Sărbătoriții zilei Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, felicitați de Ionel Arsene, de la Mânăstirea Petru Vodă

0

Mănăstirea Petru Vodă și-a serbat haramul de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Sărbătoarea Sfinților Arhangheli reprezintă un prilej deosebit atât pentru mănăstirea Petru Vodă, cât și pentru întreaga comunitatea, un moment special, la care credincioșii vin cu dor în suflete de părintele Iustin Pârvu, cel care a slujit Mănăstirea până la apusul vieții sale.

Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, a participat alături de obștea mânăstirii și de credincioși la sărbătoarea creştinească, închinată Sfinților Arhangheli și tuturor puterilor cerești.

”Îi mulțumesc pe această cale Starețului Mănăstirii, Arhimandritul Hariton, pentru invitația pe care mi-a adresat-o de a fi alături de credincioșii veniți să asiste la sfânta slujbă. În această zi sfântă doresc să adresez tuturor sărbătoriților tradiționalul „La mulți ani”, însoțit de toate urările de bine, de sănătate și de bucurie! Fie ca rugăciunile și cuvintele de învățătură adresate de Precucernicii Părinți să fie de folos tuturor!”

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate