Să nu-l uităm pe Marin Sorescu – 80 de ani de la naștere

Pe 19 februarie, acum 80 de ani, se năștea la Bulzești un geniu al literaturii române, Marin Sorescu.

Pe 8 decembrie 1996 se stingea, în urma unei boli care i-a macinat trupul, același Marin Sorescu. Contemporanii, voit sau nu, l-au plasat pe nedrept într-un con de umbra. Trebuie să recunoaștem cu tristețe ca Marin Sorescu este un scriitor uitat.  Uniunea Scriitorilor nu s-a sinchisit să îl considere pe Marin Sorescu demn de a fi readus în atenția publica. „Am observat că nimeni nu se mai gândeşte la Marin Sorescu„, a declarat Eugen Simion pentru „Adevărul”.

Marin Sorescu a fost forțat să plece de la revista craioveana Ramuri, unde era redactor-șef, în 1991, în urma acestei scrisori:

“Către,

St. Aug. Doinaș, președinte de onoare al U.S.

Mircea Dinescu, președinte al U.S.

Având în vedere ca activitatea lui Marin Sorescu în cadrul revistei «Ramuri» este aproape nulă;

Avândîin vedere că Marin Sorescu denigrează marii scriitori de azi (St. Aug. Doinaș, Mircea Dinescu, Ana Blandiana, N. Manolescu), refuzând sistematic să-i publice;

Având în vedere că denigreaza marii scriitori din exil: Eugen Ionescu, Emil Cioran («E. Cioran a ajuns ca Ceaușescu pe toate gardurile») și denigrează U.S. («Uniunea Scriitorilor se va desființa; s-o ajutam să se prăbușească»);

Având în vedere că în redacție se poarta dictatorial, socotind redacția și Oltenia ca pe o mosie proprie, devenind o piedica in dezvoltarea spirituala a acestei regiuni;

Il recuzam pe Marin Sorescu din functia de redactor sef al revistei «Ramuri».

Mentionam ca laureatul Premiului Herder nici nu primeste salariul de la revista noastra, fiind salariat la edit. «Scrisul Romanesc». Mentionam, de asemenea, ca prezentul memoriu n-a fost semnat de dactilografa, de tehnoredactorul Alin Rosca si de femeia de serviciu.

Ion Buzera, Valentin Bazaverde, Gabriel Chifu, Romulus Diaconescu, Marius Ghica, Sabin Gherman, Ion Lascu, George Popescu, Constantin Barbu.”

In ciuda acestui abuz miselesc pe care nu il detaliem, Marin Sorescu, alaturi de Nichita Stanescu, a revolutionat literatura romana.

Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de parodii „Singur printre poeți”. Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei românești contemporane. La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal și roman.

Printre distinctii amintim:

• Premiul Academiei Române (1968, 1977)
• Medalia de aur pentru poezie „Napoli ospite”, Italia, 1970
• Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970
• „Le Muse”, acordat de Accademie delle Muse, Florența, 1978
• Premiul Internațional de Poezie „Fernando Riello”, Madrid, Spania, 1983
• Premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate
• Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de șase ori, pentru poezie, teatru și critică literară)

Poeziile din volumul Puntea sunt ultimele creații ale lui Marin Sorescu, o parte dintre ele scrise chiar pe patul de spital, cu puțin timp înainte să moară.

În 2016, când se împlinesc 80 de ani de la nașterea marelui scriitor, respectiv 20 de ani de la trecerea sa în eternitate, Marin Sorescu este omagiat de teatrul care-i poartă numele — Teatrul Național ”Marin Sorescu” din Craiova, care organizează o serie de manifestări culturale în acest sens.

Scară la cer (volumul Puntea, 1996)

Un fir de păianjen
Atârnă de tavan,
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasă tot mai jos.
Mi se trimite şi
Scara la cer – zic,
Mi se aruncă de sus!

Deşi am slăbit îngrozitor de mult,
Sunt doar fantoma celui ce am fost,
Mă gândesc că trupul meu
Este totuşi prea greu
Pentru scara asta delicată.

– Suflete, ia-o tu înainte,
Pâş! Pâş!