Senatorul Țapu și consilierul Bîrjoveanu, vinovați de inundațiile din Neamț

3

Începe campania și pentru că senatorul Eugen Țapu în cârdășie cu Romel Bîrjoveanu, ambii de la PNL, au refuzat să fie victimele unui jurnalist șantajist din Neamț, în spațiul public vor apărea articole imbecile dar cu titluri pompoase care nu au nicio legătura cu realitatea. Iată un exemplu, tip pamflet, puțin forțat dar pe aproape de ce se va întâmpla:  

Senatorul Țapu vinovat de inundațiile din Neamț

În urma cu ceva timp, în zona Roznov ar fi trebuit birjoveanu-pamfletconstruit un dig care să apere câteva locuințe din luncă, de inundații. Lucrarea nu s-a mai făcut deoarece soția administratorului firmei ce trebuia să se prezinte la licitație a sunat la mama ei din zona Chintinici iar aceasta nu a răspuns la telefon pentru că firma care aparține soției senatorului Țapu a făcut o lucrare în zonă și a tăiat din incompetență cablul de la Telekom.
Femeia speriată că nu răspunde mama ei la telefon l-a luat pe soțul ei să meargă cu ea cu mașina, acesta nemaireușind să termine de scris oferta pentru digul de la Roznov care ar fi putut sta pavăză în fața inundațiilor devastatoare care au măturat în calea lor 3 cuibare și două garduri din lunca Bistriței.
Cu un asemenea senator, din cauza căruia au murit aproape 4 găini ce au fost surprinse de puhoaiele de apă nu avem nicio șansa să intrăm în Europa, unde protecția animalelor este un deziderat foarte important. Poate nu ar fi rău să se sesizeze și cei de la DSV deoarece una dintre găinile luate de ape era o specie rară care făcea cel puțin o dată la două luni un ou cu două gălbenușuri. Familia din Chintinici este și acum în stare de șoc după ce a pierdut-o pe Coțofana, așa o chema pe biata găină luată de viitură.

În directa subordonare politică, celalalt liberal, Bîrjoveanu Romel, a contribuit din plin la inundațiile de pe valea Dămucului. Spre diferență de vina indirectă a domnului Țapu, la Bîrjoveanu stau mărturie actele că se face vinovat de inundațiile din Dămuc. Mai precis, în urmă cu ceva ani numitul Bîrjoveanu Romel a deținut o firmă care tăia facturi și chitanțe și din ce credeți ca erau acestea? Erau din hârtie făcuta la fabrica băcăuană Letea unde era adus constant lemn din pădurile din Dămuc. Toată lumea știe deja că defrișările din zona forestieră Dămuc-Huisurezi au dus la crearea de torenți pe versanți care au supraalimentat râul din comuna acesta ieșind din matcă și rupând totul în cale.

I.R.

Prin acest pamflet, nu plângem de mila domnilor liberali care vedem ca nu au curajul sa spuna public numele jurnalistului șantajist ci doar ne informăm cititorii ca cei doi urmeaza sa fie victimele unei corecții aplicate pentru ca nu au vrut sa cotizeze sens in care cititorii noștri să analizeze de două ori informatiile pe care le vor gasi in spațiul virtual in următoarea perioada.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. George Vasilescu spune

    Pentru ca ziaristului xxxxxxx nu i-a facut inca nimeni vreo plangere…desi….multe ar fi de facut….

  2. Livia spune

    Domnul Tapu sa mearga la organele responsabile sa depuna plangere. Este si senator in Senatul Tarii deci nu trebuie sa tainuiasca astfel de fapte.
    Daca nu face asa deci inseamna ca doar se apara dinainte de posibile subiecte de care stie car putea apare.

  3. Gabi spune

    Hai ca am ras! Misto articolul. Totisi cine e ziaristul cu pricina? Si ne ce nu se sesizează autoritățile in drept?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate