SMURD in actiune, 14 octombrie
Echipajul SMURD Roman a fost alertat în 2 cazuri care necesitau acordarea primului ajutor calificat.
La ora 12.58, echipajul SMURD Roman a fost alertat şi s-a deplasat pe Aleea Tudor Vladimirescu din municipiul Roman pentru a-i acorda primul ajutor calificat lui Dorinel L. (49 de ani), cu afecţiuni de natură psihică. Pacientul prezenta agitaţie psihomotorie, pe fondul consumului de alcool. După ce i-au evaluat funcţiile vitale şi l-au monitorizat EKG, paramedicii l-au transportat la Spitalul de Psihiatrie Roman.
La ora 15.51, paramedicii romaşcani au fost alertaţi şi s-au deplasat pe str. Ştefan cel Mare din municipiul Roman pentru a acorda primul ajutor calificat victimei unei agresiuni. Victima (Ciprian T., 20 de ani), aflată în zona unui service auto, prezenta traumatism cranio – facial, traumatism cranio – cerebral şi o plagă frontală parietală. Echipajul SMURD i-a evaluat funcţiile vitale, i-a aplicat pansamentele care se impuneau şi l-a transportat la Centrul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Roman.
I.S.


