Se dorește ca și la Piatra-Neamț să se poată ridica de pe stradă mașinile staționate neregulamentar. Ce părere aveți despre acest lucru?
Aflăm că, în perioada imediat următoare, în cadrul Comisiei Rutiere se va lucra la proiectul prin care se vor ridica mașinile staționate neregulamentar pe partea carosabilă, trotuare și spații verzi.
Printr-o Hotărâre de Guvern intrată în vigoare în luna ianuarie 2017, ridicarea autovehiculelor va fi realizată de către administratorul drumului public sau, după caz, de către administraţia locală, cu excepţia cazurilor în care în autoturism se află persoane.
Când cei din Comisia Rutieră vor avea o formă finală de proiect, îl vor supune dezbaterii publice, apoi va intra în vigoare după ce va fi votat în Consiliul Local.
Care este părerea dumneavoastră despre aceasta inițiativă?
Sunteți de acord ca în Piatra-Neamț să se poată ridica de pe stradă mașinile staționate neregulamentar?
- DA (55%, 1.255 Voturi)
- NU (37%, 842 Voturi)
- Nu mă interesează (8%, 172 Voturi)
Total respondenti: 2.269




In primul rand sa fie desfiintate parcarile din fata trecerilor pentru pietoni,care sunt cam peste tot,parcarile in curba si toate locurile de parcare care reduc vizibilitate participantilor la trafic.aceste chestii conform legislatiei rutiere,sunt ilegale…daca parking asta sfideaza legislatia rutiera….
Domnilor si Doamnelor, este NECONSTITUTIONAL, ca cineva sa dispuna de PROPRIETATEA cuiva,in orice fel. Autoturismul este un bun mobil,aflat in proprietatea cuiva. Dreptul la proprietate este ocrotit de statul roman. Amenzi ptr parcare si stationare,se pot da conform legii si regulamentului de circulatie!.DAR NIMENI SI PTR NICIUN MOTIV,NU POATE LUA MASINA NIMANUI,DE NICAIERI,ORICUM SI ORIUNDE AR FI PARCATA SAU STATIONATA!
Nea Relu…mai citeste ce zice curtea constututionala…”Dreptul de proprietate nu este un drept ABSOLUT!!! iar statul se bucura de o marja de apreciere in limitarea acestui drept daca nevoia o impune”…inainte sa deschizi gura n-ar fi rau o informare pe „goagle”
Ne trebuie o singur firma care se ocupa de parcari si cu plata si peste noapte. Adica de la ora 18.00 pina dimineata la ora 08.00 parcarile pot avea regim de parcare de resedinta. Daca insa ziua eu parchez pe o parcare de resedinta sa nu ma blocheze nimeni de la 08.00 pina la 18.00 ziua. La ora 18.00 beneficiarul locului de parcare de resedinta sa ma poata bloca. Pt parcarile de centru si oras; Nici o cladire noua fara sa aibe asigurate minim 1 loc parcare pt 2 persoane (clienti si angajati calculat la trafic maxim) , fara abonamente (ca vine un ‘bugetar da 100 lei si blocheaza un loc 1 luna intreaga) . Dai SMS . primele 15 min Gratis, dupa aia platesti ) insa nu si pentru locurile de resedinta..doar pt cele de la bulevardele principale. Scoateti institutiile care genereaza mult trafic si blocaje intr-o zona mai in afara orasului ; gen langa Sala Sportului de pe Calea Romanului si faceti acolo o parcare imensa. Reduceti nr de combinatori din Piata mare. De asta s-a facut bazarul. Cand mai arde Piata faceti parcare la demisol sau parter si deasupra Piata…cam 10000 – 15000 mp parcare in cea mai aglomerata zona si se elibereaza si varianta.
Bravo mai florine,eu dacă sunt în concediu,tu poți să-mi ocupi parcarea.Știai că se plătește și impozit pe bucățica de teren pe care este parcarea?Deci eu plătesc iar tu vrei să parchezi gratis.În situația mea ce ai face?
Primaria sa comande la ei an curte.toti am contribuit la dezvoltarea orsului.
Dar tu cand mergi in vizita la un prieten/prietena unde parchezi ?
Pimăria să strângă de pe domeniul public toate rablele abandonate, unele nu se mai văd din bălării, altele au intrat în asfalt de nu mai pot fi scoase. Pe acestea nu le vede nimeni?
Dacă cineva lasă maşina unde este semnul staţionare interzisă, (nu mai zic de oprire interzisă), sau parchează pe trotuar – sî fie avertizat în scris prin aplicarea pe parbriz a unui autocolant inscripţionat că, la o nouă greşeală de acest fel, maşina poate fi ridicată de cei în drept, iar acest avertisment să fie evidenţiat pe calculator să se ştie dacă cetăţeanul respectiv este la prima abatere sau are abateri repetate de acest fel. Să nu fie sancţiune abuzivă, ci, pentru disciplinarea celor care încalcă legea.
Sunt de acord doar daca cumulati 3 factori: 1. Sa fie negru pe alb stabilit ce inseamna parcare neregulamentara. 2. Toate ridicarile sa fie facute la solicitarea politiei rutiere. 3. Firma de ridicari sa fie a primariei pn.
PS: terminati odata porcariile de „contracte” cu xdatasoft si parking, angajati vre-o 2-3 oameni si dati-le cateva galeti de vopsea. Pastrati toti banii nu doar 40% si apucati-va sa faceti trotuare si strazi de ei
Nuuuuuu😂😂😂😂
Întâi să se stabilească ffffff clar „CE INSEAMNA PARCARE NEREGULAMENTARA” FĂRĂ NICI O PORTITA DE INTERPRETARE. Si sa fie valabilă pentru toate masinile (fără cele de salvare si pompieri).
”Da” doar pentru mașinile părăsite, unele care ocupă carosbilul de 3-4 ani!
”Nu” pentru celelalte. E suficientă o amendă!
Domnilor după ce faceti conditii ca sa avem suficiente parcari cred ca se poate vorbi si despre astfel de măsuri dar acum nu e corect sa ridici masina .
Prosti care nau masini sa nu comenteze da……..
Nuuuu!
Daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa,cele parcate pe trotuare sa fie confiscate, toti proprietarii de autoturisme sa fie obligati sa-si inchirieze loc de parcare daca nu stau la curte!
Nu sunt locuri nici cu plata in oras sau la blocuri.Sunteti soferita de va dati cu parerea?!
Doamnà Angela Stefanescu !
Nu stiu ce educatie ati deprins , dar nu ati gàndit !
Nu ati gandit in „favoarea” omului de rànd !
Nu va cer sa fiti partinicà !
Am cumparat apartament in P-Neamt ca,in acte,e prevazut cu loc de parcare si…posibilitate de boxà !
Boxele mi-au fost sparte de unii vecini , si-i cunosc, iar locurile de parcare…stipulate in Contractul de vanzare cumparare” furate de Primarie … si revandute interesatilor contra unor sume….pentru cà-s „intretinute”…iar eu…ori imi cumpàr o masinà si blochez o parcare….ori cand ma intorc in tara ma bucur de bunàvointa vecinilor !
Repet :Am cumparat apartament ca avea loc de parcare si boxà !
La acel „Daaaaaaa” al dumneavoastrà, mi-au sàrit nervii !
Stiti sà economisiti intr-e 7000€-50000€ sà reparati o cutie de viteze automata dacà un „prostan”,iti ia masina si-ti rupe un dinte la un pinion ???
Se produce in mers …salata de „dinti”…
Sfermi o cutie de viteze de pe un Porsche….sau ….!
Stiu , ca trebuie sà respectam legea …
Legea v-a fi respectata cand veti inventa , nu „daaaaaa prostesc”, ci persoana ce poate misca o masinà fàrà sà produca daune !
Dacà o cunoasteti si và luati responsabilitatea cà platiti daunele , sunt deacord cu „daaaaa” al dumneavoastrà , de nu …du-te-n …p….pàdure !!!! cà esti …..?..
Nu dar sa se fc locuri de parcare
Daca este loc unde se poate parca masina nimeni nu ar stationa neregolamentar,aparte ca toate locurile de parcare sunt cu plata ceea ce este neregulamentar
Nu sunt deacord ,pana cand nu se precizeaza exact ce inseamna parcare neregulamentara ca pentru firma de ridicat e totuna,doar sa ia banii!
Sa Faca locuri de parcări mai multe.. Si după ce e posibil lucrul ăsta, atunci da.. Ridica maşinile celor ce au parcat neregulamentar!
Nu,pentru ca este supraaglomerat.orasul si efectiv nu ai unde sa parchezi,temporar!
Las-o-n strada, pe trecerea pentru pietoni, in statiile mijloacelor de transport in comun etc… Chiar, cum dracu’ sa-ti ridice masina? Unde s-a mai vazut asa ceva? :]] Ar trebui si o impozitare mai mare pentru cazanele, pardon, pentru masinile mai vechi de 7 8 ani, prea multi amarati fudui.
Lucrurile se rezolva repede…taxa pentru intrarea in oras..ca tot vrem Italia, germania, Franta…pana si ungaria nu mai permite in centru Budapestei sub EURO 5.. voi ghiolbanimea v-ati invatat sa coborati din masina direct la raftul cu alimente in carrefour…in rest parcarea e libera pe mijloc
Binenteles!
Din noi sint firme abonate la bani primarie i????? Stampa cu occhi PE voi
In conformitate cu legea nu se poste face.
daca sunt parcari si eu parchez masina aiurea sunt deacord sa mi -o ia definitiv dar daca nu sunt parcari suficiente si te invarti o jumatate de ora pentru a parca nu sunt deacord nici sa fiu amendat macar, sunt fortat sa incalc legea nu e din vina mea
Ar trebui sa comenteze doar cine deține o maşinã!chiar si amenzile sunt destul de mari si am grijã unde parchez dar in nici un caz nu as vrea sa ma intorc si sa nu-mi mai gãsesc masina…apoi sa pierd vreo jumatate de zi sa o recuperez zgâriatã!
Face ti domnilor parcari peste cuiejdi sa fie strazile un pic mai libere sa putem circula parca se auzea odata de un asemenea proiect
DAAAAAAAA
Faceti parcari
DACA NU SUNT LOCURI DE PARCARE DE CE NU MERGETI CU ALTCEVA UNDE AVETI TREABA IN ALTE TARI ASA SE PROCEDEAZA IN ORASE UNDE SUNT MILIOANE DE OAMENI SI MASINI NU IES TOTI DIN BLOC DE 40 NIVELE CU MASINA
Da, sunt de acord.
Atenție! Vă rog să ridicați doar mașinile scumpe. Dacă în termen de 2 săptămâni , proprietarul nu se va prezenta pentru plată , cel care a făcut reclamația/ori a sunat să i se doneze autoturismul.
nu ,pe proprietatea mea nu pune nimeni mina
DA! !!DA! !!DA! !!
Sunteți singurul judet din țară unde primăria a acaparat spatiile de parcare pentru FABRICAREA BANILOR dar mai încetați odată cu atitea opreliști.Faceti in așa fel încît cel care și-a cumpărat locul de parcare să fie stabilit intre orele 21-7 și nu 24 din 24 ore .Ginditi că nu e corect ca proprietarul locului cînd găsește locul ocupat pentru citeva minute să tragă semnalul de alarmă și să cheme echipa pentru blocarea automobilului și implicit amendă.Cautati alte soluții și impacatii pe toti
Este vorba de stationat neregulamentar. Exemplu: in statia de autobuz, la doi pasi de sensul giratoriu, in locuri unde poti obtura vizibilitatea celorlalti participanti la trafic, in plina strada… si exemplele de LA NOI pot continua.
Cat despre intervalul orar propus de dumneata, cum ar trebui sa fac? Daca vin de la munca la ora 17, mai dau o tura prin oras pana mi se elibereaza locul de parcare, la ora 21?
Eu sunt de acord
Interes la cote maxime!
Legea e egala pt toti
sa le ridice daca parcheaza fiecare pe unde vrea….
Nu finca nu sunt suficiente parcari
Nu si asa parcările cu plată ne termina
Bineinteles
Oameni buni,proprietarii de autoturisme și nu numai, sunt tot timpul caii de bătaie ai administrației,oricare ar fi .Taxe , rovinieta,taxe de parcare,taxa de înmatriculare,impozit,accize in combustibili,ITP,amenzi de orice fel,acum vreți și ..ridicarea auto.In campanii promiteți n lucruri ,orașul este mic ,nr.auto a crescut f.mult spre ce ne îndreptăm?Cred că orice clădire care se construiește măcar de acum încolo obligatoriu va trebui sa aibă parcare subterană,iar consiliul local să facă, nu doar proiecte,ci sa vina cu soluții de parcări supraetajate,este ușor,să vorbești ,și să persiflezi la adăpostul anonimității,dar că proprietar de auto,fac tot ce pot sa nu jenez pe nimeni, atât în trafic cât și la parcare,nu reusesc tot timpul.Daca unii sunt supărați că sunt prea multe auto,alții sunt frustrați că nu sunt parcări destule.Acu’cine vine cu soluția …Comisia Rutiera,și zice …le ridicam …nivelul de confort cetățenilor.👒👏😟
Stationarea neregulamentara deranjeaza alti proprietari de autoturisme, nu autoritatile.Cei nesimtiti, care-si lasa masinile aiurea, sa si-o rascumpere.
In sfarsit un individ rational. Mare LIKE.(nu sunt ironic)
Bravo.
Aveti perfecta dreptate.Trebuie sa ne unim si sa ne cerem ca drepturile sa ne fie respectate.Dar nu numai cei din capital , ci toata tara de la vladica pana la opinca. Sa le demonstram ca nu pot face ce vor din noi.
Masinile ridicate si eventual, daca se poate , proprietarii sa fie batuti cu pietre in piata publica ,sa li se ridice permisele lor si tuturor celor din neamul lor pina la a-3-a spita.
Stire de stire , subiect de subiect si sincer cred ca ar trebui facut un referendum pe aceasta tema de maxima importanta si actualitate , asta asa ca sa nu fie o simpla discutie !
Poate reusiti sa propuneti si o consultare publica pentru a afla parerea cetatenilor municipiului vis a vis de defectiunile in serie de la Apaserv ,conditiile igienico sanitare in care se desfasoara comertul in pietele municipiului ,conditiile in care se depoziteaza si se ridica gunoiul menajer de la punctele de colectare .
Va rog poate reusiti sa abordati si chestiuni de astea mai maruntele nu numai subiecte de astea de viata si de moarte cum ar fi ridicarea masinilor parcate neregulamentar !
In rest sa infieram cu minie proletara si alte aspecte negative cum ar fi parcarea neregulamentara a masinilor !
Stau si ma intreb,cand in ROMANIA NOASTRA PITOREASCA,v-a DISPAREA BARFA SI MODUL DE A SE EXPRIMA O LEGE,INTR-UN mod NORMAL.
NU-TI MAI TIHNESTE IN TARA ASTA ,NICI MANCAREA ,NICI ODIHNA ,NU MAI AU OAMENII UN MOMENT DE TIHNA.
SE VORBESTE MUUUUULT SI SE FACE PUTIIIIN.
PERDERE DE TIMP.
Cand o sa dispara cratima dintre v si a
Nu.
Asiguri … după aia ceri !
Cine vine cu firma fantoma ?
DAAA ! PLUS AMENZI !
DA…..
Eu sunt de acord să se ridice mașinile!
Mi se pare corect.
Parcari intai si dupa pedepse ! Rusine pentru asemenea idei ! Tipic putorilor romanesti!
e bine sa fie odisciplina dar nu abuziva
De ce nu se face parcare peste Cuejdi, de la mall piață până la Agnes Toma pe Orei. Nu întrebarea sunteți de acord sa vi se ia bani abuziv?Din simplul fapt că nu sunt locuri îndeajuns. Nu putem să recunoaștem că nu sunt și cei care le place să iasă în evidenta.
Nu, sa facă parcări unde sa poti lasă masina daca ai treaba la unele instituții sau magazie ,si atunci cand mergi in vizita la cineva nu ai unde parca .sa se lase locuri pentru asa ceva
Este clar ca spun da doar oamenii care sunt pietoni. Sunt atatea lucruri de facut in acest oras si voi va ganditi la asta, normal e o metoda pentru a da banul jos. Sa se faca locuri de parcare ca așa e normal. Dar la noi in Romania nu se poate si nu se va putea niciodata, asta e trist. Cand va fi sfarsitul lumii ar putea venii toate natiile la noi ca si asa suntem cu 100 de ani in urma. :/
Doar cele care staționează mult timp in locuri nepermise,incurcand pe alții,sau traficul…de la caz,la caz…nu așa , aleatoriu ,doar de dragul taxei ,amenzii… Și cele care trebuie duse la fier vechi,abandonate… ocupând locuri… ce ar putea fi folosite altfel…spre încântarea ochiului…!
vrem drumuri parcari si conditii ca platim taxe noi vrem respect
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi a stabilit că procedura de aplicare a măsurii de ridicare a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale. Deci total in afara legii aceasta actiune!
Art.203 din HG 1391/2006 modificat prin HG 965/ 2016 ….ridicarea vehiculului este reglementată expres ca o măsură tehnico-administrativă! Ciocu’ mic….acum suntem noi la putere…
Nu ! Din așa ceva a făcut o afacere veroasă primarul Poteraș (nume predestinat) din sectorului 6 din București iar acum ori dă cu subsemnatul, ori deja se odihnește pe banii românilor în inchisoare, exact nu știu, că numai grija lui nu o am. Întâi să se facă locuri de parcare – chiar și parcări supraetajate, ca în alte țări civilizate -, apoi să se ridice mașinile, pentru că vii urgent cu mașina în oraș să rezolvi o problemă și pierzi o oră-două să parchezi și să ajungi apoi unde ai nevoie. Oricum, până va ajunge și în România serviciul UBER, va mai trece ceva timp.
Caci munca cinstita este grea.
Da dar doar daca faceți mai multe locuri de parcare
Nu. Faceti mai intai parcari suficiente.
Revizuiti parcarile! !!!!!!
Nuuuu
Nuuuuuuu
Mai intai trebuiesc date alternative…sa se faca parcari si apoi luate masuri.
Intai oferiti si abia dupa aceea cereti!
Sa își facă treaba cine este în drept dar până una alta noi suntem cei care suntem buni de plată cu toate autoritățile toți sunt o apă și un pământ !
Nu. Sa- si faca treaba cei de la politia locala ca si asa iau bani de pomana. Ei ce pazesc?
Da dar numai pe cele ale Politiei,Primăriei si Prefecturii.
Sunteți de acord ca fiecare pieton să fie călcat pe trecere, că doar nu plateste nici o taxa pentru strazi si totusi vor trotuare, semafoare si conditii decente…este destul de asemanatoare intrebarea,chiar daca locuiesc in Dumbrava si imi parchez masina in curte. Dar apropo’ …stiti ca draciile acestea de machinette pt plata parcarilor,aduse de prin Italia,dupa ce mai multi locuitori ai Romei, au dat in judecata primaria si au avut castig de cauza in instanta,au fost scoase si aduse pe’aci,ca la prosti inca merge,dar sentinta data la Roma,a spus clar : „ca asfaltul intra in taxa de drum,daca este sa vorbim strict despre strazi si nu despre parcari private sau cu plata. Seara buna voua!
Daca vine la tine un instalator un electrician un zugrav un faianțar o mașina cu materiale.
Ce ziceți s=ar face abuzuri?
Parcarile private trebue sa functioneze doar de la ora 20 seara pana dimineata la 8 altfel orasul este sufocat de masini in timp ce mii de parcari private sant goale.Asa ca santem constransi sa facem cumparaturi sau sa luam cafeaua doar la centrele comerciale cu parcare !Cei de la primarie ar trebui treziti sa vada cum fac alte orase mai mari !
Daaaa
De acord chiar de azi
Nu sant deacord cu ridicarea masinilor.Prima data faceti parcari sa avem unde parca masina in siguranta si aparatele de taxat sa functioneze si cu bancnote de 1 sau 5 lei.Din cauza asta ca nu ai la tine monezi pt parcare lasi masina pe locul altuia sau aiurea.Asta e o alta metoda de imbogatire a unor smecheri.Mai avem putin si o sa ne ridice si pe noi de pe strada pe motiv ca nu mergem in sir indian sau ca santem prea multi pe trotuar ,si atunci astia care santeti acum deacord sa se ridice masinile si tot comentati cu „daaaaaa” ce o sa ziceti tunci tot „daaaaaa”ca au dreptate alesii nostrii,ca santem prea multi nu?
Problema parcarilor sar rezolva numai daca între orele 8_16 toate parcarile de resedinta din oras sa fie libere.
Da mai ales cele care parchează in ușa magazinelor.
După criza de parcări, nu e corect.
Total ilegal
O afacere di milioane pentru mafioti
Este suficientă o amenda,asta in cazul in care veti reusi sa asigurați loc de parcare pt.toti .
Oooo, daaaa!! Poate asa vor invata si neregulamentarii…
Toate femeile sunt deacord ca ele nu au treaba cu parcarea…..au fraieri..
Pînã îți iei mașinâ și te duci la un prieten și o parchezi unde poți
Daaaaa
Wtf bineînțeles!!!
Da!De cate ori plec la cumparaturi,cand ajung acasa cu ele si parcarea e mereu blocata de altii si trebuie sa stau dupa ei ca sa nu cobor de 7ori !nu au 1leu de parcare?sau blocheaza accesul la scara blocului !si asa aleia e destul de stramta!
Da cele parcate pe trotuar .
Mai întîi să avem locuri de parcare si apoi să se ridice masinile parcate neregulamentar
Ar trebui ridicate mai întâi mașinile abandonate care nu mai circulă și ocupă locuri degeaba !
Sunt din galati si m-am plimbat o ora sa gasesc un loc de parcare. Voi puneti carul inaintea boilor.
NU,pentru ca deja ne jăcmănesc cu cele existente, amenajate ilegal.
Faceti parcari apoi legiferati ridicarea masinilor parcate ilegal.Ne-am saturat de abuzuri care imbogatesc pe cei care administreaza firmele de ridicare a masinilor!
Faceti parcări ,si după aia sînt de acord nebunilor!!!
PARCARI ….PARCARI ….dupa aceia …OK
Da, sunt de acord.
Nu ! Faceți întâi Parcări regulamentare si apoi întrebați.
Da .
Daaaaaaaaaa!
sa se faca parcari mai inatai pentru fiecare masina
Ce însemna neregulamentar? Pentru parking are un înțeles și pentru politie alt înțeles. Nu sunt de acord cu ridicarea. Amenda este foarte legală. Și amenda trebuie aplicată de politie nu de șmecherii de la parking.
Nu, atat timp cat nu sunt locuri de parcare amenajate. Eu stau in fata unei institutii, nu gasesc niciodata in timpul zilei parcarea libera, platesc la societatea PARKING, care cred ca ar trebui sa-mi ia numai jumatate din taxa pe care o platesc, cei care vin la institutie nu au acces cu masina in institutie, nici locuri de parcare pentru persoanele care au treaba la ei, cum dealtfel sunt multe alte institutii pe care nu le intereseaza aceste aspecte.
Da.
Nuu
Sunteți puțin nebuni cred,.
Nu!
PAI DE CE SA NU FIM DE ACORD???E NORMAL SA SFIDEZI LEGEA?? EU STIU O PARCARE UNDE STAU MASINI CARE SE VIND LA MINA A TREIA SI NU PLATESTE NIMENI LOCURILE DE PARCARE (VO 5 SAU 6) PE CIND CEI CARE LOCUIESC IN ZONA SI NU FAC TRAFIC PLATESC SI LOCUL DE PARCARE SI …EVIDENT IMPOZITUL PE TEREN SI INTERESEAZA PE CINEVA DIN PRIMARIE???E AUTISTI ????
NU ….E PROPRIETATE PERSONALA MASINA!!
Cu o conditie:amenajarea de parcari suficiente,chiar si cu plata,atat pentru cetatenii orasului cat si pentru cei ce vin in vizita sau celor ce lucreaza afara si vin sa-si faca vacanta!!!Doar asa puteti lua masuri,creind conditii si avand respect!Succes!!!
Nu ,pentru cà pot crea daune la autoturisme , daune pe care nu le recunosc si trebuie sa te judeci cu ei si nu ai posibilitatea sà demonstrezi !
Mai bine sà nu-ti atinga masina !!!!
Plàtesti pentru faptà…dar masina nu o atinge nimeni .
La 1 Mai unde sunt parcări amenajate ? Daca ajungeți vreunul dintre dv. care sunteti de acord cu ridicarea mașinii cu vre-o treaba prin zona unde parcati?!!!!
La muncă la furat, dai amendă dacă este cazul și, punct
Cu hotărâre judecătorească sunt de-acord
Parcari de ce nu se fac? Apar fel de fel de tonete….se castiga bine cu tonetele?
Da cele parcate pe trotuare .
Nu
Dacă pt o urgenta opresc
Normal ar fi sa valorificati toate spatiile care ar putea fi folosite pt a amenaja alte parcari !Locuiesc in Maratei si in spatele blocurilor sau intre blocuri , cu un pic de pricepere si bunavounta sar creea multe locuri de parcare !Oamenii isi lasa de nevoie nasinile pe unde apuca !!!(unii )!
Ha ha ha….posibil a mea a ta dar nu a lor!
In primul rand domnule primar, faceti parcari si dupa aia puteti sa introduceti astfel de masuri restrictive!
Li se pare ca nu au facut suficienti bani si nu mai stiu cum sa mulga? Sa le fie rusineeeee! Sa faca intai locuri suficiente de parcare si apoi sa se gandeasca noi profituri!
Nu.
sunt f.curios sa vad cum ridicati masinila care sttioneaza pe str.privighetorii la ANAF.
Creati locuri de parcari chiar si subterane. Nu va ganditi la numai cum sa sanctionati si sa luati bani nebunilor ca va desfiintam!!!
Cine voteaza „Da” habar nu are ce inseamna lucrul asta.
Daca pana si la Bucuresti s-a renuntat la aceasta practica.
Sa se faca parcari ca loc este!
Nuuu
AMENDA CIT PREVEDE LEGEA SI AVERTIZARE DACA SE MAI INTINPLA.
Întâi parcări si după …
NU Dar sa li se dea o amenda mai usturatoare
Nu ,este un bun personal ,petru care tot omul plăteşte taxe $i impozite.
Asta înseamnă hoție la drumul mare !
Amendă căt prevede legea și atât.
Da
Ridicate si soferii batuti!!!
Da doar cele neregulamentare ok și ce-i care parchează în parcările cu dizabilități
Aveti atitea ruginituri care ar trebui strinse mai intii
NU!!!
Culgeti mai intii toate rablerele de prin parcari!
Nu … in darmanesti unde intoarce troleibuzul nu este nici un fel de parcare nici cu plata nici fara plata trebuie sa ajungem pana in parcarea de la Orion pt.a parca si nici acolo nu se stie daca găsești loc sau nu ,daca parchezi pe un loc privat vine proprietarul si te ia la intrebari….. Mai intai faceti locuri de parcare si apoi treceți la sanctiuni, pana atunci nu va apropiati de autoturisme, daca ar fi locuri nu s ar parca de a moaca…
Se mai prefigureaza vreo oportunutate de afacere pentru vreun „binecuvantat”?
Nu! Faceți parcări întâi! Pe Cuejdi se mai poate prelungi parcul& parcarea!
Stimata doamna recurgeti la logica – omul parcheaza unde apuca pentruca nu are unde parca s-au pentru unii trebuie desenat ca sa inteleaga.
Asta ziceam si eu nu altceva .
daaaaaaaaaaaaaa
ABERATII>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>
Asta ziceam si eu ca nu sunt parcări pe mine nu mă interesează voturile dar nici dumneavoastră nu sunteți Roman cred de nu ma înțelegeți
Ideea de fluidizare a traficului ar trebui sa fie scopul oricarei actiuni impotriva celor care parcheaza neregulamentar, acuma ganditi si voi daca va fi mai fluid traficul cu o singura banda blocata de un tembel…sau cu doua benzi blocate de un tembel si camionul de ridicari….ridicarile nu sunt eficiente fin punct de vedere a fluidizarii traficului si a sigurantei rutiere, doar din punct de vedere financiar sunt.
Nu pentru că nu sunt parcări ,în primul rând că sa putem vorbi despre ridicarea autoturismelor din locuri necorespunzător parcate
Da
Când locurile de parcare sunt goale , da
Nu. Destul ca va bateti Joc de oameni cu parcarile administrate de parking, care nu pot fi folosite decatdaca sunt contractate. DECAT SA RISC SA MA INCALTE CU CARACATITA INTRUN LOC NECONTRACTAT, MAI BINE RISC O AMENDA INTRUN LOC NEAMENAJAT. SUNT MAI RAI CEI DE LA PARKING DECAT POLITIA…. SI, SUNT CONVINSA CA 90 %DIN SOFERI, NU PARCHEAZA ATAT DE GRESIT INCAT SA INCURCE, SI CHIAR AU O URGENT A. Restul de 10% sunt smecherii” care isi ” permit”!!! NU MI SE PARE CORECT SA SUFERE TOTI PENTRU UNUL 😉
NU edililor care umblati numai dupa voturi, voi faceti locuri de parcare, nu puneti noi biruri pe bietii oameni ale caror viata e vai de mama lor. Sa va fie clar.
Prea mic orasul, nu cred ca se fac ambuteiaje extreme…nu poti pune un rechin intr-o cana cu apa asta e culmea
Sunt multe mașini care staționează aiurea blocând circulația deși pe același sens de mers există locuri de parcare disponibile. Unii vor să lase mașina lângă ușă de intrare în magazin …..nu cumva să se miste puțin.
Doar pe bulevarde. Accesati fonduri europene pentru parcari subterane..daca nu..demisia.
Da
Da. Dar cei care fac daune la masina, sa le plateasca fara a face sa sufere propietarul masinii!
Ridicarea mașini din locul unde ai lăsat-o este FURT
Nu sunt de acuord
Daaaaaa
:))))
De acord, numai sa nu se faca selectiv si sa se aplice masura in TOATE zonele unde se parcheaza neregulamentar!Cred ca ar fi suficient si daca s-ar da amenzi in fiecare zi, fiindca cei care parcheaza cu nesimtire sunt cam aceiasi.
Oare banii din parcările din oraș nu trebuiau să intre în primărie și apoi să fie reinvestiți in alte parcările? Este o clădire lângă CECul de pe Cuejdiu, care cred că va intra în patrimoniul primăriei datorită datoriilor, acolo să fie mutat tot ce este în „malul” de pe apă și clădirea de pe apă să redevină parcare.
Un sfat pentru Pietreni . Hai sa le dam noi idei edililor noștri, daca ei nu au deși sunt niște oameni bine plătiți care sa vină cu soluții benefice cetățenilor. Încă o treabă nerezolvată de edili, este câinii maidanezi. Salubritasul are o echipa care numai de câini nu de ocupă . Iubitorii de animale, să meargă la padocuri să adopte unul sau câți vrea, dar să facă dovada că are spațiu pentru câine, doar avem norme europene care trebuiesc respectate.
Nu
Nuuuuu
Nu
Poate mai multe parcări întâi….spre exemplu la piata mare….azi am căutat pret de o ora o parcare acolo si tot nu am găsit ….e piata si mai e si molul unde toata lumea are ceva acte de făcut dar parcare pt clienti sau mai bine zis cetatenii care plătesc pt înmatriculare persoane sau auto….stau la cozi interminabile…iar masina parcată pe unde se poate….asta ar lipsi dupa o zi de stat la coada sa nu iti mai găsești masina…..
Nu.Destul ca s-a cumparat tot Piatra Neamtul si daca vii din alt oras trebuie sa fii inventiv,sa gasesti si tu un coltisor unde sa iti parchezi masina.Si parchezi.La mama naibii,unde ba sunt caini care te impiedica sa cobori din masina,ba aurolaci care se uita ciudat la tine,mai ales daca esti singur.Mi se pare o tampenie cu atatea locuri de parcare cumparate!!
Daaaaa!!!!!!!!!!
Si caruteleeeeeeeeeee
Daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Da , sunt mai multe masini decat oameni !!
Cred ca la viata ta n. ai avut nici bicicleta
De parca ar conta ..
Mai mult mi-as dori sa se revina la forma si conținutul initial al HCL 19/2005 (Daca nu greșesc), capitolele referitoare la parcarile de resedinta, când era totusi permis sa parchezi pe locurile altora intre orele 8 si 16. Pentru ca in acel interval orar majoritatea avem treabă in oraș, si nu doar in fata blocului.
Alte firme fantoma alti bani din bugetul primăriei….intr un oras atat de mic si linistit credeți că avem nevoie de parcari(toate cu plată) pentru a atrage turiștii?????? Industrie nu mai avem….savinestiul si reconstrucția au cazut de mult….da asta este singura solutie sa mai punem bani la bugetul primăriei si de acolo sa suga…..mă abțin…
Daaaaaaaaaa
Da și faceți fraților parcări , că sânt sufocante toate străduțele ,nu poți să te mai strecori pe nicăieri
Se vede ca nu conduceti si nici proprietara de masina nu sunteti 😂😂
Eu conduc si am masina…nu stau in Piatra,vin la mama….unde ar trebui sa parchez,daca n-as avea vecini ingaduitori?
Daca acest lucru se intampla deja in orasele mari din tarile civilizate, inseamna ca reprezinta o metoda eficienta indreptata impotriva celor care incalca legea.
Amenzi și gata
Da sunt complet de-acord sunt multe mașini abandonate care ocupa spațiu degeaba
Dar se poate sa le ridice si in timp ce sunt la semafor?
Astia sunt in stare…😂😂😂Astepti verdele si deodata se ridica masina 😂😂😂
Nu
Daaa
Nu
Nuuuuu!!!!!
Faceti parcari pt toti proprietarii de masini din oras, daca nu, sa le desfiintati pe cele existente care nu sunt suficiente.
Unde naiba să mai facă parcări?!? Deja e asfixiat orașul!
Se pot face parcari subterane
😂😂😂 Roagă- te să mai trăiești încă vreo 100 de ani până vei vedea parcări subterane!
Da!