Săptămâna Națională a Voluntariatului, perioada 14 – 20 mai, la ISU Neamț

0

În perioada 14 – 20 mai 2018, se va desfășura Săptămâna Națională a Voluntariatului. Evenimentul este menit să mobilizeze cât mai multe organizații și voluntarii pe care acestea îi implică, pentru a sărbători împreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunității pentru acesta și pentru a recunoaște public activitatea voluntarilor.

În acest context, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț, va organiza și desfășura o serie de activități ce au ca scop promovarea activităților de voluntariat în vederea angrenării cetățenilor care pot avea un rol în dezvoltarea comunității, astfel:

12 – 13.05.2018 – etapele pe raioanele de intervenție a Concursurilor profesionale, cu serviciile publice voluntare/private pentru situații de urgență, la care vor participa peste 800 de voluntari din localitățile județului;

15.05.2018 – Etapa județeană a concursului cu tematică de protecție civilă “Cu viața mea apăr viața”, la care vor participa aproximativ 100 de elevi din învățământul gimnazial și liceal;

16.05.2018 – Etapa zonă a concursului cu tematică de prevenire și stingere a incendiilor “Prietenii Pompierilor”, la care vor participa peste 300 de elevi;

Reluarea Campaniei de recrutare de noi candidați în cadrul programului de voluntariat „Salvator din pasiune!”.

Toate aceste activități vor fi realizate cu sprijinul voluntarilor recrutați în programul de voluntariat „Salvator din pasiune!” din anul 2016 și 2017.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate