Suplinitor Magna cum laudae

1

Sistemul defectuos din învăţământul românesc doreşte cu interes să îşi menţină locul I la prostie şi indiferenţă. Un dascăl nemţean, Cristina Luca, din cadrul Liceului de Artă „Victor Brauner” reclamă neîncrederea pe care o are în examenul de titularizare organizat la nivel naţional, deoarece absenţa unui post de profesor titular pentru educaţie muzicală a repartizat-o, în mod aberant, la postul (încă nesigur!) de suplinitor după ce a obţinut, atenţie, nota 10 la examenul de titularizare de anul acesta, şi note peste 9, la examenele din anii anteriori. Explicaţia: „Doar la Neamţ şi în alte două judeţe n-au fost posturi titularizabile pentru muzică. La Bacău s-a putut înfiinţa un post de titular la muzică format din două catedre ale şcolilor din mediul rural“, spune profesorul nemţean. Ca la noi la nimeni. Avem titulari cu note de 7, de cele mai multe ori trase de păr, şi suplinitori cu rezultate rarissime de 10. O felicităm pe doamna profesor pentru dăruirea de care dă dovadă în lupta contra sistemului şi îi dorim să obţină postul de titular, măcar până împlineşte vârsta de pensionare. Deşi sunt slabe şanse ca fosilele din minister să se trezească până atunci.

MORALA : Daca e obraznica si se imbraca in rosu . Poate daca lua tricoul portocaliu …cine stie. …

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. SiLviu spune

    Ce sa`i faci, sunt mana in mana directorii, profesorii s.a.m.d., amintiti`va in 2008 parca, cand a fost acel scandal la ISJ si multi profesori (fosti inspectori), care au predat pana de curand la licee precum CNCH (Ionescu Neculai, Savin Rodica) au fost tarati pe la DNA pt fals intelectual, uz de fals şi complicitate la infracţiunea de schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene.

    Totul pt partid ! Jalnic.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate