Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, pe făraș. Guvernul a aprobat desființarea

2

Guvernul a aprobat astăzi, 18 februarie, proiectul legii privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie.

Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție este o structură operativă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiției, a cărei operaționalizare a avut loc la data de 23 octombrie 2018.

În conformitate cu Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu modificările și completările ulterioare, Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție are competenţa exclusivă de a efectua urmărirea penală pentru infracţiunile săvârşite de judecători şi procurori, inclusiv judecătorii şi procurorii militari şi cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.

De asemenea, Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie îşi păstrează competenţa de urmărire penală şi în situaţia în care, alături de persoanele menționate anterior sunt cercetate şi alte persoane.

„În ședința de guvern de astăzi am aprobat mai multe acte normative. În primul rând, a fost aprobat un proiect de lege privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

Este clar, aici este o promisiune a Coaliției de guvernare, dar este, în același timp, și o recomandare și pentru respectarea MCV, sunt mai multe lucruri pe care le-am luat în calcul acolo. Detaliile acestui proiect de lege vor fi prezentate de domnul ministru al justiției.

Eu pot să vă spun doar un singur lucru: ar trebui să ne aducem aminte că CSM a dat aviz negativ, atunci când a fost înființată această secție, CSM a dat aviz negativ și acum, dar nu pentru că nu dorește desființarea Secției, ci pentru alte considerente, repet, detaliile vor fi prezentate de dl ministru al justiției.”, a declarat premierul Florin Cîțu într-o conferință de presă astăzi, la Guvern.

După aprobarea legii în ședința de Guvern, proiectul va fi înaintat Parlamentului pentru dezbatere și vot final. Proiectul a fost avizat negativ de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a acuzat o „ineficiență crasă” a acestei Secții la care „s-au adunat aproape 6.000 de dosare nesoluționate”.

În ceea ce privește avizul negativ al CSM, Stelian Ion a precizat că membrii Consiliului au solicitat de fapt, „la pachet cu desființarea SIIJ (…) niște așa zise garanții suplimentare de care ar avea nevoie magistrații”, în realitate „imunități suplimentare”.

Ce prevede proiectul privind desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție adoptat de guvern și trimis apoi Parlamentului:

  • „Art. 1 – (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, denumită în continuare Secția, se desființează.
  • (2) Cauzele aflate în curs de soluţionare la nivelul Secției se transmit pe cale administrativă, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, parchetelor competente potrivit legii, care continuă soluţionarea acestora.
  • (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător dosarelor aflate în arhiva Secției.
  • (4) Actele de procedură îndeplinite în cauzele prevăzute la alin. (2) și (3), cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile.
  • (5) Soluțiile de clasare, de renunțare la urmărirea penală și de trimitere în judecată dispuse de procurorii Secției, care nu au făcut obiectul controlului ierarhic anterior intrării în vigoare a prezentei legi, sunt supuse de la data desființării Secției controlului exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile art. 335, art. 318, art. 328 și ale art. 340 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.
  • (6) Actele efectuate și măsurile luate de procurorii Secției în cauzele prevăzute la alin. (2), care nu au făcut obiectul controlului ierarhic anterior intrării în vigoare a prezentei legi, sunt supuse de la data desființării Secției controlului exercitat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile art. 304 și ale art. 339 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.
  • (7) De la data desființării Secției, la judecarea cauzelor şi la soluţionarea propunerilor, contestaţiilor, plângerilor sau a oricăror alte cereri formulate în cauzele preluate potrivit alin. (2) și (3) participă procurori din cadrul parchetelor de pe lângă instanțele pe rolul cărora se află acestea, dacă prin lege nu se dispune astfel.
  • (8) Căile de atac declarate de Secție pot fi retrase numai de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
  • Art. 2 – (1) Posturile aflate în schema de funcții și de personal a Secției la data intrării în vigoare a prezentei legi rămân în schema Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind redistribuite în cadrul celorlalte secții ori în cadrul altor parchete, în funcție de necesități.
  • (2) Începând cu data desființării Secției, procurorii din cadrul Secției, inclusiv cei cu funcții de conducere, revin la parchetele de unde provin. De la data revenirii la parchetul de unde provin, procurorii care au activat în cadrul Secţiei îşi redobândesc gradul profesional de execuție şi salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condiţiile legii, în timpul desfăşurării activităţii în cadrul Secţiei pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.
  • (3) Personalului detașat pe celelalte categorii de posturi dintre cele prevăzute la alin. (1) îi încetează detașarea începând cu data desființării Secției.
  • Art. 3. – (1) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupție și infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, dacă, indiferent de valoarea pagubei materiale ori de valoarea sumei sau a bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie, sunt săvârșite de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de ceilalți judecători şi procurori, inclusiv de judecătorii şi procurorii militari şi de cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
  • (2) De la data intrării în vigoare a prezentei legi, sunt de competenţa Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism și infracțiunile prevăzute de art. 11 alin. (1) din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de ceilalți judecători şi procurori, inclusiv de judecătorii şi procurorii militari şi de cei care au calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii.
  • Art. 4 – La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Secțiunea 21 – „Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie” din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. r. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare”.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Marius spune

    In teorie o asemenea institutie ar fi fost ok, dar din moment ce este cotrolata politic, atunci valoarea institutiei nu este doar 0, ca asta ar fi insemnat sa nu faca nimic, nu, este minus infinit.

  2. George spune

    Acest demers este în conformitate cu directivele UE. Nu văd unde-i problema.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate