Ședință de Consiliu Județean Neamț, 30.09.2016
Pe agenda ședinței ordinare de vineri, 30 septembrie, a Consiliului Județean Neamț s-au aflat 9 proiecte de hotărâre, lista fiind suplimentată cu încă patru proiecte de hotărâre.
În cadrul ședinței a fost aprobat proiectul „Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului de istorie Roman – Casa Nevruzzi” si a cheltuielilor aferente acestuia. Tot în cadrul ședinței s-a adoptat si modificarea Hotărârii Consiliului Județean Neamț nr. 164/2016 privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor necesare pentru asigurarea drepturilor aferente copiilor/elevilor/tinerilor cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă, pentru anul 2016.
În același timp s-a hotărât și modificarea și completarea organigramei și statului de funcții ale aparatului de specialitate al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț – și aici punctăm înființarea unui centru pentru copii delincvenți care comit fapte penale, precum și modificarea statului de funcții al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț.


