SC TROLEIBUZUL SA: Noutăți legate de autobuzele electrice la Piatra Neamț

0

În cadrul conferinței de astăzi, directorul societății SC Troleibuzul SA a oferit câteva lămuriri cu privire la noile autobuze electrice care vor circula în Municipiul Piatra Neamț.

Robert Iosub, redactor-șef Ziar Piatra Neamț: „Bună ziua! Știm cu toții, lumea evoluează și în acest sens și transportul în comun din Piatra Neamț vrea să evolueze. Se dorește aducerea unor autobuze electrice pentru a diminua partea de poluare, se dorește un transport în comun mult mai civilizat față de ceea ce avem acum, motiv pentru care îl avem alături de noi pe domnul Cristian Sauciuc, directorul societății SC Troleibuzul SA. (…) Tema discuției de astăzi va fi despre autobuzele electrice. Câte vor veni, când vor veni, câteva lucruri, în mare.”

Vor veni 20 de autobuze electrice de la proiectul făcut de CJ prin Ministerul Dezvoltării. Noi sperăm să vină cât mai curând, am avut împreună cu Consiliul de Administrație și cu CJ multe discuții cu cei de la BMC care au câștigat licitația (…) Eu sper să ajungă până la sfârșitul acestui an autobuzele electrice și să putem face și infrastructura pentru ceea ce înseamnă stațiile de încărcare atât lente cât și rapide.”, a răspuns Cristian Sauciuc.

„De câte autobuze veți avea nevoie pentru a asigura traficul pe Piatra Neamț, înțeleg că pe raza orașului vor fi folosite aceste autobuze?”

Noi facem calculul pe toată zona ADIURB Trans, asta înseamnă Roznov, Săvinești, Dumbrava, Gârcina, Alexandru Cel Bun și Piatra Neamț, care fac parte din zona metropolitană. Undeva la 52 de autobuze o să trebuiască să avem în luna septembrie cu tot cu rezerve. (…) CJ mai are un proiect pentru încă 21 de autobuze, unele de dimensiuni mai mici, tot electrice, care o să intre tot pe raza municipiului Piatra Neamț”, a transmis directorul.

„Care va fi intervalul între aceste curse? Cam cât va sta un om într-o stație de autobuz?”

”În primă fază o să vedem cum o să se facă programul de către cei de la AdiUrbTrans, noi încercăm să păstrăm cursele de astăzi, pe care le au privații pe Piatra Neamț, cel puțin. În celelalte orașe/comune, în funcție de cetățenii de acolo o să mai introducem sau o să mai scoatem curse, în funcție de cererile lor, a primarilor și a consiliilor locale. La Piatra Neamț cred că o să fie undeva la 20-30 de minute în primă fază, iar apoi începând cu anul viitor să diminuăm timpul de așteptare între curse.

De pe data de 5 septembrie SC Troleibuzul o să fie singurul operator pe raza municipiului Piatra Neamț. (…)”

„Inevitabil pot apărea probleme. La ora actuală sunt privați care nu își respectă programul pe trasee. (…) Cum veți regla aceste lucruri?

„Noi am început să lucrăm la chestiunile astea, știm deja programul pe care o să îl avem, în mare parte. Dar trebuie învățați, în primul rând, cei care conduc mașinile SC Troleibuzul să oprească în fiecare stație, să încerce să fie în fiecare stație la ora la care trebuie să fie. Legătura dintre autobuzele electrice și stațiile inteligente o să permită și cetățenilor să vadă exact când vine autobuzul. O să fie GPS-ul de pe autobuze în legătură cu stațiile care sunt deja montate (…). Într-adevâr, o să fie la început probleme, e normal! Suntem pregătiți, căutăm și soluții. Trebuie să înțeleagă toată lumea că este un serviciu nou și pentru noi și din punctul meu de vedere o să facem lucrurile mult mai bine decât acum.

Prețul, asta interesează pe toată lumea. Teoretic ar trebui să vedem o scădere a prețului datorită scăderii consumului, dar practic investițiile sunt foarte mari și trebuiesc amortizate la un moment dat. Ce estimări faceți dumneavoastră în legătură cu prețul?

„În primă fază, pe Piatra Neamț nu vor merge doar autobuze electrice, o să meargă și cele Euro4, 5, 6. Și atunci, ținând cont de lucrurile acestea o să avem o dată consumul la încărcarea electrică, pe energie care o să trebuiască să fie plătită, care în calculele noastre, înainte de scumpirile astea era cu un sfert mai mici (*25%) acum cred că s-a dus ca motorina, ca și costuri, acestea nu sunt sigure 100% până nu probăm și vedem exact cât consumăm, vedem cât vine factura. (…) Vis-a-vis de bilete, probabil o să fie o creștere cu 20% , nu știu să vă zic astăzi, știu că astăzi unii din privat au depus niște cereri de mărire a prețului la bilete pentru că nu le mai convine cum au crescut prețurile la carburanți. Asta înseamnă că 20%, o să fie undeva la 3 lei biletul pe Piatra Neamț.

Ca o estimare realistă a momentului în care la Piatra Neamț va fi transport exclusiv electric, directorul SC Troleibuzul SA a transmis că „la începutul anului 2024”.

Stațiile de încărcare rapidă vor fi dispuse pe capetele de linie

„Oamenii trebuie să știe că vor fi dotate cu e-ticketing. (…) Plata o să se facă cu cardul reîncărcabil, ori în stațiile noastre, ori de pe calculator, ori cu cardul bancar, o să fie mai multe metode de plată. Încercăm cu toții să renunțăm la plata cu biletul.

În primă fază o să mergem pe varianta mixtă. În momentul de față avem o echipă de control de 10 oameni. Oamenii aceștia, atât cât va fi nevoie, o să avem un controlor pe fiecare mașină care să ajute cetățenii, să îi învețe cum să plătească cu cardul respectiv. O să fim alături de cetățeni (…).”

Societatea are acum cam 13-14 mecanici și electricieni care vor fi trimiși la un curs de calificare pentru a fi pregătiți în cazul în care vor apărea probleme tehnice cu noile autobuze.

telegram ziar piatra neamt
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate