Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare

Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare (377-473) a fost un sfânt monah ortodox care a trăit în Palestina la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. Biserica Ortodoxă îi face pomenirea pe 20 ianuarie.
Eftimie s-a născut în timpul consulatului lui Grațian în anul 377 d.Hr., în luna august. El era originar din Melitene, capitala civilă și bisericească a provinciei Armenia (în prezent Makatya, Turcia) și făcea parte dintr-o familie bogată și evlavioasă. A avut parte de o bună educație creștină, hirotonit preot a fost numit exarh al mănăstirilor din jurul cetății.
La vârsta de douăzeci și nouă de ani, el a mers la Ierusalim, unde a locuit împreună cu Sfântul Teoctist în peștera unui munte. În acea perioadă, Sfântul Eftimie a vindecat mulți oameni de boli.
Se povestește că sfântul a hrănit patru sute de oameni, care veniseră la mănăstire, cu doar câteva pâinici. În plus, el a deschis porțile cerului, cum a făcut și Sfântul Ilie înaintea sa, aducând ploaie într-o perioadă de secetă.
În timpul unei Sfinte Liturghii, cei prezenți au putut vedea o coloană de lumină care le-a arătat lumina interioară a sufletului îndumnezeit al lui Eftimie. Această lumină a rămas peste sfânt până la sfârșitul Sfintei Liturghii.
Un alt semn al purității și castității sfântului a fost acela că el putea vedea cu ochii sufletului dispoziția și starea sufletelor care veneau la Sfânta Împărtășanie.
A fost un mare apărător al dreptei credințe, împotriva ereziilor lui Nestorie și Eutihie, condamnate de sinoadele ecumenice III (Efes, 431) și IV (Calcedon, 451). A reușit să o aducă din nou la ortodoxie pe împărăteasa Eudochia, care era de partea ereziei monofizite (susținută de Eutihie).
Cuviosul Eftimie a murit la vârsta de 97 de ani, în timpul împăratului Leon I Tracul (457-474), lăsând în urma sa o mulțime de ucenici.