Se interzice desfacerea și comercializarea băuturilor alcoolice în zona Stadionului pe 8 septembrie, între orele 16.30 – 19.00

0

ROMÂNIA, JUDEŢUL NEAMŢ
PRIMARUL MUNICIPIULUI PIATRA – NEAMŢ

DISPOZIŢIE

Pentru interzicerea desfacerii si comercializarii băuturilor alcoolice în zona apropiată a stadionului ” Ceahlaul ” din municipiul Piatra-Neamt,

În temeiul prevederilor art. 3 alin. 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199 / 1997, ” prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă ale autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice ” ;

În conformitate cu prevederile art. 15 lit. c), cap. III, Sectiunea a II-a din Legea 60 / 1991 (r)(a) privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice ;

PRIMARUL MUNICIPIULUI PIATRA NEAMŢ

Având în vedere adresa nr 3463105 / 04.09.2018 a Inspectoratului de Jandarmi Judetean Neamt, înregistrată la Primaria municipiului Piatra Neamţ cu nr 24763 / 06.09.2018, prin care ne aduce la cunostinţă că în data de 08.09.2018, începând cu orele 17.00, pe stadionul “ Ceahlaul “ din municipiul Piatra Neamţ, se va disputa meciul de fotbal din cadrul Ligii 3, etapa 3, dintre echipele :

A.C.S.M. Ceahlaul Piatra Neamt – A.C.S. Suporter Club Otelul Galati

Văzând referatul înregistrat cu nr 24763 / 07.09.2018, prin care Compartimentul Autorizări Comerciale şi Transport propune interzicerea desfacerii si comercializarii de băuturi alcoolice în zona apropiată a stadionului “ Ceahlaul “ in data de 08.09.2018 între orele 16.30 – 19.00, pentru evitarea comiterii de fapte antisociale şi a altor manifestări ce contravin Fair – play-ului fotbalului romanesc .

În conformitate cu prevederile art. 63 alin. (5) lit. g), art. 68 alin. (1), art. 115 alin. (1) lit. a) din Legea 215 / 2001 (r)(a) privind administraţia publică locală ;

DISPUN

ART.1 – Se interzice desfacerea si comercializarea de băuturi alcoolice în zona apropiată a stadionului “ Ceahlaul “ in data de 08.09.2018 între orele 16.30 – 19.00, pentru evitarea comiterii de fapte antisociale şi a altor manifestări ce contravin Fair – play-ului fotbalului romanesc .
ART.2 – Serviciul Administraţie Publică si Juridic va înregistra prezenta dispoziţie şi o va comunica Prefectului Judeţului Neamţ, în vederea exercitării controlului de legalitate, Compartimentului Autorizări Comerciale şi Transport şi Poliţiei Locale a municipiului Piatra Neamţ, pentru luarea la cunoştinţă, aducerea la îndeplinire şi comunicare către agenţii economici de profil din zonă .

Primar,
Dragos Chitic

Contrasemneaza,

Secretarul muinicipiului
Florin Fecic

Nr. 1986 din 07.09.2018

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate