Prefectul solicită primarilor transparenţă decizională şi informarea opiniei publice

0

Domnul Prefect Mihai Archip a cerut verificarea  aplicării Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, articolul 76, la unităţile administrativ – teritoriale din judeţ. Legea prevede faptul că ordonatorii principali de credite ai  instituţiilor publice locale au obligaţia să publice pe pagina de internet a unităţii proiectele bugetelor supuse consultării publice locale în maxim două zile lucrătoare de la supunerea spre consultare, comunicările în maxim cinci zile lucrătoare de la primire şi bugetele aprobate, inclusiv anexele acestora, în maxim cinci zile lucrătoare de la aprobare.

Specialiştii din cadrul Instituţiei Prefectului  vor face evaluări  privind stadiul măsurilor luate în vederea respectării prevederilor Legii 273/2006 în fiecare unitate administrativ – teritoriale care nu are pagină de internet. Cu această ocazie se vor face şi evaluări  în privinţa stadiului de aplicare  a Legii 273/2006 la unităţile administrativ – teritoriale din judeţ, care nu au cont de utilizare  validat pe site-ul Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Contravenţiile prevăzute pentru nepublicarea proiectele bugetelor supuse consultării publice locale se sancţionează cu amendă între 500 lei şi 1.500 lei, cele pentru nepublicarea comunicărilor  cu amendă de la 1.000 lei  la 2.500lei, iar cele pentru nepublicarea bugetelor aprobate, cu amendă de la 3.000 lei la 5.000 lei.

Este important ca reprezentanţii unităţilor administrativ – teritoriale locale să conştientizeze importanţa informării opiniei publice  şi a transparenţei decizionale. Cetăţenii unei localităţi au dreptul să cunoască informaţiile care-i privesc în mod direct, de aceea este foarte important ca toate primăriile să se alinieze la cerinţele privind  comunicarea publică, care se regăsesc în Legea nr. 273/2006 şi Legea 544/2001. În acest moment avem în judeţ 9 unităţi administrativ-teritoriale care nu au pagină de internet şi 69 care nu au conturi de utilizator pe pagina de internet a Ministerului Administraţiei şi Internelor.” a declarat prefectul Mihai Archip.

Stiri Neamt

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate