Scandaluri în lanț cu amenințări și violență, în Neamț – Au intervenit forțe din cadrul SAS

0

La data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Români au fost sesizați de către un tânăr de 27 de ani, din Români, cu privire la faptul că într-un bar, din aceeași localitate, a avut loc o altercație.

La fața locului au fost alocate forțe de intervenție din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Neamț, care au procedat la aplanarea stării conflictuale, extragerea persoanelor implicate în acest conflict și conducerea acestora la sediul unității de poliție, pentru continuarea cercetărilor.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, la data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 20:00,  pe fondul consumului de alcool, într-un bar din localitatea Români, ar fi izbucnit un conflict spontan, trei persoane exercitând acte de violență și adresând amenințări tânărului de 27 de ani, tulburând ordinea și liniștea publică.

Totodată, cele trei persoane cu vârste cuprinse între 30 și 33 de ani, din județul Bacău, s-ar fi deplasat într-un alt bar și ulterior la un imobil, din localitatea Români, ar fi exercitat acte de violență și amenințări asupra altor două persoane, cu vârste de 38 și 35 de ani, ambii din localitatea Români.

În baza probatoriului administrat, cei trei bărbați, din județul Bacău, au fost reținuti pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, amenințare și lovire sau alte violențe.

Sursa: IPJ Neamț

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate