Sărbătoarea muzicii la Piatra-Neamț/ „Vacanțe muzicale 2023”, la final (FOTO)
Pentru ultima seară a ediției a XLVIII-a a Festivalului Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț, organizatorul, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, a propus publicului prezent pe platoul de la Curtea Domnească o Călătorie în lumea filmului și a musicalului, eveniment realizat cu participarea soliștilor și a orchestrei Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” București. Sub bagheta dirijorului Alexandru Ilie, au putut fi audiați și aplaudați Bianca Ionescu-Ballo, Mihaela Alexa, Gabriela Daha, Cristina Popa, Daniel Madia, Florin Budnaru, Stefan Popov, Marius Mitrofan, Orest Pîslariu-Ranghilof, Valentino Tiron.
Ediția cu numărul 48 a Festivalului Internațional „Vacanțe Muzicale la Piatra-Neamț” s-a încheiat și în acest an cu un minunat joc de artificii.
Ediția curentă a Vacanțelor Muzicale beneficiază de finanțarea Consiliului Județean Neamț, a Ministerului Culturii. Partener al proiectului este Primăria municipiului Piatra-Neamț.
******
Orchestra Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” București
Dirijor : ALEXANDRU ILIE
Soliști: BIANCA IONESCU-BALLO, MIHAELA ALEXA, GABRIELA DAHA, CRISTINA POPA, DANIEL MADIA, FLORIN BUDNARU, STEFAN POPOV, MARIUS MITROFAN, OREST PÎSLARIU-RANGHILOF, VALENTINO TIRON.
Program:
1.Hans Zimmer și Lisa Gerrard – Gladiator – selecțiuni (orchestră) 2.Leonard Bernstein – „West Side Story” – I Feel Pretty(Cristina Popa)
3.Richard Rodgers – Oklahoma – Oh,what a beautiful morning (Orest Pîslariu-Ranghilof)
4.Frederick Loewe – „My Fair Lady” – arie Eliza Lasă tu, domnu’ Higgins (Mihaela Alexa)
5.Andrew Lloyd Webber –„The Phantom of the Opera” – Think of me (Cristina Popa și Florin Budnaru)
6.George Gershwin – „Porgy and Bess” – I Got Plenty o’ Nuttin (Marius Mitrofan)
7.Andrew Lloyd Webber – „Cats” – Memory (Bianca Ionescu-Ballo)
8. Franke Previte – „Dirty Dancing” – Time of my life (orchestra)
9. Cole Porter – „Kiss me, Kate” – So in love (reprise) (Stefan Popov)
10. Carl Strommen – Salute to the Cinema – (aranjament orchestral) Singin’ in the Rain, Over the Rainbow, As Time Goes By, A Day in the Life of a Fool (orchestra)
11.Nino Rota -„The Godfather” – Parla Piu Piano (Daniel Madia)
12.Frederick Loewe – „My Fair Lady” – Aș fi putut dansa (Mihaela Alexa)
13.John Williams – Schindler’s list – tema filmului, solo vioară (concertmaestru Geanina Meragiu şi Orchestra)
14.Richard Rodgers – „South Pacific” – Some Enchanted Evening (Marius Mitrofan)
15.Dany Elfman – Spider Man – selecțiuni (orchestra)
16.George Gershwin – „Porgy and Bess” – Summertime (Bianca Ionescu-Ballo)
17.Gérard Presgurvic – „Romeo și Julieta” – Inimi îndrăgostite (Cristina Popa și Florin Budnaru)
18.Frederick Loewe – „My fair lady” – arie Higgins Sunt un om obişnuit (Stefan Popov)
19.James Horner – Titanic – selecțiuni (orchestra)
20.Ennio Morricone – „The Mission” – Nella fantasia (Mihaela Alexa)
21.Jerry Bock- „Fiddler on the Roof” – If I were a rich man (Orest Pîslariu-Ranghilof)
22.Charlie Chaplin – This is my song (orchestra)
23.Riccardo Cocciante – „Notre-Dame de Paris” – Belle (Daniel Madia, Florin Budnaru, Marius Mitrofa)
24.Richard Rodgers – „South Pacific” – Honey Bun (Gabriela Daha și Valentino Tiron)
25.Leonard Bernstein – „West Side Story” – Tonight (Bianca Ionescu-Ballo și Florin Budnaru)
26.Klaus Badelt – Pirates of the Caribbean (orchestra)
ALEXANDRU ILIE – dirijor
Născut în București în data de 03 august 1988, Alexandru ILIE a arătat o înclinație către domeniul muzical încă din copilărie. Părinții l-au încurajat și i-au îndrumat pașii spre Colegiul Național de Muzică „George Enescu”. A urmat Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 2011, la clasa Maestrului Petru Andriesei. Își încheie programul de Master – Secţia Stilistică Dirijorală, la clasa Maestrului Horia Andreescu.
Având o vastă experiență, Alexandru Ilie colaborează frecvent cu Filarmonicile din orașele României, precum: Cluj, Timișoara, Iași, Pitești, Ploiești, Bacău, Râmnicu Vâlcea, Oradea, Satu Mare, Târgu Mureș, Botoșani, Craiova, Târgoviște, dar și cu orchestre naționale: Orchestra Simfonică București, Camerata Regală, Orchestra Operei Brașov, Opera Română Craiova, Orchestra Română de Tineret, Orchestra de Tineret din Iași, Orchestra Națională de Tineret a Moldovei, Concertino, Philarmonia București.
În paralel cu activitatea clasică, Alexandru Ilie iubește să aducă în fața publicului concepte „fusion”, având colaborări cu artiști ai muzicii ușoare (Marius Moga, Nico, Marcel Pavel, Andra, Paula Seling, Ovidiu Anton).
În prezent, este dirijor permanent la două dintre instituțiile de profil din Capitală: Opera Comică pentru Copii și Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Este fondator/co-fondator al Cameratei Intermezzo, Corului Regal și VIBE Orchestra.
Din anul 1982 până în prezent este prim-solist, artist liric în cadrul Teatrului Național de Operetă și Musical ,,Ion Dacian”, din anul 2018 desfășurând și activitate de manager al aceleiași instituții.
Pe parcursul acestei perioade a interpretat roluri principale din „Mam’zelle Nitouche”, „Secretul lui Marco Polo”, „O noapte la Veneția”, „Sânge vienez”, „Liliacul”, „Voievodul Țiganilor”, „Paganini”, „Poveste din cartierul de Vest”, „Vila cu iluzii”, „Lăsați-mă să cânt”, „Frumoasa Elena”, „Bal la Savoy”, „Rosemary”, „Văduva veselă”, „Floarea din Hawaii”, „Contesa Mariza”, „Logodnicul din lună”, „Rebecca”, „Paris, mon amour”, „London – A New Story”, „Parfum de femeie”, „Bonjour, Bonne Nuit, Paris!”.
A colaborat cu numeroase filarmonici din țară, dintre care amintim: Filarmonica din București, Sibiu, Bacău, Târgu Mureș, Satu Mare, Brașov, Botoșani, Ploiești.
În 1986 și 1987 joacă în filmele ,,Cucoana Chirița” și ,,Chirița în Iași”, regia Mircea Drăgan, având totodată roluri alături de Draga Olteanu Matei, Dem Rădulescu și Ștefan Tapalagă.
În perioada 1994-2005 este dirijoarea corului de copii ,,Minisong” / ,,Ministars”. După dispariția dirijorului Ioan Luchian Mihalea, a preluat conducerea corului de copii, cu care a efectuat turnee (Belgia, Franța) concerte și înregistrări: „Joy to the world” (L.P. casa Eurostars, colinde de Crăciun), „O, brad frumos” (CD, casa Electrecord), „Supercalifragilistic” (CD casa Electrecord)
Activitatea sa artistică include și turnee în străinătate, astfel: Statele Unite (1991, 1997) Italia (1991, 1993, 1995, 2006, 2007), Germania (1994, 2001, 2002), China (1996), Japonia (2000, 2002), Israel (1995, 1996, 2000, 2010, 2014), Kiev (2012).
În anul 2019 finalizează cursuri de Master în canto la Institutul ,,Luigi Boccherini” din Lucca, Italia.
S-a născut pe 11 septembrie 1988 în orașul Bacău. Încă de la vârsta de 7 ani studiază pian în cadrul Liceului de Artă „George Apostu” din orașul natal, iar din clasa a-IX-a urmează cursuri de canto clasic. În perioada claselor I- XII, a făcut parte din corul „Armonia” și corul „Animosi”, cu care a concertat în România și în marile orașe din Europa, obținând premii importante.
Îndrumată de profesorii din liceu care i-au văzut potențialul vocal, pleacă la Universitatea de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București să studieze canto clasic. În 2013, devine absolventă a cursurilor de Master din cadrul aceleiași facultăți, sub îndrumarea profesorilor Maria Hurduc și Cristina Soreanu.
În perioada 2013-2019, este angajată solist la Teatrul Muzical „Nae Leonard” din Galați, unde a susținut spectacole de operă, operetă și musical.
Din toamna anului 2019 până în prezent, este angajată solist la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București.
De-a lungul timpului a apărut în numeroase festivaluri, atât la nivel național, cât și internațional, a susținut concerte la Teatrul de operetă „Ion Dacian” București, Filarmonica Pitești, Filarmonica „Mihail Jora” Bacău, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, Filarmonica „Oltenia” Craiova, Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Teatrul Muzical „Nae Leonard” Galați, Sala Radio București, Institutul „Goethe” Paris, „Kings Place Hall” Londra, Centrul Cultural „Ahmed Adnan Saygun Sanat Merkezi” din Izmir, turneu în Statele Unite ale Americii.
De asemenea, din 2010, a început să cânte muzică de jazz împreună cu renumitului pianist de jazz Sorin Zlat. Combinându-și pregătirea și experiența de solistă de operă cu dragostea ei pentru jazz, Mihaela Alexa a început să exploreze noi viziuni de expresie care i-au adus în cele din urmă numeroase premii si colaborări cu artiști din întreaga Europă.
În 2009, a câștigat Premiul pentru Cel Mai Bun Tânăr Interpret la Concursul de interpretare „Hariclea Darclee”, Brăila. În 2011, a primit Premiul Special la Concursul de Interpretare „Paul Constantinescu”, Ploiești, și Premiul de Excelență la Concursul de Interpretare a Liedului Românesc, Brașov.
Gabriela Daha a absolvit Liceul de Artă și Academia de Muzică „George Enescu” din București. Activitatea profesională include colaborări cu posturi de radio și televiziune naționale și internaționale, dar și cu Opera Comică pentru Copii, în prezent fiind angajata Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”.
Repertoriul de operă comică include roluri din: „Il Signor Bruschino” de Gioachino Rossini, „Directorul de Teatru” de W.A. Mozart sau „Telefonul” de Gian Carlo Menotti. În operetă a dat viață unor personaje ca: Liza din „Contesa Maritza”, Adela din „Liliacul”, Jaqueline din „Suzana”, Cristinel din „Vânzătorul de păsări”, Sikima din „Țara Surâsului”, Bessy din „Floarea din Hawaii”, Țic-Țic din „Micuța Dorothy”, Miryna din „Lysistrata”, Suzănica din „Lăsați-mă să cânt”, Minnie din „Hello, Dolly!”, Arsena din „ Voievodul țiganilor”, Klarken din „La calul bălan”.
A absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, în anul 2021. Ulterior, și-a continuat studiile de masterat în cadrul Facultății de Interpretare Muzicală – Secția Canto clasic.
În anul 2018, se alătură Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, în calitate de artist liric-sopran, și evoluează pe scena acestuia în spectacole ca: „Țara Surâsului”, „Kiss me, Kate!”, „Liliacul”, „My Fair Lady”, „Candid”, „Voievodul Țiganilor”, „Dacika”, ”This is my song”.
De asemenea, în cadrul Teatrului a obținut și roluri solistice, precum: „Cenușăreasa” – rolul Cenușăreasa și „Povestirile lui Offenbach” – rolul Pericola.
În calitate de artist liric-sopran, a colaborat cu instituții de prestigiu, precum Ateneul Român.
A absolvit Liceul de Muzică în 1989, unde a studiat contrabasul, tuba și pianul. Zece ani mai târziu absolvă Facultatea de Interpretare Muzicală – Secția Canto clasic, din cadrul Universității de Muzică București.
Din 1994, începe să colaboreze, ca solist, cu ansamblul coral „Gloria Cantus” (turnee în Italia, Spania, Germania 1994-1998), cu Filarmonica „George Enescu” și cu Opera Națională București (1999-2001).
Efectuează o serie de turnee și recitaluri de operă, vocal-simfonice, muzică sacră și liturgică în România, Italia, Spania, Germania (1996-2000).
Este semifinalist al Concursului Internațional de Canto „Viotti” din Italia.
Începând din 2002, este solist al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”. A evoluat în numeroase spectacole de operă și operetă, printre care: „Flautul fermecat”, „Bărbierul din Sevilla”, „La Traviata”, „Rigoletto”, „Boema”, „Manon Lescaut”, „Lucia di Lammermmoor”, „Paiațe”, „Încoronarea Papei”, „Văduva veselă”, „Somnabula”, „Secretul lui Marco Polo”, „Vânzătorul de păsări” și în spectacolul de șansonete „Paris, mon amour”.
A absolvit Universitatea Națională de Muzică „Ciprian Porumbescu” din București, secția Canto clasic, în anul 2003, avându-i profesori pe Ionel Voineag, Marius Brenciu și Dumitru Trandafir. În anul 2000, în timpul studenției, urmează un masterclass cu Ionel Pantea la Budapesta (Ungaria). Din 2002, este solist al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”, unde a debutat în opereta „Vânzătorul de păsări”, de Carl Zeller. A realizat roluri în operetele „Lăsați-mă să cânt!”, „Silvia”, „Văduva veselă”, „Victoria și-al ei husar”, „Contesa Maritza”, „Liliacul” (în regia lui Răzvan Ioan Dincă), precum și în musicalurile „Broadway – București”, „Romeo și Julieta”, „Rebecca” (în regia lui Áttila Béres, muzica Sylvester Levay), „Paris, mon amour” (în regia lui Răzvan Ioan Dincă).
De asemenea, a debutat la Teatrul de Operetă și Musical din Budapesta cu spectacolul „Văduva veselă” (în rolul lui Camille).
În anul 2005, a debutat la Opera Națională București cu spectacolul „Bărbierul din Sevilla” ,de Gioachino Rossini. A mai interpretat roluri principale în „La Rondine”, de Giacomo Puccini, „Don Giovanni” și „Requiem”, de Wolfgang Amadeus Mozart (acesta din urmă, cu Filarmonica din Chișinău și Filarmonica „George Enescu”).
A participat la turnee cu Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” la Cairo și Alexandria (Egipt), cu Opereta Națională din Budapesta („Văduva veselă”) în Italia; de asemenea, la Opera din Odessa (Ucraina) și în Germania cu opera „La Rondine” de Puccini.
În anul 2011, a obținut Premiul pentru Cea mai bună voce de musical și operetă la „Gala premiilor VIP pentru artele spectacolului musical” (2011) și Trofeul Sylvester Levay, premiu obținut la Concursul Internațional de Musical „Sylvester Levay” (Serbia).
A absolvit Universitatea Națională de Muzică din București, în 1991. Între 1983 și 1985 a fost artist liric la Teatrul de Operă din Sliven, Bulgaria. A participat la numeroase concursuri internaționale de profil. Până în prezent a obținut o serie de premii care i-au atestat valoarea profesională. Din 1992, este solist al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian”.
Pentru activitatea sa a fost distins cu: Premiul de Excelență pentru interpretare (1999) și Premiul „Ion Dacian” pentru activitate (2004).
A avut numeroase colaborări cu teatre din țară și din străinătate, cu Filarmonica din București, cu Radioteleviziunea Română și turnee în: Italia, Germania, Elveția, Portugalia, Cipru, Olanda, Ucraina, Ungaria și Egipt.
Repertoriul său cuprinde arii din operă, operetă și lucrări din domeniul vocal-simfonic. Printre rolurile interpretate se numără: Danilo din „Văduva veselă” de Franz Lehár, Falke din „Liliacul” de Johann Strauss, Homonay din „Voievodul țiganilor” de Johann Strauss, Pappacoda din „O noapte la Veneția” de Johann Strauss, Tassilo din „Contesa Maritza” și Feri din „Silvia” de Emmerich Kálmán, Jim Boy și Lt. Stone din „Floarea din Hawaii” de Paul Abraham și Capulet tatăl din musicalul „Romeo & Julieta” de Gérard Presgurvic, Henry Higgins din musicalul „My Fair Lady” de Frederick Loewe.
A fost admis în anul 1998 la Facultatea de Interpretare – Secția Canto, din cadrul Universității Naționale de Muzică București, la clasa prof. univ. Iulian Băiașu, facultate pe care a absolvit-o în anul 2003, la clasa prof. univ. dr. Eleonora Enăchescu.
A debutat pe scena Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” în anul 2003, cu rolul Feri din opereta ,,Silvia” de E. Kalman, susținând cu această ocazie examenul de absolvire a Facultății de Interpretare. Anterior, a absolvit cursurile Facultății de Electronică și Telecomunicații din cadrul Universității Politehnice București.
A urmat cursurile Masterclass – Canto în cadrul Fundației Culturale „Pro Arte” Viena.
Pe scena Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” a interpretat rolurile: Colonelul Homonay din opereta „Voievodul Ţiganilor” (J. Strauss), Locotenent Stone din opereta „Floarea din Hawaii” (P. Abraham), Prințul Leopold Maria din opereta „Silvia” (E. Kalmann), Ambasadorul John Cunlight din opereta „Victoria și-al ei husar” (P. Abraham), Feri din opereta „Silvia” (E. Kalman), Locotenent Chasuble din musicalul „Mein freund Bunbury” (G. Natschinsky), Poetul din spectacolul de șansonete „Bonjour, Bonne Nuit, Paris”, Frank din opereta „Liliacul” (J. Strauss), Colonel Pickering din musicalul „My Fair Lady” (Fr. Loewe), Pangloss din opereta „Candid” (L. Bernstein).
Bas-bariton, absolvent al Academiei de Muzică București, la clasa maestrului Hero Lupescu, al cursurilor de masterclass cu Toma Popescu, Theodore Coresi, Mariana Nicolesco, Alfredo Mariotti și Virginia Zeani.
În prezent, este prim-solist al Teatrului Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”. A cântat în compania unor soliști de prestigiu, precum: Ruxandra Donose, Anooshah Golesorkhi, Iano Tamar, Natalia Ushakova, Julia Novikova, Gustavo Porta.
A interpretat roluri de operă, precum: Don Pasquale, Zaccaria („Nabucco”), Leporello („Don Giovanni”), don Alfonso („Cosi fan Tutte”), don Bartolo („Bărbierul din Sevilla”), Ramfis („Aida”), Dulcamara („Elixirul dragostei”), Uberto („La serva padrona”); de operetă, precum: Alfred P. Doolittle („My Fair Lady”), Zetta („Văduva veselă”), Frank („Liliacul”), Pimpinelli („Paganini”), Jupan („Voievodul țiganilor”).
A avut colaborări internaționale în Statele Unite, Grecia, Italia, Spania, Germania, Norvegia, India.
A mai urcat pe scena „Vacanțelor Muzicale” în anul 2004.
VALENTINO TIRON
A urmat Liceul de Coregrafie din București și Facultatea de Arte, secția Actorie, din cadrul Universității Hyperion. Este angajat al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” din anul 2002. Activitatea sa artistică include numeroase participări la emisiuni TV, dublaje pentru desene animate, colaborări cu Opera Națională București în spectacolul sopranei Felicia Filip, „Crăciunul familiei” (2012), cu Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” în spectacolul „Lysistrata” (2008-2009), cu trupa de dans „Contemp” în spectacolul „Mozart și prietenii” (2001-2003) și cu Teatrul Nottara în spectacolul „Maria Callas” (2000-2001).
A participat alături de Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian” la Festivalul „Povești pentru copii și oameni mari”, care s-a desfășurat în București (2012) și Alba Iulia (2007) și la numeroase alte festivaluri alături de Opera Comică pentru Copii. A efectuat numeroase turnee în țară și în străinătate și a obținut premiul „Tânăr artist” în cadrul evenimentului „Stelele din fața și din spatele cortinei”.
Din repertoriul său fac parte roluri ca Țigan din „Voievodul țiganilor”, Pepino din „Secretul lui Marco Polo”, Bufonul Bob din „Frumoasa din pădurea adormită”, Istvan în „Contesa Maritza”, Glutto în „Fântâna Blanduziei”, Bobby din „Floarea din Hawaii”, Barnaby din „Hello, Dolly!”, Joseph din „Sânge vienez”, Nathaniel Horridge din „Rebecca”, Cascada din „Văduva veselă”. Cel mai recent rol al său este Monsieur Firmin din spectacolul de musical „Fantoma de la Operă”.