START VOT la Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială 2020

0

Colegiul Naţional al Asistenţilor Sociali din România a dat startul luni, 17 februarie, competiţiei pentru premiile ce vor fi oferite în cadrul celei de-a a VII-a ediții a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţa Socială 2020. Practic, profesioniștii din domeniu pot fi votați începând de astăzi  accesând link-ul https://poll.cnasr.ro/ și până pe data de 24 februarie, urmând ca pe 17 martie să fie premiați cei mai buni.

CLICK AICI PENTRU VOT

Județul Neamț este bine reprezentat din punct de vedere al nominalizărilor, fiind propuși pentru premiere profesioniști care au dovedit în anul anterior că își fac meseria cu pasiune, cu responsabilitate și, mai ales, cu empatie față de semenii aflați în dificultate. Nominalizații nemțeni la diverse categorii sunt:

  • Premiul pentru asistentul social al anului – Diana Lungu, Complex de servicii „Romanița”, Roman, DGASPC Neamț
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului – Liliana Costin,  DGASPC Neamt și Organizația „Salvați copiii” – Filiala Neamț
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi – Alexandru Robaniuc, Centrul rezidențial pentru copilul cu dizabilități Piatra-Neamț
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul ”sănătate/servicii medicale” – Lavinia Pașparugă, Spitalul Județean Neamț – Secția Psihiatrie adulți
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost -Vlad Mehedincu, Direcția de Asistență Socială Piatra Neamț
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijrii la domiciliu – Elisa Nicoleta Barbu, Centrele pentru persoane vârstnice „Sf. Pantelimon”, „Sf. Ștefan” și „Ștefan” Piatra-Neamț
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul combaterii discriminării/minorităţi – Aurelia Sotir, mediator sanitar pe un proiect finanțat de Ministerul Sănătății la Primăria Boghicea, Neamț
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii sociale/economie socială – Ovidiu Țărnă, DGASPC Neamt – Complex servicii de zi Piatra-Neamț
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare – Marieana Apintei, Direcția de Asistență Socială Piatra-Neamț
  • Premiul pentru asistentul social din domeniul prevenirii/reducerii riscurilor asociate infecţiei cu HIV, consumului de droguri şi exploatării sexuale – Camelia Canache, DGASPC Neamț
  • Premiul pentru jurnalism – Cristina Mircea, Ziarul Mesagerul de Neamț
  • Premiul pentru instituţia anului – Direcția de Asistență Socială Piatra-Neamț
  • Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale – Mihaela Ignatovici-Lazăr, președinte Organizația „Salvați copiii” – Filiala Neamț

”Promotor al excelenței în asistență socială, județul Neamț participă și anul acesta cu 13 nominalizări la tot atâtea categorii. Pentru noi, toți cei nominalizați sunt deja câștigători pentru că faptele lor au schimbat realmente destine și prin tot ceea ce fac onorează profesia de asistent social punând-o în valoare așa cum merită. Toți sunt dedicați profesiei lor iar pentru noi este un motiv de mândrie să avem astfel de colegi sau colaboratori. Dacă ne sunteți alături și credeți în noi, vă rugăm să îi votați. Votul dumneavoastră este important și contează!”, a declarat Mirela Negruș, președintele Sucursalei Neamț a Colegiului Național al Asistenţilor Sociali din România și director general adjunct al DGASPC Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate