Satul Românesc – prezent şi viitor

2

Joi, 17 martie ora 10.30, în sala Calistrat Hogaş din incinta Palatului Administrativ, domnul prefect Mihai Archip a participat la workshop-ul pe tema „Satul Românesc – prezent şi viitor ”, prilej cu care sunt abordate temele:

  • noutăţi privind modalităţile de accesare a fondurilor europene pe diferite măsuri : axe, măsuri, beneficiari ;
  • tehnici noi privind solicitările sprijinului financiar pentru fermieri;
  • învăţământ, sănătate şi siguranţă la sate;
  • forme de sprijin în agricultură pentru 2011;
  • organizarea exploataţiilor agricole şi a diferitelor forme asociative;
  • camerele agricole – prioritate guvernamentală sau necesitate economică?!
  • rolul consiliilor locale în dezvoltarea agriculturii, meşteşugurilor tradiţionale, promovarea culturii la sate, etc.;
  • integrarea tinerilor în spaţiul rural.

La întâlnire a participat şi domnul Adrian Rădulescu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Devoltării Rurale.

Nu trebuie neglijat rolul fundamental pe care l-a avut economia agrară, mediul rural, comunităţile rurale şi ţăranii în istoria noastră. Nu se poate vorbi de istoria României în afara istoriei satului românesc. România este într-o măsură semnificativă, o Românie rurală. 93.7% din teritoriul României este teritoriu rural, unde locuiesc 47% dintre români. Viaţa socială a satului românesc a avut un puternic caracter comunitar colectiv, datorat unei „rânduieli” fără de care acesta nu ar fi putut rezista atâtea veacuri. Satele noastre sunt locuri în care valorile morale şi spirituale se păstrează, reprezentând   lumea naturală unde încă simţi că pământul este o parte din tine.” a declarat prefectul Mihai Archip.

Stiri Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. sanki spune

    ohoo, event cu nea’readulescu si cu cel putin un reprezentant de la talpa tarii.. mai pune-un shpritz, baieteee.. vineee, baiatu.. valori de valori..

  2. gyovy spune

    Un motiv in plus de cafele si sprituri.Oare Ar(e)chip asta poate dormi noaptea de grija satelor? De fapt nici nu sant la nivelul de sate.95% din sate,sunt la stadiul de trib.Noroc de reprezentantul lui boc(nu pot sa scriu cu litera mare,pentru ca ar fi litera mai mare decat el si IQ-ul sau la un loc) in teritoriu,ca altfel ar fi ramas satele de izbeliste.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate