Semnificaţia istorică a Zilei Naţionale a României

10
Fiecare naţiune, fiecare ţară din constelaţia politică a lumii îşi are propriile momente de strălucire istorică pe care le rememorează ca elemente de reper şi idealuri sacre din generaţie în generaţie. Unele sărbătoresc independenţa, instituirea regalităţii, reuşite religioase, căderea unui sistem, descoperirea geografică etc. Alte naţiuni – printre care şi cea românească – au sfinţit în calendarul propriu ziua când, cu toţi membrii lor, au devenit cetăţeni ai aceleiaşi ţări, parte ai aceleiaşi comunităţi, după o dezbinare seculară.

În cazul românesc, realizarea unităţii a fost considerată a fi actul de căpătâi care a stat la baza formării naţiunii române. Teritoriul locuit de români, deşi se prezintă ca un mediu geografic unitar sprijinit pe arcul carpatic – reprezentat ca o adevărată coloană vertebrală – şi mărginit din toate părţile de Tisa, Dunăre şi Nistru, s-a constituit din punct de vedere politic în trei entităţi statale medievale cu tradiţie: Transilvania, Muntenia şi Moldova, la care se adaugă pământul Dobrogei transformat destul de devreme, în 1417 în raia a Imperiului Otoman. În ciuda acestei fărâmiţări medievale, specifice şi altor regiuni europene, aceste provincii au vieţuit într-o continuă comunicare politico-economică şi un permanent schimb de populaţie, ceea ce a contribuit la omogenizarea culturală a poporului român. La finele perioadei medievale, Moldova a suferit o mutilare atipică evoluţiei istorice normale răpindu-i-se două teritorii – fără identitate şi tradiţie de stat – denumite Bucovina (în 1775) şi Basarabia (în 1812). Dorinţa de unitate naţională, direct proporţională cu naşterea naţiunilor, este specifică epocii moderne în toată Europa iar modelul unificării Germaniei şi Italiei a fost unul care i-a animat şi pe români.
La capătul acestei scurte retrospective istorice, mult prea incompletă dar utilă, se plasează rolul generaţiei de la 1848, a paşoptiştilor, care au contribuit în mod radical la grăbirea procesului de unificare a românilor. Sunt foşti studenţi, proveniţi din regiuni istorice diferite, care au format un viu curent unionist în marile centre universitare şi diplomatice europene, pe care l-au amplificat la întoarcere, păstrând permanente legături cu intelectualitatea din celelalte regiuni istorice. Lor li se datorează în cea mai mare măsură Mica Unire din 1859, artizanii de prim plan al României provenind din aceeaşi generaţie paşoptistă: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, I. C. Brătianu, fraţii Vasile şi Iancu Alecsandri, Vasile Boierescu, C. A. Rosetti şi mulţi alţii.
Înflăcărarea acestei strălucite generaţii de intelectuali răzbate şi astăzi din creaţiile pe care le-au lăsat, prin aducerea în prim plan a amintirii vechii Dacii, a eroilor şi faptelor de vitejie româneşti. Dintre toate acestea, apelul insistent – în unele cazuri cu uşoare exagerări – la unirea celor trei principate, înfăptuită de Mihai Viteazul, explică starea de spirit de dinainte de 1918 şi totodată încearcă să creioneze în faţa lumii precedentul istoric – un mare act politic, aşa cum este desăvârşirea unităţii statale, necesită recunoaşterea internaţională pentru a avea o mai mare bază juridică iar precedentul istoric poate deveni în asemenea cazuri un argument hotărâtor.
Aceeaşi stare de spirit, favorabilă unirii, a fost percepută şi în Basarabia, teritoriu românesc ocupat de Imperiul Ţarist. În preajma Marii Uniri, după mai multe vizite, N. Iorga observa că societatea românească a rămas în cea mai mare parte nealterată de influenţele ruseşti, ţăranii nu cunosc limba rusă, stau în sate unde limba, tradiţiile şi obiceiurile au rămas neschimbate. Principalii intelectuali sunt preoţii şi învăţătorii care sunt însetaţi de carte românească susţinând că „sunt foarte bune” şi folositoare. Aici, ca şi în Transilvania sau Bucovina, românii erau pregătiţi pentru realizarea marelui deziderat naţional, trebuia doar să apară momentul prielnic.
Acest moment a fost izbucnirea Primului Război Mondial din 1914-1918, în care România era hotărâtă să intre, însă în clipa în care balanţa confruntărilor ar fi indicat direcţia de atac pentru izbăvirea românilor ocupaţi: ţările centrale, aliatele Germaniei, pentru alipirea Transilvaniei şi Bucovinei sau puterile Antantei din care făcea parte şi Imperiul Ţarist, sub ocupaţia căruia se aflau, din 1812, românii din Basarabia.
Primii doi ani ai războiului au fost ani de neutralitate, perioadă în care diplomaţia românească – tatonată cu insistenţă – a obţinut garanţia integrităţii teritoriale din partea ambelor tabere cobeligerante şi recunoaşterea drepturilor României asupra provinciilor istorice româneşti ocupate de Austro-Ungaria, respectiv Imperiul Rus. Pe fondul conturării unui curent de opinie favorabil Antantei, guvernul român a încheiat un tratat de alianţă cu Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Italia în data de 4 august 1916 iar peste câteva zile România a declarat război Austro-Ungariei, armata română intrând în Transilvania.
Pe parcurs, s-a dovedit că momentul intrării în război nu a fost unul bine ales – amintind aici, în condiţiile neîndeplinirii de către Antantă a unor obligaţii asumate prin tratat, o serie întreagă de insuccese la care au contribuit, alături de germani, şi o puternică ofensivă bulgaro-turcă, precum „Dezastrul de la Turtucaia”, retragerea din Transilvania, pierderea Constanţei, a Bucureştilor până la restrângerea Vechiului Regat în Moldova, Iaşii redevenind pentru scurt timp inima politică a Ţării.
Uşoara stabilizare a situaţiei prin reorganizarea armatei, completată de detaşamentele foştilor prizonieri transilvăneni cu efectul opririi ofensivei inamice pe liniile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz din iulie 1917 şi planul reluării ofensivei au fost serios compromise de izbucnirea revoluţiei socialiste din Rusia de la 7 noiembrie acelaşi an, care a dus la demobilizarea dezorganizată şi violentă a ostaşilor ruşi. În aceste condiţii deosebit de vitrege, România încheia un armistiţiu iar după aproape jumătate de an, un tratat de pace dezavantajos la Bucureşti, la 24 aprilie 1918, cu Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia, soldat cu pierderi teritoriale şi cu angajamente economice înrobitoare.
Această perioadă sumbră din istoria noastră, în care se punea pe tapet însăşi soarta statalităţii româneşti, a fost luminată brusc de dorinţa unirii necondiţionate a Basarabiei cu România, mărturisită răspicat de Sfatul Ţării – instituţia reprezentativă – la 27 martie 1918. Actul Unirii Basarabiei cu Ţara este de o importanţă covârşitoare, fiind primul teritoriu românesc ce revine în graniţele istorice – într-un moment de cumpănă – arătându-se că scopul pentru care România a intrat în război, reîntregirea naţională, poate fi înfăptuit. De asemenea, acesta a dus la intensificarea eforturilor românilor transilvăneni şi bucovineni pentru realizarea aceleiaşi sfinte aspiraţii şi a contribuit la risipirea deznădejdii.
Unirea Basarabiei a declanşat spontan o efervescenţă a emigraţiei române din Transilvania şi Bucovina, având ca efect imediat crearea mai multor organizaţii unioniste în marile capitale ale lumii. O vibraţie unionistă, în ciuda diverselor măsuri de oprimare ale autorităţilor austro-maghiare, s-a amplificat şi în cele două provincii astfel încât unirea cu România se hotăra de Consiliul Naţional Român al Bucovinei, întrunit la Cernăuţi în 28 noiembrie 1918 iar trei zile mai târziu aceeaşi dorinţă era exprimată de românii transilvăneni şi bănăţeni la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.
La 1 decembrie nu sărbătorim doar unirea Transilvaniei cu România, această memorabilă zi reprezintă clipa finală a înfăptuirii marelui ideal naţional al tuturor românilor, se aniversează deopotrivă revenirea în graniţele istorice a românilor din Basarabia şi Bucovina, împreună cu rememorarea primei etape unificatoare prin care Muntenia şi Moldova au dat naştere statului român la 24 ianuarie 1859. Este ziua când fiecare suflare românească nealterată trebuie să-şi manifeste recunoştinţa faţă de toţi eroii cunoscuţi şi necunoscuţi care au contribuit pas cu pas la naşterea României Întregite. Înflorirea României Mari a fost întreruptă brutal în anul tragic 1940 când, ignorându-se voinţa liber exprimată a tuturor românilor şi recunoaşterea internaţională a unirii, Statul Român a fost supus unor răşluiri teritoriale arbitrare cu urmările cunoscute. De aceea, sărbătorirea zilei de 1 decembrie, clipa desăvârşirii Marii Uniri ca Zi Naţională a României, este incompletă purtând mereu un suspin pentru teritoriile româneşti răpite iar pentru acestea un indiciu clar că nu sunt abandonate din proiectele ţării-mamă. De aceea, sărbătoarea Unirii păstrează o vie speranţă de viitor iar acest sfânt deziderat nu ne-a rămas în grijă doar pentru a-l perpetua şi transmite altor generaţii, ci să depunem eforturi – pe măsura fiecăruia – astfel încât bucuria şi spiritul României Întregite să reînvie odată şi pentru totdeauna.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
10 Comentarii
  1. pietreanul spune

    Sant de acord cu cei care spun ca de ziua nationala a Romaniei trebuie sarbatorita cu bucurie si fara resentimente dar ptr mine 1dec nu reprezinta ziua nationalaci ziua cand ardelenii au cerut sa fie primiti alaturi de patria mama. Ziua nationala este 10 maisau in cel mai fericit caz ziua in care domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost ales de catre Moldova si Muntenia cu Tara Romaneasca la conducerea principatului, restul este poveste.

  2. catalin spune

    Multumim domnule Sorin Gaidau pentru lectia de istorie pe care o oferiti.E drept, traim vremuri grele, dar nimeni si nimic nu ne ia libertatea sa ne sarbatorim cu demnitate Ziua Romaniei, ca pe propria zi de nastere. In aceasta zi nici nu merita sa injuri sau sa huiduiesti pe presedinte,premier,prefect,primar si altii care sunt vremelnici si trecatori.Sa ne respectam pe noi,pe inaintasii nostri,ca sa fim onorati de urmasii nostri.LA MULTI ANI ROMANI!

  3. mitik spune

    Admirabil este spiritul Unirii, frumos prezentat de d-l Mihail-Sorin Gaidau. Trairea sfinta, jertfelnica,a adus la romani contextul, imprejurarile potrivite unirii dupa ce sute de ani au gandit si trudit cu sfintenie(nu batjocura).

  4. IRINA spune

    @ cetatean revoltat APOLITIC
    Ti-am mai spus cetatean revoltat turmentat…renunta la cuvintele „clanul interlop politic, perla mafiei interlope” Pe tine nu te zgaraie pe creier repetand ca un papagal???
    Critica actuala putere dar mai schimba cuvintele…sau, nu te-am intrebat daca mai stii si altele

  5. cetatean_revoltat_apolitic spune

    IUBESC Republica Securista Interlopa -SCALAVA
    ROMANIA pentru ca :

    Interlopi POLITICI – DISTRUG Romania cu acte normative

    Nici o tara de pe glob NU are Genocidul cu acte normative cum la instaurat din 2009 actuala Coalitie Interlopa Politica.

    Hotii POLITICI Jefuiesc Banul Public si se ascund sub imunitate , iar cei care fura o „gaina”stau la mititica pe putin 5 ani .

    Sunt mandru ca sunt ROMAN pentru ca serviciile isi Tradeaza propriul sau Popor .

    Trezestete Romania – Jos Epoca Securista Interlopa -Sclava Romania

  6. dihorul spune

    Se maresc facturile ! Aceasta nu mai este tara noastra, cata vreme un porc spinos care pe vremuri isi facea veacul la ” 14 scari” in barul BTT, pune pumnul in gura presei.

  7. MIHAIL-SORIN GAIDAU spune

    Cu prilejul ZILEI NAȚIONALE A ROMÂNIEI vă urez tuturor numai de bine, sănătate, prosperitate, fericire și capacitatea de a înțelege sacrificiul înaintașilor noștri, eroi cunoscuți și necunoscuți, care au luptat și s-au jertfit pentru PATRIA NOASTRĂ, ROMÂNIA! Este ocazia oferită de acest ziar pentru a înțelege ce înseamnă solidaritate națională, dorință de emancipare și consolidare civică.
    2. O poezie mai puțin vehiculată în ultimele decenii, semnată de cunoscutul poet și diplomat român Vasile Alecsandri, ”CÂNTECUL GINTEI LATINE”(poezie pentru care a fost premiat la concursul panoramic de la Montpellier-Franța, în 1878. Compozitorul italian Pietro Mezzetti a compus muzica acestei frumoase poezii, acestui imn închinat gintei latine):

    ”Latina gintă e regină
    Între-ale lumii ginte mari;
    Ea poartă-n frunte-o stea divină
    Lucind prin timpii seculari.
    Menirea ei tot înainte
    Măreț îndreaptă pașii săi.
    Ea merge-n capul altor ginte
    Vărsând lumină-n urma ei.

    Latina gintă e vergină,
    Cu farmec dulce, răpitor;
    Străinu-n cale-i se înclină
    Și pe genunchi cade cu dor.
    Frumoasă, vie, zâmbitoare,
    Sub cer senin, în aer cald,
    Ea se mirează-n splendid soare,
    Se scaldă-n mare de smarald.

    Latina gintă are parte
    De-ale pământului comori
    Și mult voios ea le împarte
    Cu celelalte-a ei surori.
    Dar e teribilă-n mânie
    Când brațul ei liberator
    Lovește-n cruda tiranie
    Și luptă pentru-al său onor.

    În ziua cea de judecată,
    Când față-n cer cu Domnul sfânt
    Latina gintă-a fi-ntrebată
    Ce a făcut pe-acest pământ?
    Ea va răspunde sus și tare:
    „O! Doamne,-n lume cât am stat,
    În ochii săi plini de-admirare
    Pe tine te-am reprezentat!”

    3. Poezia ”LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ” a marelui poet basarabean A. MATEEVICI:
    ”LIMBA NOASTRĂ

    de A.Mateevici

    Limba noastră-i o comoară
    În adâncuri înfundată
    Un sirag de piatră rară
    Pe mosie revărsată.

    Limba noastră-i foc ce arde
    Într-un neam, ce fără veste
    S-a trezit din somn de moarte
    Ca viteazul din poveste.

    Limba noastră-i numai cântec,
    Doina dorurilor noastre,
    Roi de fulgere, ce spintec
    Nouri negri, zări albastre.

    Limba noastră-i graiul pâinii,
    Când de vânt se miscă vara;
    In rostirea ei bătrânii
    Cu sudori sfintit-au tara.

    Limba noastră-i frunză verde,
    Zbuciumul din codrii vesnici,
    Nistrul lin, ce-n valuri pierde
    Ai luceferilor sfesnici.

    Nu veti plânge-atunci amarnic,
    Că vi-i limba prea săracă,
    Si-ti vedea, cât îi de darnic
    Graiul tării noastre dragă.

    Limba noastră-i vechi izvoade.
    Povestiri din alte vremuri;
    Si citindu-le ‘nsirate, –
    Te-nfiori adânc si tremuri.

    Limba noastră îi aleasă
    Să ridice slava-n ceruri,
    Să ne spuie-n hram si-acasă
    Vesnicele adevăruri.

    Limba noastra-i limbă sfânta,
    Limba vechilor cazanii,
    Care o plâng si care o cântă
    Pe la vatra lor tăranii.

    Înviati-vă dar graiul,
    Ruginit de multă vreme,
    Stergeti slinul, mucegaiul
    Al uitării ‘n care geme.

    Strângeti piatra lucitoare
    Ce din soare se aprinde –
    Si-ti avea în revărsare
    Un potop nou de cuvinte.

    Răsări-vă o comoară
    În adâncuri înfundată,
    Un sirag de piatră rară
    Pe mosie revărsată.”

  8. victor spune

    pacat ca marea parte dintre noi in orice colt al lumi ne-am afla nu suntem orgoliosi ca suntem romani si ne vindem pentru 30 de dinari!

  9. panturu elena liliana spune

    LA MULTI ANI ROMANIA!SA NE DUCEM FIECARE CRUCEA CU DEMNITATE !

  10. iosub janel spune

    Ce rost mai are aceasta sarbatoare cand noi romanii am ajuns chiriasi in propria tara?! Pt. ce s-au jertfit stabunicii si bunicii nostri? Sa apere tinuturile unui stat, care incet incet a fost trecut in proprietatea unor banditi lipsiti de suflet si de discernamant! Mare pacat…!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate