Sindromul de BURNOUT – când se atinge limita maximă a epuizării

Sindromul de burnout este o stare de epuizare emoțională, fizică și mentală care de cele mai multe ori apare pe fondul unor probleme la muncă, dar poate fi provocat și de perioade lungi de stres general. Nu este absolut deloc de neglijat având în vedere faptul că favorizează apariția unor afecțiuni specifice ale aparatului cardiovascular (hipertensiune arterială, tulburări de ritm cardiac), ale sistemului endocrin și ale sistemului nervos, crescând riscul de apariție al depresiei.

Atunci când apare, persoana afectată se simte copleșită, epuizată din punct de vedere emoțional și incapabilă să facă față cerințelor constante. Pe măsură ce stresul continuă, începe să-și piardă interesul și motivația care au determinat-o să preia un anumit rol.

Burnout-ul reduce productivitatea și scade energia, făcând persoana care suferă de această afecțiune să se simtă din ce în ce mai neputincioasă, fără speranță și plină de resentimente. În cele din urmă, aceasta ar putea ajunge să simtă că nu mai are nimic de oferit.

DIFERENȚA DINTRE STRES ȘI BURNOUT

Burnout-ul poate fi rezultatul unui stres continuu, dar cele două afecțiuni nu sunt același lucru.

Stresul în general implică noțiunea de „prea mult”: prea multe presiuni, prea multe task-uri, prea mult efort fizic, emoțional și comportamental. Cu toate acestea, oamenii stresați se gândesc că, dacă țin totul sub control, se vor simți mai bine.

Burnout-ul, pe de altă parte, înseamnă epuizare. Persoana se simte goală și secată mental, lipsită de motivație, nu îi mai pasă. Oamenii care se confruntă cu burnout adesea nu văd nici o speranță de schimbare pozitivă în situația lor.

Dacă stresul excesiv se simte ca și când te-ai „îneca” în responsabilități, în burnout simți că nu mai există nicio scăpare.

Burnout-ul a fost identificat inițial la îngrijitorii medicali profesioniști și la voluntari, iar efectele lui au fost studiate apoi la scară largă. În urma studiilor efectuate, s-a ajuns la concluzia că există trei modele majore pentru dezvoltarea fenomenului de burnout, modele care implică o relație cauzală între dimensiunile epuizării:

• primul model: propus de Golembiewski, sugerează că burnout-ul progresează de la depersonalizare, prin lipsa realizărilor personale, către epuizare emoțională;
• al doilea model: identificat de Leiter și Maslach, afirmă că burnout-ul progresează invers, de la epuizare emoțională către depersonalizare, prin lipsa realizărilor personale;
• al treilea model: dezvoltat de Lee și Ashforth, afirmă că epuizarea emoțională merge mână în mână cu insatisfacția de la locul de muncă și cu scăderea realizărilor personale și, implicit, cu scăderea calității vieții.

Totuși, există persoane care lucrează în aceleași condiții și nu se epuizează în timp.

Deși literatura actuală de specialitate indică posibilitatea ca aspectele stresante ale mediului de lucru să fie predictori mai importanți ai burnout-ului decât personalitatea individului, este important ca cercetătorii să ia în considerare variația individuală. Astfel, pe lângă factorii asociați cu condițiile de muncă ce duc la burnout, sunt luate în considerare și caracteristicile personale și factorii legați de trăsăturile psihosociale ale fiecărui individ în parte.

Mai multe despre acest sindrom puteți citi aici – click.