Serviciul Judetean de Ambulanta Neamt

5

Perioada de interimat la Serviciul Judetean de Ambulanta Neamt se apropie de sfarsit.  Postul de manager al SJA Neamt este scos la concurs, deoarece mandatul dr. Letitia Damoc s-a incheiat la inceputul acestui an, conform prevederilor din contractul incheiat cu Directia de Sanatate Publica Neamt. Dr. Letitia Damoc se afla la conducerea SJA de mai bine de un deceniu. Managerul interimar a anuntat ca va participa la acest concurs ce va avea loc, conform legii, cel mai tarziu in toamna acestui an.

Publicam in continuare o  mica parte din cartea „In codrii Uniunii Europene”, semnata Janel I., o carte in care se dezbat pe larg foarte multe subiecte legate de Serviciul de Ambulanta Neamt, o carte pe care autorul si-o asuma juridic in totalitate, iar noi va spunem doar ca daca 10% din aceasta carte este adevar, atunci inseamna ca situatia este foarte grava.

Este bine de mentionat ca doamna doctor Letitia Damoc a fost solicitata in a-si expune parerea despre continutul acestei carti, dar din motive personale a dorit sa nu ofere declaratii. Noi ramanem cu o singura intrebare… Ce fac institutiile statului de drept? Daca autorul are dreptate, atunci cineva trebuia sa fie dupa gratii, iar daca autorul minte, atunci el ar fi trebuit sa fie dupa gratii… Deocamdata, toata lumea se plimba linistita pe strada. Dumneavoastra, cititorii, puteti analiza singuri si trage propriile concluzii.


“S’il vous plaît, monsieur”
După atâtea emisiuni televizate în judeţul Neamţ, la care am participat, nimeni nu s-a autosesizat: DNA, DIICOT, Parchetul şi Judecătoria din Neamţ, Poliţia, “Doi şi un sfert”, SRI-ul, Garda Financiară, Curtea de Conturi etc. Cine se face vinovat de tăinuirea acestui dosar cu implicaţii extinse în mai toate instituţiile Statului? A anunţat cineva Bucureştiul de tot ce se întâmplă şi se ascunde în Codrii Neamţului? Sau cineva anume, plătit cu sume mari, în euro, s-a specializat în azvârlitul basmalei pe ţambal? În buzunarul cui se găsesc aceste instituţii, de fapt? Câte milioane de euro, din banii publici sunt în joc, în cazul DOSARULUI AMBULANŢA-Piatra Neamţ? Am solicitat protecţie din partea instituţiilor Statului, dar cam toţi mi-au râs în nas!!! Am râs şi eu! Chiar m-am bucurat, dar din motive legate de avantajele globalizării! Să ne trăiască întru mulţi şi sănătoşi ani tehnologia japoneză că a miniaturizat
camerele-video cât un bob de orez! Am cumpărat şi eu una. Un om gospodar trebuie musai să aibăşi aşa ceva pe lângă casă. Mai ales în cazul meu, că doar mă învârt numai pe lângă lume bună. Bună de tot! Aduce numai foloase, iar viaţa m-a învăţat să fiu un creştin-ortodox ceva mai strângător! Adică: strâng mereu probe concrete!
Oare ce are de gând şi ce crede Preşedintele României despre această situaţie, mai ales că domnia sa nu a făcut fixaţie, sper, doar pe unii adversari politici, ci a vorbit, în general, despre “SISTEMUL TICĂLOŞIT”? Dar despre PLUTOCRAŢIA ROMÂNEASCĂ, ce are de spus?
Lucrez la acest dosar de un an şi şapte luni, ajungând acum la concluzii realiste: m-am purtat elegant cu cei care mi-au prejudiciat viaţa, prea i-am domnit în acest volum. Adevărații domni sunt în manualele de istorie! Am observat că multă lume foloseşte cuvantul “mafiot” fără să cunoască un aspect esenţial: mafioţii adevăraţi au un cod de onoare pe care îl respectă, pe când borfașii politici şi slugile lor n-au nici un dumnezeu!
Acest strigăt pentru justiţie reală, acest dosar-pamflet va ajunge şi pe birourile europarlamentarilor români şi occidentali. Acest document va ajunge la Bruxelles şi Strasbourg. Nu cred că va conveni autorităţilor din România să se afle cât sunt de incapabile să controleze corupţia şi mafia din România. În România, cazurile similare cu al meu nu mai sunt izolate! S-a ajuns la metastază!
Cartea se citeşte uşor, mai ales în telegondolă. O deschizi la gară şi până să ajungi la pârtia de schi, te poţi numi un om informat. Bucureştenii vor studia lucrarea, în metro, troleibuz sau tramvai. Nu se vor plictisi!
E datoria preşedintelui României să se implice direct, fără a mai ţine cont în ce echipă joacă “rechinii” care compromit şi prăbuşesc ţara aceasta!
JUDEŢUL NEAMŢ, PATRIA N.U.P-urilor ?
Sunt nevoit să precizez: de când sunt angajatul S.A.J-Neamţ, din anul 2001, nu am avut nici o abatere disciplinară sau profesională, iar la ultima evaluare profesională din toamna anului 2008 am primit calificativele cele mai bune, fapt ce a determinat conducerea unităţii să-mi acorde atât categorie
maximă cât şi mărirea corespunzătoare a retribuţiei. Cu toate acestea, în urma unei adrese (R.A. 239/nov. 2008) sosite de la M.S.P-Bucureşti, trecută prin forul superior D.S.P-Neamţ, managerul Damoc Letiţia(şefa acestui serviciu de 15 ani, deşi a fost cercetată în două dosare penale în anul 2000, fiindu-i oprită retribuţia timp de aproape un an de zile, pentru recuperarea unor prejudicii importante!!!) şi membrii comitetului director hotărăsc, în unanimitate, desfacerea contractelor de muncă a celor 10(zece) muncitori din cadrul garajelor de întreţinere¬reparaţii-autosanitare.
Această decizie(privitoare la desfacerea abuzivă şi ilegală a contractelor noastre de muncă) s-a făcut “interpretând” după bunul plac adresa R.A-239/nov.2008, susţinându-se că aceasta ar fi un ordin venit de la superiori. În realitate, după spusele fostului jurist al S.A.J-Neamţ, dl. Solomon Sorin, managerul Damoc Letiţia urmărea de vreo trei ani să scape de lucrătorii de la secţia “GARAJE”, aceste garaje ale Statului urmând să fie atribuite, prin diverse “artificii”, d-lui Vacariu Vasile-Sorin, administratorul “S.C.Cosamira-Serv-S.R.L”. Dl. Vacariu avea, deja încheiat, un contract de service şi reparaţii-auto cu S.A.J¬Neamţ. Acest “amănunt” a ajuns să fie confirmat după zece luni de zile şi de directorul economic al S.A.J-Neamţ, dl. Pantaziu Constantin, o componentă importantă a acestui mecanism de înstrăinat un bun al Statului. Desigur, înstrăinarea unui bun aparţinând Statului se poate face legal, sau ilegal. Eu am semnalat doar înstrăinarea, sau tendinţa de a înstrăina. Nu-mi permit alte comentarii deoarece, de la sesizările mele şi până acum au trecut atâtea luni de zile, iar cei abilitaţi să verifice, să controleze, să dea verdicte au tergiversat, au studiat problema doar în felul în care s-au specializat să o facă. Poate că s-au şters urme, poate că s-a aşternut praful peste altele. Eu reproşez o anumită frânare, întârziere, o lipsă de promptitudine în reacţia factorilor responsabili. Cred ca s-au creat condiţii prielnice
pentru ştergerea urmelor anumitor greşeli, gafe, eventuale erori intenţionate, prin complicităţi care confirmă slăbiciunile unui Stat de Drept ce necesită spitalizare necondiţionată. N-am de unde săştiu dacă s-a executat intenţionat o anumită comandă politică, ori de altă natură. Precizez doar că s-a lăsat loc suficient pentru interpretări.
* Nu am calitatea de expert, pentru a analiza şi califica modalităţile de înstrainare a unui bun ce nu-mi aparţine, dar nici pe aceea de a mă pronunţa asupra diverselor forme de “artificii” utilizate în contracte, atribuiri etc, aşa că nu-mi dau cu părerea în privinţa legalităţii sau incorectitudinii, rezervându-mi doar misiunea observatorului de bună-credinţă care nu face proces de intenţie cuiva! Nu am calitatea de a analiza dacă se fac bani în condiţii discutabile pe seama Statului, ori nu! Sau dacă unii, mai pricepuţi, deţin secretul magic prin care obţin bani, din banul public! Să poţi face bani, din banul public, fără să bată la ochi, este o adevarată artă!
Am solicitat de nenumărate ori IPJ-Neamţ şi IGPR-Bucureşti să verifice legalitatea contractului de service şi reparaţii auto dintre SAJ-Neamţ şi “SC COSAMIRA SERV SRL” şi colosalele sume de bani, livrate din banii Statului, acestui service-auto. Cu ocazia unei emisiuni tv(la postul de televiziune “Tele M”-Piatra Neamţ) unde a participat ziaristul Silviu Alupei(de la OTV-Bucureşti), moderatorul Cătălin Naclad şi subsemnatul, am abordat şi situaţia “SC COSAMIRA SRL”. Deşi am solicitat atât poliţiştilor de la Fraude Economice din cadrul IJP-Neamţ cât şi celor de la IGPR-Bucureşti colaborarea cu ofiţeri specializaţi în cazuri de posibile “spălări” de bani, la doar două zile de atunci mă întâlnesc cu un meseriaş din cadrul “SC COSAMIRA” care, din trei cuvinte, mi-a înmuiat genunchii: “-Bă Jane, tu ieşi la televizor şi soliciţi Poliţiei Economice să-l controleze pe ŞEFU`, da` cu o zi în urmă, comisaru` şef Pânzariu Ioan şi-a reparat ceva la maşina personală!” Rămas fără aer în instalaţie, îl întreb: “-Bă` amice, da` Sorin Vacariu, patronu` tău, i-a luat ceva bani pe reparaţia asta?” Răspunsul a sărit pe mine ca pisica siameză pe draperia din bucătarie: “-Eşti prost, bă? Cum să-i ia bani şefului Serviciului Fraude Economice?” Mi-am dat seama că cel mai tupeist dintre toţi este subsemnatul. Cum să-mi permit eu să solicit ofiţerilor de la Spălarea Banilor, să-l controleze pe dl. Vacariu Vasile, cel care repară, “moca”, maşinile unor barosani cu grade mari? Dl. comisar-şef, Pânzariu Ioan, nu este un om obişnuit, el este şef de serviciu în cadrul serviciului economic de vreo 15 ani la rând! Dar mai are vreo cinci ani până la pensie! Ce poate să înţeleagă un muritor de rând din toată această “halima”? Multe!!! Continuitatea în funcţie pe acelaşi scaun înalt, atâţia ani la rând, prin urmare o stabilitate pe care nici preşedinţii americani George Washington şi nici Abraham Lincoln n-au avut-o, probează o înţelepciune şi pricepere demnă de biblicul Solomon! Nici un preşedinte al României nu a rezistat în funcţie atâţia ani! Poate că viloiul pe care şi l-a “tras” din modesta leafă, sau din vreo moştenire venită peste noapte de la vreo matuşă generoasă(din America?), nu ne va dezlega misterul. Omul este un adevărat profesionist, plin de calităţi şi doldora de informaţii mai mult decât interesante, cu relaţii frumoase în mai toate mediile. Asta am dorit să menţionez. Până şi pe dl. Vacariu Vasile îl cunoaşte. Dl. Pânzariu crede în valoarea profesională a specialiştilor de la firma d-lui Vacariu şi apelează cu încredere la bunele servicii de acolo. Mă întreb şi eu, ca un creştin ortodox(pe nou), ce-l împiedică pe dl. Pânzariu să creadă în informaţiile şi documentele pe care i le prezint? Este adevărat că subsemnatul nu s-a repezit niciodată la autoturismul domniei sale, ca să-l repare pe doi lei. Îl reparam gratis, că şi eu sunt om! Îi pot repara caroseria, dacă intră cu maşina într-o casă, gard sau stâlp(-Doamne-fereşte!). Pot face cu profesionalism toate aceste operaţiuni. Dar cazul meu este lăsat pe bancheta din spate, sau în portbagaj, să fie găsit de generaţia următoare, până se schimbă portocalii cu roşii, şi roşii cu galbenii, sau toţi între ei. Va mai trece un mandat prezidenţial, dl. Pânzariu va ieşi la o binemeritată pensie, va veni altul care va trebui să locuiască undeva. Prin urmare, să am răbdare până ce va primi şi acesta o moştenire pentru viloiul ce se impune, iar dacă nu crăp de infarct, poate că am şansa de a se ocupa de cazul meu unul din nepoţii săi, care tocmai va primi o repartiţie la Piatra Neamţ. Şi acesta are nevoie de condiţii civilizate de trai! Doar n-o să-şi ducă zilele într-un apartament, la bloc. Şi pe acesta din urmă, o să-l roadă aceeaşi întrebare: – să se ocupe de dosarul meu, sau să-şi facă un amărât de viloi, cu 32 de încăperi? Oricum, dosarul meu, pe care-l voi lăsa moştenire urmaşilor mei, va ajunge, peste ani şi ani, dinaintea ochilor celor mai evoluate fiinţe din Univers: extratereştrii. Poate că ăştia vor da o lege ca să se lămurească ce s-a întamplat la SAJ-Neamţ. În tot cazul, nu vor mai exista presiuni din partea contemporanilor mei. Toţi ne vom întâlni la o bere, în Rai. D-na Damoc, buna creştină care doarme atât de liniştită noaptea, mă va striga din grădina Raiului(sper să ajungă în Rai!): ”-Jane, mai există dosaru` ăla, al tău? Ai mai rezolvat ceva cu el?” Eu, ce să-i zic? Voi răspunde sfios, dar sincer: dosarul a trecut şi pe la dl. comisar-şef Pânzariu Ioan. Cred că era la el, când a intrat în service-ul d-lui Vacariu!
UN CETĂŢEAN IGNORAT: AVERTIZORUL PUBLIC !
Am informat din timp, în scris şi verbal, toate autorităţile Statului, cu excepţia O.N.U şi N.A.T.O! Spre exemplificare: D.S.P-Neamţ, C.J-Neamţ, Instituţia Prefectului-Neamţ, I.J.P¬Neamţ, Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamţ, Curtea de Conturi-Neamţ, M.S.P-Bucureşti, I.G.P.R-Bucureşti, D.N.A (structura centrala-Bucuresti), D.N.A-Bacău, A.N.I-Bucureşti. Prin cele 6(şase) emisiuni de televiziune în direct, cu telefonul afişat şi deschis pentru un eventual drept la replică, cred că a aflat şi S.R.I-Neamţ (aici, activează un ofiţer, dl. Ivănuşcă Lucian, fost şef de compartiment tot în cadrul SAJ-Neamţ!), D.I.I.C.O.T-Neamţ (procurorul şef-DIICOT-Neamţ, dl. Şerban, este soţul unei angajate la…D.S.P-Neamţ!). Nu-i lipsit de semnificaţie că prim-procurorul de pe lângă Parchetul-Neamţ, dl. Togan Alexandru, este cuscrul unei subordonate a managerului SAJ-Neamţ, d-na Damoc Letiţia. Poate este lipsit de importanţă faptul că dosarul subsemnatului a fost trimis de la DNA-Bucureşti la DNA-Bacău, în această ultimă instituţie desfăşurându-şi activitatea ofiţeri de poliţie judiciară, magistraţi, dl. procuror-şef Humulescu Emanuel, toţi aceştia avându-şi domiciliile în Municipiul Piatra Neamţ… Oricum, aştept de multă vreme soluţiile acestora, temeinice şi legale, deoarece am trimis documente elocvente şi întemeiate.
Conform Legii Avertizorului Public nr. 571/dec. 2004 promulgată şi aprobată de Parlamentul României, în care subsemnatul are calitatea de avertizor(reclamant) aducând prin aceste memorii la cunoştinţă posibile fapte de corupţie, spălări de bani, existenţa unor grupuri de interese dubioase, abuzuri etc., sunt “răsplătit” prin încercarea unor factori de putere de a recurge la presiuni-intimidări, pentru a mă determina să încetez demersurile şi investigaţiile proprii. Un exemplu concludent: managerul SAJ-Neamţ, Damoc Letiţia mi-a făcut o plângere penală, având ca temă “furtul unor înscrisuri oficiale aparţinând SAJ-Neamţ”, fiind încadrat, cu sau fără bună-credinţă, de către d-na procuror Peterfily şi dl. poliţist judiciar Preda Neculai, la art. 242 c.p.! Faptul că documentele citate de subsemnatul în emisiunea tv, “PRIM-PLAN”, (din care mai făceau parte doi ziarişti: dl. Cătălin Naclad şi dl. Silviu
Alupei) nu erau secrete de stat, iar d-na manager Damoc Letiţia specifica în plângerea sa, că am citat doar “documente xerocopiate”, iar poliţistul judiciar mi-a confirmat verbal, în prezenţa avocatului meu, dl. Baltag Paul-Lucian, că “de la SAJ¬Neamţ nu lipsesc documente oficiale şi nu a fost reclamat nici un furt de documente oficiale”. Cei doi ziarişti, mai sus¬pomeniţi, mi-au confirmat disponibilitatea lor de a fi citaţi ca martori, în legătură cu acest caz şi aceste documente publice (în fapt, xerocopiile lor!) Nu am înţeles, nici până acum, de ce am fost ameninţat cu moarte prin împuşcare, fapt adus la cunoştinţă de directorul economic al SAJ-Neamţ, dl. Pantaziu Constantin :
“-Mai răscoleşte tu, mult, hârtiile astea şi încearcă să descolăceşti un şarpe mare, din anturajul nostru, că într-o bună zi, ai să te trezeşti că te împuşcă cineva!” Procurorii Grădinaru Cristian şi Bâlha Daniela, ocupându-se de acest caz, mi-au notificat că “s-a dat NUP” împotriva d-lui făptuitor Pantaziu pentru că… fapta nu este întemeiată! NUP-ul cu pricina poartă şi semnătura prim-procurorului Nica Viorel Ion. Ar fi fost întemeiată dacă aş fi fost ciuruit de un “buchet” de gloanţe, pentru ca subsemnatul să devină o probă materială concludentă! Într-una din plângerile mele, am solicitat instituţiilor Statului să verifice modul cum un autoturism “FIAT Linea”(nou) este înmatriculat pe o firmă privată (GES-Group Est Security), această firmă câştigând licitaţia pentru servicii de pază la SAJ-Neamţ timp de nouă(9) ani la rând, patronul acestei firme de pază (dl. Misăilă Dan) fiind rudă de gradul doi cu directorul tehnic de la SAJ-Neamţ, dl. Cucoş Ciprian. Această maşină folosită numai de dl. director economic Pantaziu Constantin nu avea de ce să fie înmatriculată pe numele “GES¬SECURITY”, mai ales că cinci angajaţi de la SAJ-Neamţ, în declaraţiile lor, date la IJP-Neamţ au afirmat că respectivul autoturism ar fi o recompensă, în schimbul câştigării licitaţiilor, vreme de nouă ani consecutiv. Procurorul care s-a ocupat de caz, d-na Cucoş Camelia (sper, din tot sufletul, ca distinsul procuror Cucoş Camelia să nu aibă nici o legatură cu directorul tehnic de la SAJ-Neamţ, dl. Cucoş Ciprian !) a dat soluţia de NUP, specificând că dl. director Pantaziu Constantin nu a făcut parte din comisiile ce au dat câştig de cauză firmei de pază “GES”. * Dl. Pantaziu a afirmat de mai multe ori că maşina (marca “FIAT Linea”, nou) îi aparţine, uitând să precizeze că în urmă cu puţin timp, înaintea căpătuirii sale, a fost executat forţat de către o bancă pentru mari datorii, altfel spus: nu avea bani nici de scobitori! Când afirm că dl. Pantaziu nu avea bani nici de scobitori, nu greşesc prea mult. Poate avea doar cât să-ţi cumperi o cutie de chibrituri, sau chiar un sul de hârtie igienică. Dacă ar fi primit o moştenire de la o mătuşă generoasă(celebra “Tamara”?), ar fi fost o soluţie “la vedere”, de bun-simţ! Puţine persoane reuşesc, după o executare silită de către bancă(fără tobă, ca acum o sută de ani!), să ridice ştacheta mai sus decât putea sări olimpica Yolanda Balaş-Soter, să treacă de la statutul de chiriaş datornic şi “Dacia 1310”, la “Fiat Linea”(NOU!!!) şi apartament în zona rezidenţială, cu trei camere(suprafaţa de 90 m.p), proprietate personală, în doar doi anişori, doar dintr-un salariu de bugetar!!! Asta n-ar fi nimic, pentru că nici pe lucrătorii DNA nu-i interesează cum reuşesc să facă anumite genii financiare, astfel de salturi calitative! Nici pe cei de la ANI nu-i interesează!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
5 Comentarii
  1. Panturu Elena spune

    Doresc sa fiu contactata de autorul materialului pt. ca am fost data ilegal afara de la SAJ Buzau dupa ce am luat act de unele ilegalitati.

  2. iosub janel spune

    PT.DL.CONSTANTIN.Sunt sigur ca sunteti pe aceeasi lungime de unde, in sensul ca nu suportati banditismul. Este bine de stiut ca au cazut capete foarte importante in Romania si stiu bine ce vorbesc atunci cand fac trimitere la Panzariu. Sa va spun un secret:cine detine documente cu greutate si informatii super bune,detine si controlul asupra jocului. Am invatat sa fac schimb de documente imputite, asa cum faceam schimb de surprize de la gumele de mestecat atunci cand eram copil si nu stiam ca am sa ajung sa ma lupt cu un sistem de banti jegosi! Si inca ceva am devenit din vanat, vanator si sunt destule persoane importante din judet si nu numai, ce se afla in buzunarul de la spate al subsemnatului.

  3. MIHAIL-SORIN GAIDAU spune

    Domnul comisar-șef PÂNZARIU ESTE UN PROFESIONIST, un om de calitate. Dar trebuie să fie mai atent în relațiile cu unii foști pușcăriași care au pretenții de ziarișt, indiferent pe la ce porți simandicoase își varsă ex-pușcăriașii respectivi, traista cu povești. Din punct de vedere dialectic, vremurile sunt mereu în schimbare, uneori nesigure chiar și pentru persoanele cu funcții de răspundere. Prin urmare, nu ajută nimănui, nici măcar scursorilor care sug ciorapii lui Pinalty(fie ei și pretins ziariști)să persiste în procedee care vor dăuna grav libertății! Și sănătății mintale! Iar pe dl. Jănel îl rog frumos să-l mai scutească pe dl. Pânzariu de comentarii ”cubiste”! Nu știam că este un delict să ai studii superioare! Cel puțin așa se înțelege din comentariul lui Janel.

  4. constantin spune

    daca pana acum nu ati primit nici o condamnare pentru denunt calomnios sau ceva similar inca sunteti un om fericit.totusi fiti mai prudent ca va vor scoate nebun sau lipsa discernamant.dupa tot ce ati scris si scrieti in continuare nu va vor lasa in pace.nimeni nu se poate atinge de panzariu au incercat si unii sefi ipj am incercat si eu si cunosc reteta.nu poate fi sacrificat acest om este un profesionist desavarsit in dosarele de care se ocupa.sa fim seriosi la nivelul lui nu risca sa-si repare o aripa la masina.mult mai usor ii vine sa cumpere una noua.imi place ca mai si glumiti privind solutionarea plangerilor dvs.este un semn ca ati descoperit calea buna succes

  5. iosub janel spune

    Serviciul judetean de Ambulanta a devenit un babilon al coruptiei, o pista extrem de favorabila pentru sifonarea banului public. Medicul Damoc Letitia este sefa acestui serviciu de 16 ani!!,cu toate „cucuiele” pe care le are! Cititorii o sa se intrebe de ce mai conduce acest serviciu daca are probleme? Va spune subsemnatul si pot sustine cu probe, ca in aceasta hora a complicitatilor unde se produc bani grei,persoanele importante din politicul jud. NT,castiga si isi iau dreptul de smecheri, protejand conducerea acestui serviciu! Vedeti si cazul de la Spitalul jud.NT,unde alta interfata, medicul Stelian GHITA, a produs pt. partid si iacata e parlamentar. Asa se pune problema si cu Letitia Damoc, produce pt.gangsterii din partidele care se perinda rand pe rand la putere,preluand stafeta hotiei unii de la altii si binenteles si „cirditorii” specializati in surghiunirea banului public! Ganditi-va la principiul jocului Domino, cade o figurina, se darama tot jocul.Credeti ca DAMOC nu si-a luat masuri de precautie? Va spun eu ca a avut mentori buni, numai banditi de prima mana….asa ca D.N.A, POLITIE,A.N.I, ETC SUNT CACAT PE BAT. Aceasta este pe scurt odiseea BANDITILOR…cu STUDII SUPERIOARE!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate