Seminar de jiu-jitsu brazilian la Piatra Neamţ

0

Piatra Neamţ va fi gazda, în acest sfîrşit de săptămînă, a unui eveniment inedit în peisajul artelor marţiale.

Este vorba despre primul seminar de jiu jitsu brazilian organizat vreodată în municipiul reşedinţă de judeţ în compania unei legende a acestui sport maestrul Nick Brooks (centura neagră două trese sub Roger Gracie), care deţine un CV impresionant, fiind multiplu campion european şi mondial, între anii 2005-2017. Deşi are 52 de ani, Nick Brooks încă mai concurează şi ţine capul de afiş al competiţiilor la care participă.

Seminarul se va desfăşura pe durata a două zile (30 septembrie-1 octombrie), la Sala Sporturilor Ceahlăul, ora 11 fiind ora de începere atît sîmbătă, cît şi duminică.

Sunt invitaţi la acest eveniment nu doar practicanţii de bjj ci toţi iubitorii sportului care doresc să pătrundă în tainele jiu jitsului brazilian. Jiu-Jitsu Brazilian, cunoscut şi ca BJJ, după prescurtarea din limba engleză (Brazilian Jiu-Jitsu), este un sport de contact care se bazează pe lupta la sol şi care prin folosirea tehnicilor articulare şi a strangulărilor îl forţează pe oponent să renunţe la luptă. Pe principiul folosirii cît mai eficiente a tehnicii şi în special a pîrghiilor, în dauna atributelor fizice (greutate, forţă explozivă, alonjă etc.), un practicant fără atribute fizice de excepţie are şanse de reuşită ridicate în luptă, în faţa unui adversar superior din punct de vedere fizic. Stilul a fost creat la începutul secolului 20 de către familia Gracie, în Brazilia. BJJ-ul poate fi practicat si pentru auto-apărare alături de alte tehnici de luptă corp la corp, pentru aspectul competiţional (Gi şi No Gi) sau pentru competiţiile de arte marţiale mixte (Mixed Martial Arts sau MMA).

„Practic jjb de 10 ani, am început să deprind tainele acestei arte marţiale în Anglia. De aproximativ un an m-am întors în Piatra Neamţ şi mi-am îndeplinit un vis, de a deschide un club propriu de jiu jitsu brazilian. Mă bucură interesul arătat, în prezent echipa Lions BJJ Piatra Neamţ numărînd peste 20 de membri. Este cel mai popular sport în USA şi sînt convins că în curînd şi în România. Aştept pe toată lumea interesată la seminarul de la sfîrşitul acestei săptămîni, care va avea loc la Sala Sporturilor Ceahlăul. Va fi o oportunitate pentru a lua contact cu această artă marţială, dar în primul rînd o şansă de a se antrena alături de o legendă a acestui sport, Nick Brooks, multiplu campion mondial şi european“, a declarat Cătălin Coşarcă, preşedintele Clubului Lions BJJ Piatra Neamţ şi organizatorul seminarului, la rîndul său vicecampion european în 2014 şi campion mondial în 2015. END

 

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate