Sculptorul Dumitru Mățăuanu (1888 – 1929) – un preot al frumosului

La 1 iulie 2014 s-au împlinit 85 de ani de la moartea sculptorului Dumitru Mățăuanu, artist cu un destin frânt în culmea aftrmării artistice, la doar 41 de ani.
Dumitru Mățăuanu s-a născut la 16 aprilie 1888 la Câmpulung Muscel și a urmat școala Belle-Arte din București, fiind elevul lui dumitru Paciurea.
S-a dovedit un student eminent și a obținut o bursă pentru Școala Națională de Beaux-Arts din Paris, Secția Sculptură, unde a reușit al șaselea din 300 de candidați. Aici a studiat cu sculptorii Antoine Mercié și Ernest Henri Dubois, iar după studiile universitare este numit profesor de sculptură la Școala de Belle-Arte din București. Se remarcă prin portretistică și expune în fiecare an la ”Tinerimea Artistică”.
Alături de sculptorul I. Jalea este trimis pe front în primul război mondial, unde face numeroase schițe din care vor rezulta mai târziu lucrări monumentale realizate în perioada 1919-1929.
Creația de răsunet a lui D. Mățăuanu este Monumentul funerar al lui Aurel Vlaicu, din cimitirul Bellu Militar. A participat împreună cu echipa condusă de Dimitrie Paciurea la decorarea Arcului de Triumf din București, pentru care a sculptat statuia Soldatului Român, înaltă de 5,5 m.
Prima expoziție personală deschisă la Ateneul Român, a cuprins 54 de lucrări în marmură de Carrara, portrete în basorelief, busturi, câteva statui monumentale și compoziții decorative.
D. Mățăuanu realizează un număr impresionant de lucrări dedicate eroilor din Războiul pentru întregirea Neamului. Chipul ostașului – erou este imortalizat și în lucrarea de sculptură aflată în colecția Muzeului de Artă din Piatra Neamț, expusă permanent la Muzeul de Istorie și Arheologie.
Portretul este o figură întreagă de soldat român, în poziție de repaus, cu steagul în mâini dus la piept, cu privirea înainte, cu o expresie dârză și eroică. Sculptura este turnată în bronz și are o înălțime de 1,7 m.
Cea de-a doua lucrare semnată de artist din colecția instituției muzeale nemțene, este un bust de bărbat asiaticîn mărime naturală, modelat în lut, într-o viziune realistă. Personajul are ochii migdalați, sprâncenele arcuite, și gura schițează un zâmbet. Sculptura este un cap de expresie, datat 1916, perioada de preocupări intense în căutarea expresivității umane.
La 1 iulie 1929 sculptorul se sinucide, fiind înmormântat la Cimitirul Sfânta Vineri din București.
Ecoul tragicului eveniment se reflectă și în presa vremii.
Revista ”Artă și Arheologie”, anul III 1930, îl evoca astfel:
”Distinsul sculptor Mățăuanu suferind de neuroastenie și-a spus capăt zilelor. El lasă o moștenire prețioasă, statui comemorative basoreliefuri și portrete în rondebosse. Arta sa este multiplă și de o rară finețe.
Arta română pierde o personalitate de o mare valoare, ăn momentul când era nevoie mai mult de adevărați preoți ai frumosului…”
De asemenea, profesorul Emil Pangratti, directorul Școlii de Arhitectură l-a evocat și ca un profesor de modelaj și sculptură prețuit, urmându-i pe I. Georgescu și Filip Marin.

Muzeograf,
Violeta Dinu