Spitalele din România au un deficit de 13.000 de medici

0

 

Nu mai puţin de 13.000 de medici lipsesc din spitalele româneşti, în momentul de faţă, ca efect al plecării doctorilor la muncă în străinătate.

În aceste condiții, posturi la Cardiologie, ORL sau Terapie Intensivă rămân neocupate în mai multe orase, iar în unele județe deficitul se apropie de 50%, transmite Mediafax.

De asemenea, o radiografie a sistemului de Sănătate din România arată că nu exista județ în care să nu fie posturi libere pentru medici. Unele sunt scoase la concurs chiar și a treia oară, altele sunt acoperite de medicii rămași prin ture prelungite.

Realitatea arată ca mirajul muncii în străinătate a acaparat un sistem care oricum nu era sănătos. Și chiar dacă văd dezastrul, autoritățile nu cunosc metodele și nu au pârghiile necesare prin care să oprească exodul medicilor.

„Este o hemoragie de medici, dincolo de orice altceva, vom avea o problemă masiva cu exodul medicilor. În niciun sector omul nu este la fel de important precum este în Medicină. Sunt orașe in care specialități întregi nu sunt reprezentate, pur si simplu nu au medici.”, spune chiar ministrul Sănătații, Vlad Voiculescu.

Potrivit datelor oficiale, pe harta României este greu să găsești în momentul de față un spital cu toate posturile ocupate.

Chiar ministrul Sănătății anunțî că în București sunt 6.700 de posturi vacante, în Ialomița 44% din posturile din sistemul de Sănatate sunt neocupate, în Călărași – 42%, în Tulcea – 40%.

 În total, aproximativ 13.000 de medici lipsă, o cifra echivalentă cu cea a cadrelor medicale plecate în străinătate la muncă, mai notează Mediafax.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate