei si materiale textile cu care au efectuat acte de comerț și pentru care nu aveau acte de proveniență.
P. Cristian a fost sanctionat contraventional, în conformitate cu Legea nr. 12/1990, cu amendă în valoare de 1.500 de lei. Au fost ridicate suma 600 de lei si materialele textile.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infractiunii de furt calificat. Prejudiciul în sumă de 400 de lei a fost recuperat.


