Cum NU își respectă PNL-ul propriii oameni de bază

3

Am văzut cu toții lista de candidați PNL la Consiliul Județean Neamț. Nu știm să vă spunem pe ce criterii a fost făcută această listă, dar nu-i găsim nicio logică.

De departe cel mai activ și reactiv liberal din Consiliul Județean din ultimii 4 ani a fost domnul Stavarache Valentin. Omul chiar s-a implicat cu adevărat, se interesa de ce era în spatele problemelor, identifica soluții și ca activist politic nu este altul mai implicat decât el în a promova PNL-ul pe oriunde mergea.

Din păcate, liberalii l-au pus pe Stavarache pe locul 9, înaintea lui punând personaje venite în PNL pe ultima sută de metri, ba chiar unul venit de la PSD.

Aici nu e vorba de persoana Stavarache, ci de cum își respectă PNL-ul combatanții politici care au stat cu arma în mână ani de zile în tranșeele politice și s-a luptat cu adversarii liberalilor.

În mandatul care s-a încheie, PNL a avut mulți oameni în Consiliul Județean, dar consilieri cu adevărat au fost doar Stavarache și Hopșa. Acești doi liberali i-ar fi mâncat pe social democrați pe pâine dacă puteau. Cum să pui înaintea lor pe listă pe fostul prefect PDL și pe fostul prefect PSD? Simplu. Au pus interesele și combinațiile înaintea respectului față de propriii oameni.

Pe lângă acești doi liberali adevărați de mai sus avem acum și exemplu celui care a ajutat foarte mult PNL-ul în această campanie și aici ne referim la prefectul George Lazăr.

Nu e un secret pentru nimeni că Lazăr își dorea un loc eligibil pe lista de parlamentari și chiar îl merita cu prisosință la câte sacrificii și compromisuri a făcut pentru PNL Neamț și la cât a riscat prin tot ce a făcut ca să ajute partidul.

Deși locul lui George Lazăr pe lista de parlamentare fusese negociat, din ce spun sursele interne ale PNL acesta a fost sărit, fiind adusă în locul lui o altă persoană impusă de la centru. Din câte înțelegem de la aceleași surse, acum i s-a promis la compensare un loc de secretar de stat la Ministerul Justiției, poziție inferioară celei de deputat.

Mai putem aminti aici și de Vasile Panaite care a fost lăsat să creadă că sunt șanse să fie candidat din partea PNL la primăria Piatra-Neamț și tot a fost dus cu preșul până recent când i s-a promis funcție de secretar de stat la Mediu și lui Vasiliu la Agricultură.

Ar mai fi mulți alți liberali care au rămas dând din buză chiar de mai multe ori la rând când li s-a promis sau mai bine zis au fost lăsați să creadă că au șanse 99% să fie puși pe o funcție sau pe o listă. Mulți așteaptă și acum să fie secretari de stat. Problema e să aibă guvernul atât de multe posturi de secretar de stat câte au promis liderii PNL din teritoriu.

Întrebarea care se impune este: Dacă PNL Neamț nu e în stare să își respecte și recompenseze oamenii care muncesc pentru partid, cum vor reuși vreodată să îl respecte pe cetățeanul care le-a dat votul?

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Ioan spune

    Nu mai spuneti PNL, este vorba de un om, Cozmanciuc, care tot ce face este in propriul interes si o mana de fraieri care muncesc, contribuie financiar si se uita la Mugurel poate, poate primesc ceva. Mugurel ii duce cu presul pe toti. Nazare da banul si mai merge o data la parlamentare, Leureanu isi vede de Roman si apropiatii lui. Se pare ca Mugurel are proptele bune la Bucuresti.

  2. Stefan spune

    E suficient pentru oricine sa vada fotografiile …Nu vreau sa va reamintesc CV-urile si „ispravile” anterioare ale celor mentionati in articol, ca ma apuca greata….E adevarat , ca nici „eligibilii” nu sunt mai breji!

  3. Oleaca spune

    Niciodata P(D)NL nu o sa respecte si sa recompenseze oameni care muncesc pentru partid. Numirile sunt facute de la centru , iar cat timp oameni ca precum Cozmanciuc , Nazare , Leoreanu care nu au facut nimic pentru oras si judet , tot ei sunt pe primele locuri .Sper ca alegatori sa taxeze aceasta baronizare la Neamt.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate