Schitul Doamna (Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel), un edificiu religios remarcabil

1

Ne referim în aceste rânduri la un edificiu religios remarcabil, de artă monumentală, mai precis, Schitul Doamna (Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel), la Schit. Conform fișei de monument, acesta era așezat în Anexa Doamna, str. Ghelerter, fără număr, comuna Piatra Neamț, fișă întocmită în 7 iunie 1964.01

În ,,schița de itinerar se arată că este situat pe malul drept al Bistriței la 100 de metri sud de drumul Piatra Neamț-Doamna, la 300 de metri est de barajul lacului de acumulare al hidrocentralei Piatra Neamț, la 2 kilometri vest de podul de peste Bistrița, pe muntele Cernegura ( de sub Cernegura n.n.), în incinta cimitirului Anexei Doamnaˮ. Construcția nu a făcut parte din vreun ansamblu:,,în trecut, au fost in jur chilii, ale căror urme se văd la vest de biserică, schitul a funcționat până la secularizare (în timpul domnitorului unirii de la 1859, Alexandru Ioan Cuza, în anul 1863.n.n.)”.

În anul consemnării documentului în discuție, biserica era în folosință ca„filială a parohiei Sărata Piatra Neamț”.

Conform informațiilor doc07umentare, se pare că biserica a fost construită„anterior anului 1970(dupa inscripția de pe cele trei clopote si crucea funerară a ctitorului) pentru locasul de cult- schit de călugări”. De-a lungul vremii, lăcașul ctitorit de ieromonahul MITROFAN a suferit o serie de „adăogiri”, transformări, reparații sau restructurări, după cum urmează: în 1802 ( catapeteasma-inscripția deasupra ușilor ei) 1921-1922 (restructurare fără modificări, lărgit veșmântăria); 1927 (acoperișul de draniță) și 1953 (învelitoarea, acoperișul, turla turnului clopotniță)”.

Amintind că pictura a fost executată de „Mihail Zugravu”, în schitul nostru se remarcă o serie de inscripții valoroase„în piatră”, cu litere chirilice in limba slavonă, în număr de 10. Iată-le:

  1. Pe crucea funerară a ctitorului (mormântul situat la est de altar), inscripție in piatră:

IC HR NI KA 1790 Dec- 6”

Aici odihnește robul lui Dumnezeu

ieromonah Mitrofan de cerele este

făcută sfânta biserică aceasta…”

(restul crucii cu inscripția îngropată în pământ)

  1. Pe clopotul mare ( diametrul 0,45 m), în relief metalic.

Acest clopot s-au făcut de Carp Sterie

1790 teoacia hram Sf.Ap.Petru și Pavel”

  1. Pe clopotul mijlociu (diamterul deschiderii 37 cm) inscripție in relief metalic:

Xan și Paraschiva

1790 Sf.Apostoli Petru și Pavel”

  1. .Pe clopotul mic (diamterul deschiderii 20 cm) inscripție în relief metalic

Xan și Paraschiva

1790 Sf.Apostoli Petru și Pavel”

  1. Pe piciorul tetrapodului, săpat în lemn:

1796 ianua 2”

  1. La baza cafasului , în mijloc săpat în lemn:

ianuarie 2- 1975”

  1. Pe strana din dreapta și a doua din stânga, săpat în lemn:

1796 martie 2”

  1. Deasupra ușilor catapetesmei, în ulei:

Această sfântă catapeteasmă s-au făcut”

prin silința cuvioșiei sale Kir Kalestru

ieromonah și duhovnic în acest sfânt

schit la anul 1802

  1. Pe catapeteasmă, jos, la mijloc, sub icoanele împărătești,în ulei:

Această sfântă catapeteasmă s-au

lucrat de Mihail Zugravu”

  1. Pe placa de marmură albă, deasupra ușii de la intrare, inscripție nouă, săpată în marmură:

Această sfântă

biserică este făcută de

de ieromonah Mitrofan

în anii

1760-1790”

Cât privește descrierea monumentului ne sunt lăsate următoarele informații: „marcarea adaogirilor: veșmânteria din bârne tencuite după stil adăogată la sudul altarului, anterior anului 1864, când schitul și-a încheiat existența, lărgită în 1922.

descrierea tehnică : biserica în plan treflat în interior și corabie în exterior, din piatră și cărămidă pe temelie de piatră, cu naos și altar (lungă de 9,70 m și lată de 5,90 m, înaltă de aprox.6 m) având abside semicirculare în interior și trapezoidale în exterior, cu bolți în calotă semisferică, fără cupole, având bolta longitudinală în arc de cerc,cu două trepte în naos și altar; feresterele au boltă în arc tencuieli de var și nisip, pereți văruiți, groși de 0-90 m, pardosiți din lespezi de piatră. Cafasul e mic, din lemn, în semicerc, deasupra intrării. În stânga intrării se află intrarea la clopotniță în turnul de deasupra părții de vest a naosului, acoperișul în formă de ceapă: în clopotniță se ajunge printr-un turn cilindric cu trepte de lemn fixate pe ax (ca la Bisericani),camera clopotelor cu deschidere pentru sunet. La sud de altar, comunicând printr-o ușă deschisă în peretele altarului anterior anului 1864, se află veșmântăria, lungă de 5 m și lată de 3,70 m, din bârne tencuite, cu tavan și dușumele din lemn. Biserica are acoperișul în două ape, învelitoarea din șindrilă, cu streașină, învelitoarea din tablă”.

De reținut și „inventarul mobil” al acestui edificiu religios:

– tabloul ctitorului in ulei pe pânză, nesemnat și nedatat (120x 0,90).

– Mineiu în limba română cu litere chirilice, ed. Râmnic din 1774 și

– un penticostar ed. Râmnic din 7293/1785 de la facerea lumii”.

Așadar un schit original, cu o sculptură aparte, „catapeteasma prezintă sculpturi în lemn, cu decor floral și vegetal (struguri), iar stranele au un brâu în benzi de dreptunghiuri (aproape ca la Văleni), excise, clopotele cu decor vegetal și figură omenească ca ureche”.

Prof. Gheorghe Radu

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Mariana Amihaesei spune

    MULTUMIRI!! Bine venite astfel de informatii!! Avem nevoie si de lucruri frumoase de stiut!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate