S-a stabilit când se dau tezele în anul şcolar 2016-2017

0

Ministerul Educaţiei a stabilit calendarul şi disciplineletezeelevi la care elevii vor susține lucrări de evaluare în acest an şcolar.

Tezele de pe semestrul I al anului scolar 2016 – 2017 se susțin până la data de 13 ianuarie 2017.
Tezele de pe semestrul al II-lea al anului scolar 2016 – 2017 se susțin până la data de 26 mai 2017. În semestrul al II-lea, la clasa a VIII-a, tezele se vor susține până la data de 19 mai 2017, iar la clasele terminale de liceu, până la data de 5 mai 2017.
La şcolile şi clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, pe lângă lucrările scrise menţionate în listă, se susţine lucrare scrisă semestrială şi la limba şi literatura maternă, indiferent de nivel, filieră, profil, specializare/calificare profesională, an de studiu şi formă de şcolarizare.
La clasele cu predare în regim bilingv sau intensiv a unei limbi străine, indiferent de specializare/calificare profesională, pe lângă lucrările scrise menţionate în listă, se susţine lucrare scrisă semestrială şi la limba străină respectivă.
În cazurile în care o lucrare scrisă semestrială se susţine la alegere dintr-o listă de discipline, elevii vor opta în scris pentru una dintre disciplinele menţionate în listă. Opţiunile elevilor rămân valabile pe parcursul întregului an şcolar.

În învăţământul special care utilizează curriculumul şcolii de masă se susţin tezele prevăzute pentru învăţământul de masă. În celelalte unităţi de învăţământ special se susţin teze la limba și literatura română şi matematică, începând cu clasa a VI-a.

Lista disciplinelor la care se susţin lucrări de evaluare semestrială (teze) poate fi consultată aici

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate