Suntem țara în care moartea e la ea acasă și nu se teme de doliul național

În ultimele zile în întreaga Românie s-a vorbit în numere. Statistici. Atâția morți, atâtea victime. Atâtea locuri în spital. Atâția bani alocați tratării pacienților. Suntem peste 7 miliarde de oameni pe planetă. De la începutul acestui an și până în prezent au murit 50.344.454 de ființe umane, iar numărul lor crește de la o secundă la alta. Doar azi, în întreaga lume, au murit peste 100.000 de oameni. Din aceștia… peste 20.000 au murit de foame. Azi.
Toți acești oameni sunt cifre, numere… statistici. În realitate nu ne pasă. Pentru că un nume, un singur nume al unui cunoscut care a murit într-un accident, să spunem, contează pentru noi mai mult decât cei 100.000 de oameni care au murit azi în întreaga lume. De ce? Pentru că nu îi cunoaștem, pentru că nu au fost prezentați în mass-media, pentru că nu s-a ținut doliu național pentru ei… pentru că… pentru că…
Suntem țara argumentelor, motivelor, scuzelor. Suntem țara lui „eu cred că…”. Suntem țara în care matematica nu mai are sens… Suntem țara în care numărul 30 e mai mare decât 100.000. Suntem țara în care oamenii văd doar ceea ce li se arată. Suntem țara în care anonimii mor sau suferă în tăcere. Pe ei nimeni nu îi vede, nimeni nu îi ajută.
S-a vorbit despre eroi… Și medicii, asistenții sunt eroi… Zilnic ei resuscitează vieți. Zilnic intervin în situații de urgență. Zilnic ei se transformă în îngeri și sunt (răs)plătiți… numai ei știu cum…
În România, pompierii sunt, și ei, niște eroi. Anonimi. Zilnic, pompieri anonimi intră în flăcări și salvează vieți. Ies arși și mutilați de acolo. De la locul de muncă. Și suferă într-o tăcere cruntă. Pentru ei nu există ordonanțe de urgență care să îi trimită la tratament în Austria în mod gratuit.
S-a mai auzit ceva de soarta copiilor arși la Giulești?
Suntem țara discriminărilor crunte. Suntem țara în care o viață contează mai mult decât alta, doar pentru că așa decide opinia publică, presa, contextul… Suntem țara în care polițistul mort din coloana oficială e dat uitării la următoarea tragedie… Suntem țara în care moartea e la ea acasă și nu se teme de doliul național. Suntem țara în care ne luptăm în păreri, în timp ce alții (eroii) se luptă la propriu cu sistemul.
Cine sunt eroii României? Și de ce ei sunt cei care mor sau suferă?
Într-o lume normală, astfel de tragedii nu au voie să se întâmple. Într-o lume normală, instituțiile trebuie să își facă treaba. Într-o lume normală, orice viață contează la fel de mult. Într-o lume normală, orice victimă are dreptul la șanse egale de tratament și recuperare. Într-o lume normală, oamenii au discernământ, bun simț, educație, respect. Într-o lume normală se face mai mult, se vorbește mai puțin. Într-o lume normală, sistemul funcționează la parametri optimi și e pregătit să intervină în situații critice. Într-o lume normală, EROII tac și fac. Nu sunt confecționați din carton să dea bine pe sticlă. Într-o lume normală, fiecare individ vede realitatea așa cum e, în mod obiectiv, cu discernământ și conștiință, nu așa cum i se prezintă de cei care nu au alte interese decât să manipuleze opinia publică pentru bani sau alte interese. Într-o lume normală oamenii nu mor de foame sau arși de vii în spații fără autorizație.
Vrem o lume normală? Pentru asta trebuie să facem, să luăm atitudine, să ne facem vocea auzită, să fim conștienți că viața noastră contează în mod egal, că avem datoria să semnalăm problemele și să punem presiune pe toate instituțiile plătite din banii noștri să le rezolve. Avem datoria să ne pese, pentru că viața noastră are sens. Avem datoria, fiecare dintre noi să fim zilnic cea mai bună versiune a noastră. În momentul în care ne vom implica direct și nu vom fi simpli spectatori, poate vom avea o țară normală…
Până atunci, ținem doliu… A murit cam tot ce era mai bun în țara asta… Speranța e și ea, muribundă, internată la terapie intensivă… Și mai dăm un check-in pe Facebook la cimitir, asistând la moartea cuiva drag decedat din cauza sistemului. Între timp se caută vinovații…

M.I.